Jenson Button și Sebastien Ogier ar putea concura în DTM pentru Mercedes

Șeful Mercedes din DTM, Ulrich Fritz, a vorbit despre posibilitatea oferirii unui wild card fostului campion de Formula 1, Jenson Button, în cursa de luna viitoare din Marea Britanie.

Button a câștigat titlul mondial cu Brawn GP, echipă cumpărată mai apoi de Mercedes. După o ultimă cursă cu McLaren în 2017 la Monaco, Button este oficial retras din Formula 1. Pilotul a concurat la Le Mans luna trecută, făcând de asemenea parte din echipa de prezentare Sky Sports F1 de la Marele Premiu al Marii Britanii. De asemenea, Button este prezent în Super Formula din Japonia.

În ciuda programului încărcat, lui Button îi mai rămâne totuși ceva timp liber în August. Mercedes vor neapărat un pilot britanic pentru runda engleză de la Brands Hatch din sezonul 2018 al DTM.

“Button e o idee bună. Până la urmă, a câștigat titlul la Formula 1 cu un motor Mercedes. Lewis Hamilton nu e o opțiune. El se concentrează doar pe Formula 1 acum. Oricum, Lewis e în vacanță când are loc cursa de la Brands Hatch”, a precizat Fritz.

Mattias Ekstrom a fost deja invitatul special al celor de la Audi la începutul sezonului de la Hockenheim, în timp ce brand ambassador-ul BMW Alex Zanardi va concura pentru echipă în cursa de la Misano. Un alt pretendent pentru un wild card Mercedes este Sebastien Ogier, de 5 ori campion la WRC, despre care se vehiculează că ar intra în competiție în penultima rundă de la Red Bull Ring din septembrie.

“E prea devreme să spunem cine va primi wild card-ul nostru în acest sezon. Avem mai multe opțiuni și vom anunța decizia de îndată ce o vom avea. Nu vom comenta pe baza speculațiilor, dar cu siguranță că nu ne gândim la Fernando Alonso”, a încheiat Fritz.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By