Formula 1 – Moștenirea lui Sergio Marchionne

Pe 7 august 1988 Ayrton Senna învingea în MP al Ungariei. Gerhard Berger aducea Ferrari-ul F1-87/88C numai pe locul 4. Dar Enzo nu putuse sa vizioneze cursa, era în patul său trăind din amintiri de mult apuse. Piero Ferrari a venit şi i-a adus vestea. “Am învins totuşi Alfa-Romeo, nu?” a venit replica bătrânului.

Pierro Ferrari si Enzo Ferrari

Agonia s-a încheiat la 14 august 1988. Respectând cu sfinţenie regulile impuse, vestea morţii celui mai celebru om din Italia a fost făcută abia a doua zi. Ȋnmormântarea a fost mai mult decât restrânsă, un mic cortegiu funerar în frunte cu fiul său Piero şi Lina Lardi  deplasându-se agale pe străzile din Modena către cimitirul San Cataldo. Lumea era în vacanţă, străzile erau pustii, prea puţini au ştiut pe moment ce se întâmplă. Ȋntocmai ca în acea zi friguroasă de 12 martie 1947 în care a luat naștere cea mai faimoasă marcă dintre toate. Ambiția abilului team manager al erei interbelice devenise realitate, transformându-se în timp în mândria unei națiuni.

La trei decenii distanță a mai rămas o singură verigă activă de legătură cu acea epocă, delicatul Piero Ferrari, fiul mereu tratat cu prea multă severitate de faimosul său tată. Pe 26 iunie 2018 Sergio Marchionne, al treilea conducător veritabil al Căluțului Cabrat avea o ultimă apariție publica la Roma, cu ocazia prezentării unui model Jeep destinat carabinierilor. Starea precară în care a fost văzut nu prevestea nimic bun. Imediat a fost internat într-o clinica din Zurich, de unde spre deosebire de fondatorul mărcii, a putut asista la ultimul success al Scuderiei din era sa: victoria lui Sebastian Vettel la Silverstone. Apoi, în timpul week-end-ului de cursă de la Hockenheim, conducerea grupului FCA și membrii consiliului de administrație al Ferrari s-au întrunit de urgență, motivul fiind înrăutățirea bruscă a stării de sănătate a președintelui. Schimbări fundamentale s-au produs la vârf, sub ochii atenți ai familiei Agnelli. La 25 iulie 2018 a venit și tristul anunț: Sergio Marchionne, unul dintre cei mai puternici oamenii din industria auto și președintele cu mână de fier al celui mai adulat brand din domeniu s-a stins din viață. Ce rămâne în urma sa și ce trebuie să continue succesorii? Deoarece profilul acestui site este unul de nișă, ne vom concentra numai pe moștenirea lăsată de el la Ferrari.

Sergio Marchionne, John Elkann si Luca di Montezemolo

Pentru prima dată în istorie, un membru al familiei Agnelli și-a asumat conducerea Căluțului Cabrat. Determinarea cu care John Elkann, nepotul lui Gianni Agnelli – desemnat personal de acesta drept succesor direct, și-a afirmat dorința de a fii președintele Ferrari, subliniază mai mult decât orice importanța pe care marca din Maranello o are pentru familia acestuia.

Louis Camillieri

Ca mână dreaptă și CEO (cu denumirea oficială de administrator delegat) a fost desemnat Louis Carey Camilieri, membru în consiliul de administrație, un om legat de patru decenii de Scuderie, ale cărui abilități manageriale au modificat maniera de abordare a gigantului Philip Morris pe care l-a condus direct pentru jumătate de deceniu și din  a cărui echipă de conducere a făcut parte de la finele anilor ’70.

Marchionne trasase niște linii directoare foarte clare în ce privește evoluția Ferrari, atât pe partea de mașini de stradă, cât și în ce privește evoluția din F1. Înscăunat la finele lui 2014 ca președinte al Ferrari, după lunga domnie a lui Luca di Montezemolo, a venit cu o abordare originală, pragmatică, intervenția sa personală din 2016 fiind fundamentală în resuscitarea unei echipe în declin ce s-a transformat dintr-una care se putea bate la podium într-una ce ar fi putut cuceri titlul mondial în 2017 cu mai mult noroc și mai puține erori operaționale.

Încercând să emuleze maniera de lucru a lui Enzo Ferrari din anii ’50-’60, noul Presidente s-a implicat direct în modul în care era condusă Scuderia, schimbând radical modul de operare, în sensul că li s-a oferit șansa de a-și exprima ideile în privința design-ului tuturor inginerilor care au avut vreuna, o structură piramidală transformându-se într-una oriziontală. Sergio a mers de mai multe ori la Maranello în uzină și a discutat personal cu toți cei implicați în procesul de proiectare, dezvoltând o relație specială mai ales cu cei ce nu aveau funcții de conducere. Asta în timp ce influența șefilor de departamente a fost serios diminuată, întocmai cum Enzo proceda regulat în urmă cu 60 de ani.

