Lewis Hamilton versus Sebastian Vettel

Duelul dintre Lewis Hamilton și Sebastian Vettel a reprezentat capul de afiș al sezonului 2017, britanicul impunându-se și mulțumită unor cauze externe ce nu au legătură cu pilotajul pur. Cei doi s-au mai aflat în luptă direct(alături și de alte nume atunci) pentru coroana mondială și în 2010 și 2012, germanul ieșind învingător. Dar niciodată bătălia nu s-a purtat exclusiv între ei precum în acest sezon și niciodată mașinile nu au fost atât de apropiate ca performanță. Ce îi diferențiază pe cei mai aclamați oameni ai generației lor și care dintre ei este până la urmă mai bun?

Lewis Hamilton

Pilotul contrastează cu omul din afara pistelor. Primul e din linia lui Moss şi Senna ca abilitate naturală, al doilea e doar un Mayweather mai potolit combinat cu un Hunt puţin intovertit, dar cu gusturi grosolane uneori. Lewis Hamilton poate fi câteodată o enigmă prin evoluţiile sale oscilante, dar când totul e în regulă din punct de vedere emoţional, viteza sa naturală enormă e transpusă într-un pilotaj ireproşabil pentru care nu există antidot azi. Cel mai rapid driver pe un tur de circuit de la retragerea lui Schumacher în 2006 are toate atributele unui veritabil geniu al volanului, numai că e un geniu pătat, imperfect, şi la o analiză finală nici nu ar putea fi altfel.

“Să-l priveşti pe Hamilton evoluând la volan în timpul unui tur reuşit e ca şi cum ai privi un artist la lucru. Ȋn aceste momente se aseamănă cu Jimmy Clark.”, comentează un Rob Wilson entuziasmat. “Cred că este unul dintre cei mai rapizi piloți din istoria F1, opinează fostul său coechipier Jenson Button. Poate chiar mai rapid decât Senna. Fernando Alonso a fost cel mai puternic coechipier pe care l-am avut, pentru că Lewis avea week-end-uri în care era nicăieri. Dar ca viteză pură nu e nicio îndoială – probabil cel mai rapid pilot pe care l-am văzut.” De aceași părere este și Nico Rosberg: ”Este unul dintre cei mai buni qualifieri din istorie. Viteza sa natural este pur și simplu imensă.”

Viteza este una dintre acele calități primare intrinseci invocate de Denis Jenkinson în studiul său din 1958, “The Racing Driver: The Theory and Practice of Fast Driving” , iar în acest departament britanicul nu are superiori în era actuală. Dar racecraft, pilotaj pe ploaie? Ca viteză pură şi car-control britanicul este cel mai bun pilot al epocii actuale, nu prea există dubii aici.  Dar pentru a fi un racer suprem e nevoie de mai mult de atât. Vechea ştiinţă a lui Nazzaro de a citi cursa ca pe o carte deschisă nu este stăpânită chiar în cel mai înalt grad, iar subtilitatea tehnică, chiar dacă nu lipseşte cu desăvârşire din bagajul său, nu este o caracteristică distinctivă. De cealaltă parte, oportunismul în efectuarea unei depăşiri cruciale, abilitatea de a performa mai bine ca oricine consumând în acelaşi timp mai puţin combustibil şi constanţa ritmului indiferent de compoziţia pneurilor sunt calităţile unui mare pilot din orice unghi am privi.

“Să te lupți cu el roată la roată este extrem de dificil, completează Nico Rosberg, pentru că poate fi uneori nechibzuit și prea puțin rezonabil, dar asta doar până la o anumită limită ce îi permite justificarea gesturilor sale”.

Pe ploaie, când condiţiile de rulare sunt relativ stabile este posibil să fie chiar cel mai bun din plutonul actual mai ales dacă set-up-ul este bine ales, iar asta s-a văzut înca din anul său de debut la Fuji. Poate performa amici miracole precum la Silverstone 2008 sau în calificările de la Monza din acest an dacă este uşor “ajutat” şi de erorile tactice ale adversarilor. Ȋnsă când aderenţa devine schimbătoare un pilot cu sensibilitatea extraordinară a lui Button l-a pus mereu în umbră (vezi Brazilia 2012 de pildă).

Unde este contraponderea la aceste calități extraordinare?

