Formula E Zurich: Titlul se va decide în finala americană

După patru locuri secunde consecutive, Lucas di Grassi a reușit să câștige în sfârșit o cursă în actuala stagiune, iar Sam Bird a rămas în lupta pentru coroana piloților după ce a recuperat puncte importante în Elveția.

Mai bine de șase decenii au trecut de la ultima competiție motorizată de pe teritoriul elvețian, Formula E reușind borna istorică de a marca o excepție la nemiloasa normativă ce a interzis asemenea activități în urma dezastrului de la Le Mans din 1955. Capitala Berna era reperul pe atunci cu temutul circuit Bremgarten, însă cea mai populată metropolă a statului a preluat acum ștafeta și a imaginat un traseu pitoresc pe malul lacului. La Zurich s-au putut dezlănțui monoposturile actuale pe cea mai lungă linie dreaptă întâlnită în cei patru ani de existență a seriei, așa că era de așteptat ca, indiferent de loteria calificărilor, mașinile mai capabile să fie în măsură să ajungă în avanposturi.

Acolo l-am regăsit în antrenamente pe Felix Rosenqvist, dornic să pună capăt seriei de rezultate modeste din ultima perioadă. Atât suedezul, cât și alți trei piloți (Buemi, di Grassi și Abt) veneau cu șanse infime la titlu și aveau nevoie de un weekend perfect. Și chiar dacă în calificări liderul Jean-Eric Vergne a călcat strâmb și a reușit abia al 17-lea timp, niciunul dintre rivalii săi nu a profitat pentru a-și aconta cele trei puncte ce recompensează pole-ul. Mitch Evans a fost cel mai rapid în Super Pole și, pentru prima oară în istorie, un Jaguar s-a lansat primul. Alături de acesta în prima linie s-a plasat Andre Lotterer, care a demonstrat că nu e nimic în neregulă cu monopostul Techeetah în Zurich, apoi în linia secundă i-am regăsit pe Bird și d’Ambrosio, iar în spatele acestora pe eternii adversari, di Grassi și Buemi.

Șase echipe diferite în top 6 pe grilă anunțau un e-prix echilibrat, iar turul inaugural a adus dramă doar în partea a doua a plutonului. Daniel Abt a fost primul care a ieșit de tot din lupta pentru titlu, după ce a fost percutat din spate de Nelsinho Piquet la prima trecere prin șicană, iar Vergne a profitat de incidente și de plusul mașinii sale pentru a ajunge în scurt timp în zona punctelor. Lucas di Grassi nu a stat mult pe gânduri și a trecut rând pe rând de adversari, ajungând să intre la standuri din postura de lider, cu un avans mic față de Evans. Rosenqvist a ajuns în zid în turul 17 după un duel cu JEV, inducând un full course yellow de care toți au profitat pentru a efectua oprirea obligatorie.

Totul părea să decurgă liniștit, în spiritul locului, până când oficialii au terminat de analizat ritmul fiecărui monopost în timpul acelei neutralizări, iar 4 din primii 6 au fost găsiți vinovați de viteză excesivă și invitați să efectueze câte un drive through agonizant, cu 30km/h pe piatra cubică. Aceștia au fost Buemi, Lotterer, Evans și Pechito Lopez, care au spus adio șanselor la podium. După câteva clipe a urmat încă un verdict: Vergne a primit și el aceeași sancțiune și a ieșit astfel din zona punctelor. Francezul a avut puterea să revină pentru a-și aconta un mic punct, însă Sam Bird a adunat 18 la Zurich prin clasarea pe locul secund, în urma unui di Grassi intangibil în al doilea stint. Cu șansă, podiumul a fost completat de Jerome d’Ambrosio, care a bifat astfel obiectivul Dragon Racing pentru finalul de sezon.

La fel ca în cele nouă curse anterioare, Buemi nu a avut armele necesare pentru a ținti victoria pe teren propriu, iar celălalt localnic (Edo Mortara) a abandonat din motive tehnice. Totuși, de-al casei poate fi considerat și Nick Heidfeld, căci germanul locuiește la doar 20 de minute de străzile ce au găzduit această cursă. El a văzut luminița de la capătul tunelului după o serie nefastă, clasându-se pe 6 și aducând astfel puncte importante pentru ca Mahindra să nu fie prinsă de Jaguar pe final de campanie. Tot pentru clasamentul constructorilor e importantă și victoria lui di Grassi, căci Abt Audi a mai recuperat din handicapul de 44 de puncte ce-i separa de liderii Techeetah, distanța fiind acum de doar 33 de puncte cu 94 disponibile la New York.

Cât despre titlul piloților, doar Sam Bird mai poate să-l împiedice pe Vergne. Între cei doi sunt acum 23 de puncte, iar britanicul a dominat weekendul american fără drept de apel în urmă cu 12 luni. Până atunci, cei doi se vor întâlni pe pistă de-a lungul acestei săptămâni, cu ocazia clasicei de 24 de ore de la Le Mans, acolo unde mai bine de o treime din pluton va fi în concurs. Finala Formulei E va avea loc în weekendul 14-15 iulie, ocazie cu care vom spune adio actualei generații de monoposturi și vom închide cercul sezonului al patrulea tot cu un double header, care va consfinți un nou campion, dat de o a patra echipă diferită.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By