WSBK Assen: Weekend verde în templul vitezei

Ducati Aruba nu reușește să se adune în acest sezon și de greșeli ale piloților sau lipsa de performanță pe anumite circuite profită Kawasaki prin Jonathan Rea, însă din când în când intră în horă și Tom Sykes, primul campion al verzilor. Assen-ul a stat la dispoziția Kawasaki, iar Pata Yamaha a mai facilitat creșterea în plus a avansului celor din Minato.

WorldSuperbike-ul a oferit momente contradictorii în cursele desfășurate pe circuitul de la Assen, Olanda, mergând de la predictibilitatea curselor de la clasa mare până la spectacolul desăvârșit oferit de clasele suport, Supersport, Supersport300 și Stock1000.

Cursa a doua WSBK ne-a mai scos din obișnuința rezultatelor, victoria revenindu-i lui Tom Sykes, în timp ce la Supersport victoria lui Cluzel a trecut neobservată datorită evoluției remarcabile avute de Randy Krummenacher care a plecat din coada grilei și puțin i-a trebuit să nu câștige.

Clasa Stock nu a avut o cursă spectaculoasă, dar maniera în care Markus Reiterberger s-a impus în fața lui Tamburini a evidențiat încă odată talentul germanului ce în mod normal ar trebui să concureze la clasa mare, alături de colegii de grozăvii din trecut, Forres și Torres.

Locul secund al lui Tamburini, tot pe un model BMW S1000RR ca și Reiterberger ne-a arătat că bavarezii încă țin stindardul sus cu acest model, într-o clasă teoretic dominată de niponi. Acest model încă este competitiv la această clasă, dar și în serii nașionale precum BSB sau IDM.

Aprilia de asemenea surprinde plăcut prin clasări pe podium și șanse la victorie cu modelul RSV4 RF pilotat de Maximilian Scheib. Atât italienii cât și BMW au surclasat în primele 2 etape modelele Yamaha YZF R1 sau Kawasaki ZX10-RR.

Invariabil, după primii 3 de pe podium urmează în clasament Federico Sandi, Florian Marino, Luca Vitali și Gabriele Ruiu, dând astfel impresia unui top 7 la general de neatins pentru restul piloților de pe grilă.

Cursa clasei SSP300 de la Assen a depășit cu mult spectacolul din manșa inaugurală de la Aragon, de această dată 12 piloți au luptat pentru podium și victorie, iar la final primele 3 poziții  au fost adjudecate de cei care au rămas în șa.

Motocicletele KTM și Kawasaki au făcut legea, nelăsând nici o șansă urmăritorilor de la Yamaha, în timp ce Honda deja este perdanta plutonului.

În ultimul tur au căzut nu mai puțin de 4 piloți, cei din spate urcând imediat în clasament, astfel victoria a revenit lui Luca Grunwald, urmat de Glenn van Straalen și Scott Deroue, ultimii doi obilnuiți ai pozițiilor fruntașe.

Ana Carrasco a făcut din nou o cursă bună, urcând între primii trei în mai multe rânduri, însă un contact cu un alt pilot în ultimele tururi au trimis-o pe câștigătoare de la Estoril până pe locul 12. În ultimele 2 tururi a recuperat poziții, iar abandonurile din față i-au facilitat obținerea locului 4 la final.

O altă performanță apreciată în contextul în care Yamaha YZF – R3 nu are nici o șansă în fața KTM și Kawasaki, a fost cea a trio-ului Manuel Gonzales, Maria Herrera și Daniel Valle care au terminat pe locurile 9-11, în particular Maria Herrera avansând în pluton de pe locul 21 în prima parte a cursei.

Victoria la clasa Supersport s-a jucat până în ultimul tur într-un grup de 5 piloţi, pe lângă câştigătorul Jules Cluzel s-au remarcat şi Randy Krummenacher, plecat din spatele grilei şi ajuns pe locul secund, respectiv Lucas Mahias care cu greu a rezistat pe locul 4 în faţa lui Stapelford, pe un Triumph şi Sandro Cortese.

O cursă bună a făcut şi olandeyul Rob Hartog ce îşi pregăteşte singur o motocicletă Kawasaki, în timp ce perdanţii etapei au fost Federico Caricasulo şi Sheridan Morais, ultimul alegându-se cu o accidentare serioasă.

 

Ca şi la Aragon în urmă cu 2 săptămâni, Pata Yamaha a fost pe cai mari, aspirând la un prim succes adus ori de Alex Lowes, ori de Michael van der Mark. Rezultatele din Superpole 2 s-au dovedit a fi o realitate falsă asupra performanţelor reale, în curse nici unul dintre piloţi nu a putut ţine pasul cu motocicletele Kawasaki, de această dată, mai mult, Lowes a comis-o în fiecare manşă, însă în cele din urmă a putut reveni şi strânge câte o brumă de puncte.

În acest timp, colegul olandez Michael van der Mark a ţinut piept motocicletelor Ducati în ambele curse, reuşind un loc secund şi un loc 3.

Manşele au fost împărţite între Jonathan Rea şi coechipierul Tom Sykes, Jonathan egalând recordul de 12 victorii la Assen deţinut de Carl Fogarty.

Sykes a avut o evoluţie mult îmbunătăţită la Assen faţă de Aragon, fiind aproape de podium în prima manşă, locul 4 şi câştigător autoritar al cursei secunde la peste 5 secunde de Rea.

Victoria i+a dat încredere lui Sykes, iar testele din această săptămână de la Brno ar trebui să îl readucă pe primul campion Kawasaki din perioada recentă înapoi în ecuaţia victoriilor de etapă.

În ciuda eforturilor, Chaz Davies nu a putut urca mai sus de locul 3 în cursa 1, la distanţă de van der Mark şi Rea, iar în etapa secundă a fost învins categoric de Xavi Forres, pilot independent.

În clasamentul general Rea a ajuns la 159 de puncte, urmat fiind de Davies cu 129 şi Marco Melandri, norocosul dublu câştigător din Australia cu 115 puncte.

Umătoarea etapă va avea loc la Imola, circuit ce a fost confirmat în calendar până în 2020,  în data de 11-13 mai, acesta fiind teoretic un circuit favorabil Ducati.

 

 


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By