“Câteodată poate să o ia pe arătură și sa performeze mediocru fără vreun motiv aparent, spune Nico Rosberg. Dar asta se întâmplă rar, per ansamblu fiind un pilot extrarodinar.”

Paddy Lowe crede că Lewis comite erori atunci când nu se mai află sub presiune, întocmai ca Mika Hakkinen :”Atunci când nu mai este sub presiune, poți vedea erori ciudate apărând în pilotajul său, datorate unei lipse de concentrare. Dar va reveni întotdeauna și își va face treaba cu brio în cursele următoare”.

Dacă este un domeniu în care Hamilton cu siguranță nu își poate revendica superioritatea, acesta este abilitatea tehnică. Cu timpul, s-a perfecționat și la acest capitol, dar lacunele nu au dispărut. Sunt momente în care pur și simplu găsirea unui set-up adecvat este în afara razei sale, iar atunci abandonează destul de repede corabia, nedorind sau neputând emula abordările lui Alain Prost sau Michael Schumacher.

“Câteodată întâmpinam o problemă și ne aplecam asupra sa, rezolvând-o, povestește Jock Clear. Apoi venea la noi și ne spunea: “Să fiți atenți, pentru că s-ar putea să o comit din nou. Nu putea găsi mereu cheia pentru rezolvarea unei deficiențe de set-up”.

De aici derivă și maniera sa de a acoperi printr-un pilotaj dincolo de limită un set-up imperfect ce s-a tradus doar prin faptul că a fost și mai lent – precum în 2017 la Sochi, Monaco sau Hungaroring. Este calea tradițională a pilotului suprem înzestrat în departamentul calităților esențiale ce are încredere că abilitatea sa naturală poate suplini din carențele unui monopost. Numai că de obicei stilul acesta acrobatic, la limită doar îl face să pară rapid, dovedindu-se ineficient. Întocmai ca în cazul lui Ronnie Peterson. Pe de altă parte, dacă deficiența mașinii este una cronică și ține în primul rând de comportamentul punții spate, atunci se poate dovedi într-o altă ligă, suplinind carențele unui comportament supravirator exagerat până acolo încât mai mulți ingineri care în trecut au lucrat cu Senna și Hakkinen au declarat cu mâna pe inimă că niciunul dintre cei menționați nu ar fi putut suporta un asemenea nivel de supravirare. Virajele cu radius lung nu sunt chiar preferatele sale, dar car-controlul etalat şi modul în care simte şi ultima fărâmă de aderenţă îi permit să se descurce şi acolo cam la acelaşi nivel cu cei mai buni în acest departament, precum Kimi sau Mark Webber.

Diferenţa o face însă în principal în virajele ce necesită schimbări rapide de direcţie – presupunând prin extensie ţinerea în frâu a spatelui.

“Aici e cheia pilotajului său, aici îşi crează avantajul decisiv.Aici şi pe frâne” explică acelaşi instructor menţionat mai sus.  “Anthony Hamilton mi-a mărturisit în 2007 că de când a început karting-ul, Lewis s-a străduit sa fie cel mai bun pe frâne”, scria Karun Chandok în 2016. „Britanicul simte mai bine decât oricine momentul propice pentru a călca frâna şi o face cu sete, cu toate că rareori blochează pneurile faţă. Astfel îi ies şi unele depăşiri la limită, căci poate plonja cu o viteză mai mare în viraje/şicane fără a rata apexul. Secretul stă în coordonarea perfecta picior-mână, ştie exact când să ia piciorul din frână şi să echilibreze maşina din direcţie. Circuitele moderne nu mai au aşa multe curbe care să ceară schimbări rapide de direcţie în care superioritatea sa în punctele menţionate mai sus, dar şi în ce priveşte transferul maselor să se facă simţită într-un mod zdrobitor. Ȋnsă “când ajunge la Abu Dhabi – sectorul  e absolut sclipitor; pe sectorul median de la Budapesta e încântător; la fel pe primul sector de la Austin – unde liniile alese şi plasarea maşinii pentru atacarea virajului următor este critică” încheie Chandok.

Numai că, întocmai ca și alți mari piloți din trecut, îi lipsește o anume constanță în exprimarea la superlativ, alternând week-end-urile sublime cu unele sub barem, făcând și mai intrigant acest tablou al unui racer pur și dur din linia lui Rindt, Peterson,Villeneuve și Senna.

“Poate avea zile în care e de nerecunoscut, explica Button. Asta nu se va întâmpla niciodată cu Fernando.”

