Jenson Button: “Nu-l subestima niciodată pe Fernando Alonso”

Orice și oriunde ar pilota, Fernando Alonso este un concurent de luat în seamă, este de părere fostul său coechipier de la McLaren, Jenson Button.

Campionul mondial al campaniei 2009 participă la cursa de 24 de ore de la Le Mans luna viitoare, cu SMP Racing, și cu siguranță se va intersecta pe circuit cu Alonso și al lui monopost de la Toyota.

“Alonso e clar unul dintre piloții de care te temi. În orice competiție te-ai afla, dacă e pe grilă, ai de ce să te temi. Nu e doar rapid, ci și un pilot foarte inteligent. Are multă experiență și e tot timpul acolo, prezent. Dacă ai o zi bună, s-ar putea să îl întreci în calificări și s-ar putea să îl depășești în cursă, dar va fi mereu pe urmele tale. Alonso nu prea are curse proaste, ceea ce nu e ușor pentru tine, atunci când ești coechipierul său”, a comentat Button.

Pe cât e de bun, pe atât Alonso este în stare să îi determine pe rivali să dea tot ce au mai bun în ei, este de părere britanicul.

“La Le Mans vom concura unul împotriva celuilalt și știu că dacă vom fi într-o întrecere cot la cot, nu va face nicio mișcare greșită. Nu contează dacă e trei dimineața sau trei după-masa, Alonso va da 100% tot timpul. Trebuie să stai cumva la nivelul acela și asta e foarte greu, dar din acest motiv îmi place să concurez împotriva celor mai buni dintre cei buni. Îți reamintesc constant unde îți e locul”, a mai declarat Jenson Button.

Fernando Alonso vrea să câștige Marele Premiu al Principatului Monaco, cursa de la Le Mans și cursa Indy 500, Tripla Coroană, așa cum este cunoscută performanța printre piloți, reușită doar de Graham Hill până acum.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

By