Dublă misiune pentru Răzvan Umbrărescu pe Nurburgring

Dublă misiune pentru Răzvan Umbrărescu pe Nurburgring

Ultima etapă din GT4 European Series îl regăsește pe Răzvan Umbrărescu în top 5 la categoria supremă, însă weekendul de la Nurburgring vine și cu o primă participare în Lamborghini Super Trofeo Europe pentru pilotul român.

În urmă cu un an, finala de la Nurburgring era un moment frustrant pentru Răzvan Umbrărescu. Aflat la șefia categoriei Pro-Am înaintea rundei germane, el a avut neșansa de a rata titlul din pricina unui incident în care a fost implicat la start coechipierul său, complet lipsit de vină. Românul a revenit în 2018 alături de RN Vision STS pentru un nou asalt în seria europeană GT4, marea noutate fiind trecerea grupării germane de la Porsche Cayman la noul BMW M4 GT4. Bolile copilăriei acestui model au făcut ca adversarii să se desprindă în etapele de primăvară de la Zolder și Brands Hatch, după care Umbrărescu și Gabriele Piana au înregistrat o primă victorie la general la Misano și au continuat forma bună cu recuperările de la Spa-Francorchamps și dublul podium de pe Hungaroring.

Așadar, finala de pe Ring vine cu perechea româno-italiană pe poziția a cincea în clasamentul Silver Cup. Chiar dacă putem vorbi de șanse matematice la titlu, este nevoie ca nu doar unul, ci trei echipaje (BMW/MDM, Ginetta/HHC și Audi/Phoenix) să aibă parte de foarte mult ghinion pentru a fi surmontat deficitul de 45 de puncte. În schimb, o clasare finală pe 4 este un obiectiv mai realist, piloții Alpine/CMR fiind la doar 4 puncte înaintea lui Umbrărescu și Piana. Se va concura pe traseul de Grand Prix, unde sunt așteptate 48 de mașini la cele trei clase. Revin localnicii de la PROsport Performance și debutează un nou model, Ford Mustang GT4, înscris de Motorsport98. Cea mai recentă modificare de BoP prejudiciază puterea BMW-ului, readus în configurația folosită la Spa.

O oportunitate de ultim moment s-a ivit pentru Răzvan Umbrărescu înaintea weekendului, unul dintre titularii Leipert Motorsport fiind indisponibil pentru etapa din Lamborghini Super Trofeo Europe ce are loc tot în aceste zile pe Nurburgring. Românul cunoaște echipa și mașina, după ce a evoluat în această vară în cursa de 24 de ore de la Portimao din cadrul 24h Series. El va face pereche cu Aleksander Schjerpen, un norvegian de 26 de ani ce are în palmares succese la Dubai (2016, clasa SP3) și în British GT (2018, Silverstone 500, GT4), debutant și el în cupa monomarcă Lamborghini.

Program (ora României):
Sâmbătă: Cursa 1 Super Trofeo (50 min) – 16:35, Cursa 1 GT4 European Series (60 min) – 17:55;
Duminică: Cursa 2 GT4 European Series (60 min) – 11:05, Cursa 2 Super Trofeo (50 min) – 14:00.

Sursa imagini: Gabi Tomescu