Așadar unde se situează Lewis Hamilton? Campionul mondial este un om ce poate merge la infinit în zona roșie a turometrului și scoate minuni de un singur tur din joben. Doar că aceste vârfuri de performanță au fost  câteodată însoțite și de hopuri și alunecări în pluton, demonstrând din nou că e un pilot superb de privit, fenomenal în controlarea unei mașini la limita absolută a aderenței, dar în același timp capricios,  uneori inconstant în exprimare sau pur și simplu absent din peisaj. Un gladiator emulând pe vechii acrobați ai volanului, cu un palmares ce va acoperi peste timp cele câteva mici neajunsuri.

Sebastian Vettel

Al treilea wunderkind din istorie este și cel mai puțin înzestrat în domeniul calităților primare, dar este unul dintre rarii mari piloți din anale ce punctează convingător în toate departamentele esențiale: viteză, racecraft, abilitate tehnică & etica muncii, fitness…. Având în sânge ştiinţa cursei ca şi maestrul şi mentorul său – Michael Schumacher, întâlnim la el reminescenţe ale lui Ascari şi Clark, topite într-un stil original. Cel mai rapid pilot al epocii blown-difuser poate să scoată din mânecă şi să înşire o serie de tururi rapide aproape în aceeaşi manieră ca Schumacher în vremurile lor de glorie. Aproape, pentru că îi lipsesc acele câteva sutimi care fac diferența între a coborî în acel abis al vitezei pure, zonă accesată regulat de oameni precum Clark, Villeneuve sau Senna și ocazional de Lewis Hamilton și a dansa exact pe marginea acestuia.

Inginerii de azi ai Scuderiei cred că pilotul lor este undeva între 0.05s și 0.1s de rivalul său britanic pe majoritatea pistelor, dar per ansamblu este performerul mai complet și cu care ar prefera oricând să lucreze.

“Muncește mai mult decât orice alt pilot, este de părere Helmut Marko. Când zburăm împreună (cu avionul) îl văd în permanență notându-și diferite lucruri, analizând date.E unic în acest department. Nu lasă nicio piatră neîntoarsă. Te duci la somn, te trezești și îl vei găsi în aceași ipostază: lucrând”.

În plus este un tip mai familiar, mai normal am spune, mai volubil și mai prietenos cu membrii echipei care îl îndrăgesc instantaneu pentru felul său de a fi.

”E un tip minunat, mărturisește James Allison și un foarte bun comunicator . Când are de spus lucruri neplăcute o face într-o manieră constructivă ce face ca toată lumea să treaca peste cele întâmplate”.

E un familist convins, fără aere de vedetă în viața de zi cu zi, mult mai rezervat și mai puțin extrovertit decât Hamilton. Iar modul în care interacționează cu tehnicienii este pe același palier cu Michael Schumacher.

“Ceea ce îl face special pe Seb, punându-l deasupra tuturor este atenția acordată detaliilor, etica muncii, opinează Christian Horner. Întotdeauna poate extrage maximum din potențialul său și al echipei. Va sta ore în șir în ședințe cu inginerii, muncind la nesfârșit până când totul va fi în ordine”.

Dar aceste briefeing-uri prelungite nu pot mereu suplini o anumită slabiciune naturală ce ține de stilul său ce este mult mai limitat de caracteristicile mașinii. Maniera sa contraintuitivă a fost fără paralel în exploatarea blown difusser-ului între 2010 și 2013, dar cu o mașină mai comună limitele sunt atinse mai iute decât în cazul lui Lewis a cărui abilitate superioară îi permite să aibă o mai mare libertate de exprimare în funcție de neajunsurile monopostului (chiar dacă și el e în țara nimănui când intervine un comportament subvirator excesiv). În noua eră hibridă, Seb are un stil distinct de pilotaj, schimbat lejer după plecarea de la Red Bull, bazându-se acum aproape în intregime pe ieşirea din viraje şi prin extensie pe scurtarea acestuia cât mai mult posibil. Niciunui alt pilot nu-i iese o rotaţie atât de rapidă, dar pentru asta are nevoie de un spate solid şi o pune faţă neutră.

”Atâta timp cât reuşeşte să execute rotaţia spatelui de la intrarea în viraj,păstrând pe tot parcursul o stabilitate liniară a monopostului, este o rachetă pe patru roţi” explică Karun Chandok.

