Vijay Mallya, proprietarul Force India: Echipele mici din Formula 1, păcălite de Bernie Ecclestone

Bernie Ecclestone a păcălit mai multe echipe mici de Formula 1 în a se dedica 100% sportului, fără ca acestea să știe cât câștigă cu exactitate rivalele lor mai mari, a anunțat Vijay Mallya.

Cele mai bogate echipe din calendar câștigă zeci de milioane de dolari în plus față de echipele mai mici, din bonusurile pe care Ecclestone le-a introdus de-a lungul timpului. Co-președintele Force India, Vijay Mallya, a declarat că s-ar fi gândit de două ori înainte de a se hotărî să investească în Formula 1, dacă la vremea la care a luat decizia ar fi știut cât de mult câștigă Ferrari, Mercedes sau Red Bull față de echipele mici.

“Bernie ne-a făcut să semnăm practic o foaie în alb. Nu ne-a spus niciodată cum stau lucrurile cu adevărat, cât de mare e discrepanța dintre noi și echipele de top. Dacă știam asta, poate că nu aș fi semnat nimic niciodată” – Vijay Mallya.

Force India și Sauber s-au plâns Comisiei de Competiții a Uniunii Europene despre înțelegerile mișelești și politica preferențială acordată unora dintre echipele din Marele Circ. Totuși, cele două formații s-au calmat după ce Liberty Media au cumpărat F1 de la CVC Capital Partners, fapt ce a luat controlul absolut al afacerilor interne ale sportului din mâinile lui Ecclestone.

“Sauber și Force India și-au retras plângerea făcută către Uniunea Europeană după ce liderii Liberty Media ne-au dat asigurări cum că grijile legitime pe care ni le-am făcut vor fi rezolvate”, a mai explicat Mallya.

Liberty Media pregătește o schimbare radicală la capitolul premii bănești în Formula 1. Actualele contracte comerciale expiră la final de 2020. Schimbarea va duce la scoaterea majorității bonusurilor care merg acum spre echipele mari, chiar dacă Ferrari va continua să primească o plată separată pentru că este cea mai veche echipă din competiție.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By