DTM Nurburgring: Maximum de puncte pentru Rene Rast

Campionul en-titre Rene Rast n-a avut adversar în al șaptelea weekend DTM din 2018, devenind primul pilot care convertește cele două pole-uri în victorii de când s-a revenit la formatul cu două manșe per etapă.

După cursele pline de neprevăzut de la Misano în care am avut noapte, ploaie, un circuit nou și un musafir de gală, campionatul a revenit în țara de origine pentru a deschide treimea finală cu etapa tradițională de la Nurburgring, pe varianta scurtată a GP-Strecke. Nici vremea n-a mai fost capricioasă de această dată, în pofida istoriei furtunoase a locului. Astfel, am avut parte de etapa cea mai echilibrată între cei trei constructori de la prima duminică a sezonului încoace. Era mare nevoie de asta în condițiile în care Mercedes venea pe Ring cu mai multe puncte decât BMW și Audi însumat. Și tot Mercedes a fost în centrul atenției la început de weekend, când i-a oferit lui Mick Schumacher ocazia unor prime tururi cu modelul C63 DTM, după care juniorul și-a reluat programul din Formula 3 și a dominat fără drept de apel cele trei manșe.

Cursa 1

Mercedes, în schimb, nu a dat semnele aceleiași supremații în condiții normale, Rene Rast reușind să-i răpească pole-ul unui Gary Paffett dornic să revină în frunte după ghinioanele din Italia. Scenariul cursei i-a priit britanicului, dacă privim situația la general, căci Philipp Eng l-a răsucit pe Paul di Resta și l-a trimis în afara punctelor. Jumătatea goală a paharului pentru Paffett a fost că nu a avut ritm să se lupte pentru victorie, ba chiar a pierdut și duelul pentru poziția secundă cu Bruno Spengler. Canadianul a revenit pe podium după mai bine de un an, iar toți constructorii și-au trimis câte un reprezentant să desfacă șampania. Wittmann și Glock au sosit pe 4 și 5, BMW reușind să adune cele mai multe puncte sâmbătă, în condițiile în care doar Rast a putut exprima potențialul Audi, iar pentru Mercedes nu a mai venit în top 10 decât Pascal Wehrlein.

Cursa 2

Evadarea lui Rast din pole position nu a putut fi împiedicată nici în manșa secundă, când campionul en-titre a folosit aceeași strategie: dezlănțuit pe pneuri noi, apoi o gestiune calmă pe final. În lupta pentru o clasare pe podium, Timo Glock a efectuat o manevră hazardată și l-a atins pe Lucas Auer, fiind apoi penalizat pentru acest contact. Gary Paffett a pierdut de această dată puncte la Paul di Resta pe fondul unei opriri la standuri cu probleme (11 secunde), în urma căreia s-a regăsit angrenat într-un nou duel cu Bruno Spengler. Nici de această dată liderul clasamentului general nu a putut trece în fața fostului campion DTM din 2012, iar dacă tot vorbim de cei ce au titluri în palmares, aceștia au monopolizat primele cinci poziții: Rast, di Resta, Wittmann și cei doi de mai sus.

Deziluzia etapei a fost Edo Mortara, care venea cu ceva șanse de a se implica în lupta pentru campionat după Misano, însă nu a găsit setările optime pe Nurburgring și a fost de ambele dăți sub linie. Astfel, pe poziția a treia la general a urcat Rene Rast, care are nevoie de un weekend la fel de strălucitor peste două săptămâni pe Red Bull Ring pentru a-și păstra opțiunile matematice în finală. 56 de puncte într-o etapă e reperul absolut atins de Rast în aceste zile, iar 57 e diferența ce-l separă acum de Paffett. Britanicul este însă cu ochii pe di Resta, aflat la doar două puncte în urma sa după ce fiecare a avut un podium și o deziluzie pe Ring.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By