MotoGP – Marquez: Titlul mondial mai important ca o victorie de etapă

Marc Marquez a decis să nu riște nimic în cursa de la Brno pentru a-și mări avantajul de puncte pe care îl are în campionatul mondial la MotoGP.

Spaniolul spune că s-a chinuit să țină ritmul cu cele două Ducati de uzină pilotate de Dovizioso și Lorenzo, suferind de pe urma lipsei de accelerație și viteză a modelului Honda pe care îl pilotează. Chiar și așa, Marquez a fost mulțumit de locul al treilea pe care l-a obținut, mai bun decât locul 4 al lui Valentino Rossi.

Campionul mondial spune că ritmul de cursă mai slab pe care l-a menținut a fost în avantajul său, pentru că astfel a micșorat riscul de accidentare în timp ce se lupta cu cele două Ducati-uri, chiar dacă modul de pilotaj mai lent nu i-a permis să se lupte pentru victorie.

“În timpul cursei m-am simțit destul de bine, m-am simțit tare și viteza motocicletei a fost bună. Problemele au apărut când a trebuit să mă întrec cu cei de la Ducati, care au o accelerație puternică. Mai mult, ei pot atinge viteze de vârf mai mari. A fost extrem de dificil să îi depășesc, am încercat, dar nu am făcut nimic ieșit din comun. Valentino era deja în spatele meu, așa că tot ce am avut de făcut a fost să stau în față și să îmi măresc avantajul față de el în clasamentul general. Andrea a câștigat ceva puncte, la fel și Jorge, dar sunt la 68 de puncte în spatele meu. Suntem încă pe drumul cel bun” – Marc Marquez.

Pilotul Honda a mai declarat că strategia de cursă pe care a abordat-o a fost strâns corelată cu ideea de câștigare a unui nou titlu la MotoGP. Marquez are acum un avantaj de două victorii de cursă în fața locului secund, fiind gata să învețe mai mult și să își îmbunătățească performanțele pe toate circuitele din calendar.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By