Formula 1 Franţa: Înapoi în Hexagon

După 10 ani de absenţă, Formula 1 se întoarce în Franţa.

Din 1991 pină în 2008 M.P. al Franţei s-a desfăşurat pe circuitul Nevers Magny-Cours. Apoi, din 2009, din cauze economice, promoter-ul FFSA aunţa că M.P. al Franţei iese din calendar. Şi a rămas în afara calendarului oficial până în decembrie 2016 când a fost confirmat pentru sezonul actual. Pe un alt circuit care a mai găzduit M.P. al Franţei, în trecut. Paul Ricard.

Construit începând cu 1969 şi inaugurat în 1970, circuitul avea să găzduiască pentru prima oară M.P. al Franţei în 1971. Marele circ avea să se întoarcă pe circuitului din Le Castellet de 14 ori până în 1990, ultimul în în care circuitul Paul Ricard a găzduit Marele Premiu al Franţei.

© FIA

Date circuit

Lungime: 5,842 km.

Nr. de tururi: 53

Distanţă în cursă: 309,626 km.

Record circuit: –

Număr viraje: 15 (6 S / 9 D)

Distanţa start primul viraj: 590 m.

Lungime pit-lane: 595 m.

Timp parcurgere pit-lane: 26,7s.

Zone DRS: 2

Evoluţie pistă: –

Din punct de vedere al setării aerodinamice, circuitul Paul Ricard impune un setup medium-high. Această setare aerodinamică va asigura suficientă apăsare pentru işirile din virajele lente dar şi un nivel adecvat pentru virajele rapide. Ca de obicei, pe traseele cu viteză de top ridicată este nevoie de compromis între nevoia de apăsare pentru secţiunile virajate rapide şi necesitatea unui setup low drag pentru liniile drepte.

Circuitul este dominat de linia dreaptă Mistral cu o lungime de 1,8 km. Organizatorii au introdus însă Chicane Nord (complexul de viraje 8-9) pentru a limita vitezele de top. Există 2 zone DRS, 4 secţiuni de viteză, 2 viraje lente (5/15) şi unul extrem de rapid (13).

Pin punct de vedere al PU-ului, sa spunem că circuitul are un caracter power sensitive şi weight sensitive destul de pronunţat. Simulările indică un plus de 0,23s pentru fiecare 10kg de combustibil consumat, dar şi un avantaj de 0,19s pentru fiecare 10CP în plus din partea motorului termic.

MGU-K-ul nu foarte mult solicitat. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre MGU-H. Dacă e să comparăm cantitatea de energie recuperată de cele două sisteme, să spunem că MGU-H-ul lucrează de 4 ori mai mult ca MGU-K. Per total, 2,6s din timpul pe tur este datorat sistemului ERS. Acelaşi sistem ERS aduce şi 20km/h în plus la top speed pe linia dreaptă.

© Pirelli | edit @pentaquark_f1

Pirelli aduce în Franţa pneurile Soft, SuperSoft şi UltraSoft. La fel ca în Barcelona, furnizorul italian de pneuri la reduce cu 0,4mm grosimea stratului superficial de cauciuc pentru a reduce apariţia fenomenului de blistering datortat supraîncălzirii pneurilor.

Ca limite impuse de inginerii italieni, în fişa pentru Franţa găsim presiuni minime de 22,5 PSI pentru puntea faţă şi 21 PSI pentru puntea spate. Unghiurile de cădere maxime acceptate sunt de -3,5 grade pentru roţile faţă şi -2 grade pentru cele spate. Este de aştaptat ca din cauza temperaturilor mari atât ambientale cât şi de la nivelul asftaltului, fenomenul de degradare termică să fie accentuat, cu toate măsurile de precauţie luate de Pirelli prin reducerea grosimii stratului superficial de cauciuc.

© Pirelli

În ceea ce priveşte alegera pneurilor, să spunem că de data asta echipa Mercedes AMG nu mai alege compoziţiile mai dure încurajată fiind de comportamentul monoposturilor W09 pe pneurile cu banda de rulare subţiată în M.P. al Spaniei. Mercedes şi Ferrari au ales identic iar Red Bull este cea mai precaută echipă favorizând pneurile de compoziţie ceva mai dură.

Pentru week-end-ul de cursă se aşteaptă vree frumoasă şi temperaturi de peste 25 de grade Celsius. Meteorologii indică ziua de sâmbătă ca fiind cea mai călduroasă a week-end-ului (maxime în jurul pragului de 30 de grade) iar pentru ziua cursei ar trebui să ne aşteptăm la cer senin şi maxime în jurul a 28 de grade celsius.




Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By