Formula 1 – Marele Premiu al Germaniei, o scurtă istorie

Atât Sebastian Vettel cât și Mercedes își doresc victoria pe pământ german, pe circuitul care revine în calendarul Formulei 1 începând cu acest an.

În trecut, cursele aveau loc alternativ pe Hockenheim și Nurburgring, însă după ce al doilea și-a schimbat proprietarul, cele două părți nu au mai căzut de acord cu privire la organizarea competiției, așa că Marele Premiu al Germaniei s-a desfășurat doar în ani pari. În ultimele 62 de Grand Prix-uri germane, Ferrari au dominat competiția,  câștigând de 21 de ori în Germania, ultima victorie a Scuderiei fiind cea reușită în 2012 de Fernando Alonso.

La capitolul piloți, Michael Schumacher este cel mai de succes dintre toți, reușind patru victorii în total pe circuitul de casă, dintre care 3 cu Ferrari și una cu Benetton-Renault. 

Organizat pentru prima dată în 1951 pe legendarul “Nordschleife”, cu mici excepții, aici s-au desfășurat cursele până în 1976.

Circuitul a fost folosit pentru ultima dată în 1976, atunci când Niki Lauda a fost la un pas de moarte în urma unui accident groaznic. Mai apoi, a fost rândul Hockenheim să fie gazda competiției, care până în prezent a trecut printr-o serie de modificări.

Configurația originală, considerată de mulți ca fiind cea mai bună a circuitului, avea patru linii drepte conectate de șicane scurte. Secțiunea stadionului de la finalul de tur este printre puținele care au rămas neschimbate, la fel cum este și primul viraj. Însă în afară de acestea, circuitul a căpătat o înfățișare nouă între 2001 și 2002.

Schimbările aduse au tăiat din lungimea circuitului. Înainte, Hockenheim măsura un total de 6,28 de kilometri, în prezent circuitul având doar 4,57 de kilometri, piloții parcurgându-l cu 30 de secunde mai rapid decât o făceau înainte. Jochen Rindt a fost cel care a câștigat prima cursă de pe Hockenheim din 1970. În 1977 a fost rândul unui alt austriac, Niki Lauda, să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

În 2007, Germania a părăsit calendarul Formulei 1. Hockenheim avea probleme financiare la acea vreme, așa că evenimentul de pe circuitul Nurburgring care încă făcea parte din calendar a funcționat sub numele de Marele Premiu al Europei. În ultimii ani, Hockenheim și Nurburgring au organizat pe rând Marele Premiu, însă schimbarea proprietarilor de la Nurburgring a dat peste cap înțelegerile, organizarea competiției pe acest circuit fiind incertă în viitor.

Dintre piloții actuali, Lewis Hamilton a câștigat de trei ori în Germania, de două ori pe Hockenheim și o dată pe Nurburgring. Vettel are și el o victorie acasă, pe Nurburgring, în timp ce Fernando Alonso are și el nu mai puțin de 3 victorii la Hockenheim.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By