Formula 1 Germania: Hamilton răstoarnă balanța și câștigă la Hockenheim

Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Germaniei, preluând șefia clasamentului piloților.

Ce repede se pot schimba lucrurile! La o zi după un rezultat dezastruos în calificări, unde problemele mecanice l-au obligat pe Hamilton să urmărească pole-ul lui Sebastian Vettel de la boxe, britanicul s-a impus la Hockenheim la capătul unei curse care s-a animat spre final.

Plecat al 14-lea, Hamilton a rămas pe circuit mai mult ca toți ceilalți rivali ai săi, urcând pe locul 3 la jumătatea cursei într-un moment în care ploile erau așteptate. Mercedes l-a chemat în sfârșit la boxe pentru a-și echipa mașina cu gume ultrasoft, iar alegerea s-a dovedit a fi cea corectă.

Scurt timp mai apoi, unele echipe au riscat cu pneuri intermediare și chiar și de ploaie – inclusiv Red Bull cu Max Verstappen. Stropii de ploaie nu au fost mulți, dar au fost suficienți pentru a creea haos.

În acele tururi cruciale, Vettel, care trecuse la conducere mai devreme depășindu-l pe Kimi Raikkonen grație ordinelor de echipă – el fiind mai rapid pe pneuri mai bune – a greșit la intrarea în zona stadionului, abandonând în barierele de protecție.

Mașina de siguranță a intrat pe circuit, iar Hamilton a trecut la conducere după ce rivalii săi au schimbat din nou pneurile. Britanicul a tăiat circuitul la intrarea la boxe când comunicarea cu echipa a fost lentă, dar greșeala sa a fost – cel puțin la momentul scrierii acestui text – trecută cu vederea. Bottas l-a amenințat pe coechipierul său la restart, însă finlandezul a fost temperat de echipa Mercedes, rămânând în spatele lui Hamilton.

Britanicul a trecut primul linia de sosire la capătul unui weekend cu suișuri și coborâșuri, dar un weekend grozav în final pentru Mercedes. Cu ambii piloți semnând cu echipa pentru sezonul următor, Hamilton s-a impus când puțini se așteptau și a primit un cadou nesperat din partea lui Vettel ca urmare a abandonului său.

Max Verstappen a sosit al 4-lea pentru Red Bull, în timp ce Nico Hulkenberg, Romain Grosjean, Sergio Perez, Esteban Ocon, Marcus Ericsson și Brendon Hartley au completat primele 10 poziții.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By