David Sanchez

Astfel, ideile (tragerea în spate a sidepod-urilor și utilizarea structurii de impact în scop aero) tânărului aerodinamician David Sanchez – ce nu ar fi avut nicio șansă să fie puse în aplicare sub vechea structură, au ajuns la urechile lui Marchionne și apoi ale lui Simone Resta. Enrico Cardile a putut și el să își expună ideile legate de adoptarea unui concept high rake și implicit de funcționarea în tandem a podelei și difuzorului. Legendarul Rory Byrne, convins să se reîntoarcă la Maranello a fost numit într-o postură de consultant. Toate piesele erau aranjate pentru ca puzzle-l tehnic să funcționeze. Departamentul motoare a suferit aceleași modificări ale schemei de operare. Sub conducerea inițială a lui Lorenzo Sassi (concediat neceremonios în vara lui 2017) și apoi a lui Corrado Iotti (secondat de proiectantul-șef Enrico Gualtieri) a fost conceput un PU ce pentru prima dată după 3 sezoane hibride a putut contesta (nu cu prea mare succes) supremația agregatului Mercedes.

O parte din ideile inovatoare referitoare la funcționarea turbinei și a ERS-ului au fost rafinate pentru 2018 și Ferrari a preluat conducerea în acest departament. Iar per ansamblu, evoluția SF71H s-a dovedit a fi cea mai rapidă mașină a sezonului în curs, dovedind o superioritate certă pe pistă uscată dupa upgrade-ul major adus la Silverstone. În tot acest timp, la conducerea Scuderiei s-a aflat un alt Marlboro man, Maurizio Arrivabene. Până în primăvara lui 2018 relația dintre Marchionne și Arrivabene a fost una funcțională, apoi divergența de opinii privitoare la alegerea coechipierului lui Vettel pentru 2019 a dus la o fractură. Președintele și l-a dorit din 2019 pe Charles Leclerc, un contract pe doi ani fiind redactat de avocații săi. Mai mult, Mattia Binotto, directorul tehnic al echipei , urma să preia funcția lui Arrivabene(mutat discret într-o altă funcție, sau îndepărtat după modelele Allison și Sassi), în timp ce noul recrut, Laurent Mekies trebuia să fie învestit în funcția de director tehnic în septembrie.

Corrado Iotti

Sanchez și Cardile, respectiv Iotti și Gualtieri (cu sprijinul lui Lucio Calogero și Guido di Paolo-bănuiți că sunt în spatele testării unor idei legate de hibridul Ferrari pe șasiurile unor 488GTB la Fiorano) își păstrau funcțiile și influența, în timp ce implicarea lui Rory Byrne a crescut simțitor în noul proiect, pentru ca monopostul pentru 2019 să fie realizat sub directa sa supraveghere.

Rory Byrne

Pe partea tehnică era logic că nu se va schimba nimic, dar moartea neașteptată a lui Marchionne a salvat poziția lui Arrivabene și foarte probabil va duce la prelungirea contractului lui Kimi Raikkonen, datorită relației strânse dintre finlandez, Arrivabene și Sebastian Vettel. La asta se adaugă feedback-ul tehnic notabil oferit de campionul din 2007 și performanțele sale solide din ultima vreme.

Elkann și Camillieri au declarat imediat după oficializarea funcțiilor că se va păstra linia directoare trasată de predecesor. Noul CEO Ferrari este responsabil de semnarea în 1978 (sub tutelajul subtil al lui Bernie Ecclestone) a acordului dintre Scuderia Ferrari și Marlboro, 18 ani mai târziu tot el aflându-se în spatele deciziei producătorului de țigări de a dezvolta o colaborare exclusivă cu Ferrari, rupând tradiția Marlboro-McLaren. Pentru 2018 Philip Morris varsă în conturile Ferrari nu mai puțin de 160 milioane de dolari. Camillieri are o lungă relație de prietenie cu Maurizio Arrivabene , datând din perioada când Arrivabene era reprezentantul sponsorilor din F1 în Comisie. Așa că, pe termen scurt, probabil i se va da mână liberă acestuia în privința deciziilor importante. Louis Camillieri mai are însă un prieten cu vechi ștate în F1. Imediat după încheierea GP-ului Germaniei l-a sunat pe acesta și o întâlnire misterioasă a avut loc. Pentru a păstra abordarea dură etalată de Marchionne în negocierile cu Liberty, e nevoie de un personaj cel puțin la fel de versat, enigmatic și uns cu toate alifiile. Iar Bernie Ecclestone, chiar și la 88 de ani, cunoaște această afacere mai bine decât oricine. Poate și pentru că el a creat-o.

Nu pariați încă pe o asociere între Ferrari și marele său prieten. Nu încă. Chiar dacă tot el a fost în spatele discuțiilor dintre Scuderie și Mercedes pe de o parte și Amazon de cealaltă parte, având ca subiect lansarea unei serii paralele.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By