Gunther Steiner, team managerul HAAS, despre Grosjean: “Forma sa e inacceptabilă!”

Gunther Steiner, team managerul formației Haas F1 este de părere că urmează un moment de decizie important în viața echipei sale, generat de performanța pilotului său Romain Grosjean, aflat la ananghie încă de la începutul sezonului.

Francezul Grosjean a avut un sezon slab la echipa americană, performanțele slabe continuând pentru acesta și la Silverstone. Haas au fost nevoiți să îi schimbe șasiul după un accident în antrenamentele de vineri. După incidentul de la început de weekend, pilotul a intrat în coechipierul său Kevin Magnussen, dar și în Carlos Sainz, două accidente diferite în timpul cursei britanice.

“Nu le-as cataloga ca eșecuri. Vorbim deja de frustrare. De fiecare dată când credem că gata, acum va fi bine, totul se duce pe apa sâmbetei. Suportăm, dar nu e deloc ușor. Avem nevoie de puncte, să dăm tot ce putem în fiecare cursă, e important să creștem, nu să rămânem la același nivel. Îl susțin pe Romain, asta îmi e meseria până la urmă, pentru că îmi pasă de succesul echipei. Cât va mai ține această situație sau când va sosi și acel moment critic, nu știu. Încă nu a ajuns, dar la un moment dat va trebui să ne oprim din a mai pierde puncte. E foarte important. În prima jumătate a sezonului, am pierdut mult prea multe puncte din cauza noastră. E inacceptabil” – Gunther Steiner, team principal Haas.

Echipele din marele circ se reîntrunesc pe circuit peste două săptămâni, cu ocazia Marelui Premiu al Germaniei.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By