Dar când nu se potrivesc toate piese din puzzle, apar frustrări, pentru că tipul jovial și oarecum modest din afara cockpitului se transformă în spatele volanului într-un animal emanând o competitivitate de o intensitate fără paralel în epoca actuală. Astfel apar moment precum Istanbul 2010, Malaezia 2013, Mexic 2016 și cel mai elocvent: Baku 2017. Omul din aceste moment pur și simplu crede cu tărie că tot ce face este absolute firesc, că nu greșește cu nimic în abordarea sa, contrastând puternic cu tipul jovial și comunicativ care nu spune o singură vorbă rea la adresa echipei, bucurându-se ca un copil la succese. Întocmai ca în cazul lui Senna, sunt două fațete ale aceluiași personaj ce îl fac și mai fascinant.

“Ȋnţeleg foarte bine de ce Seb este popular, spunea acum ceva timp Mark Webber. Ȋn mod normal e politicos, are simţul umorului, zâmbeşte mult… dar dacă lururile iau o întorsătură urâtă… mai ales când vine vorba de aruncat jucăriile din cărucior nu am mai văzut pe nimeni ca el”.
Nico Rosberg are și el o opinie interesantă: “Este convins că nu greșește niciodată, Asta poate fi un atu fantastic într-o lume atât de dură ca cea a F1. Înfierbântarea asta care i s-a urcat la cap, l-a ajutat uneori în trecut. Dar asta te și poate orbi, iar lui i s-a întâmplat de două ori în acest an.”

Asta ar duce la concluzia că germanul întâmpină probleme când este pus sub presiune. Christian Horner nu este de accord.

“Era efectiv scos din lupta pentru titlu în 2010 și 2012, dar a refuzat să depună armele. În acele două GP-uri în care presiunea pe umerii săi a fost enormă-Abu Dhabi 2010 și Interlagos 2012 rezistența sa mentală a fost extraordinară”.

Bineînțeles, la Ferrari situația este un pic diferită. Niciun pilot nu este mai mare decât Ferrari, iar maniera de abordare sa de abordare  încercând să emuleze pe cea a lui Schumacher din 1997-2006 a fost corectă doar până la un anumit punct. Mai ales că Sergio Marchionne nu iubește sportul necondiționat precum o făcea Luca di Montezemolo.

Dar cât de înalte sunt piscurile atinse de el în pilotaj? Poate rivaliza cu Hamilton pe o pistă udă sau în condiții adverse? Se știe că wunderkinzii se pare ca iubesc ploaia si ca o coincidenţă, afirmarea tuturor a venit intr-o astfel de situatie. Rosemeyer a înrobit publicul şi adversarii pe Ring in ’35, Schumi a dat prima măsura a telentului sclipitor la Spa în ’92, Vettel o va face la Monza 2008. Prima victorie din carieră a fost una măsurata, judicios pusă în practică. În China anul urmator a a dus prima victorie pentru Red Bull în nişte condiţii clar mai dificile decât la Monza. Şi într-o manieră complet dominantă. A fost o cursă în care Vettel a fost într-o altă ligă şi în care nu a dat niciodată vreun semn că poate scăpa victoria. 2 secunde pe tur faţă de concurenţă în 2010 în Coreea nu e chiar ceva la îndemana oricui, la fel şi rata impresionantă la care s-a departat de pluton un an mai tarziu în Canada atâta timp cât pista a fost udă. Dar în era hibridă, gadget-uri precum FRIC și apoi acel accumulator hidraulic minune utlizat de Mercedes și Red Bull pentru suspensia față au creat o prăpastie între acestea și Ferrari când asfaltul e ud. Iar mai recent, eroarea de apreciere a mecanicilor Ferrari la Monza în combinație cu nepuțința monopostului de a „lucra” pneurile wet Pirelli ce au o ferestră extrem de îngustă (40-50 grade Celsius) l-au scos din cărți. Pentru epoca recentă, ajutat și de materialul tehnic, Hamilton își revendică supremația în acest domeniu, dar per ansamblu cei doi sunt sensibil egali comparând evoluțiile din ultimul deceniu.

La finele anului 2017 ambii au câte 4 titluri mondiale în palmares, dar Hamilton – grație alegerii inspirate făcute în 2012 – are întâietate în ce privește numărul de victorii, pole-positions, podiumuri… Diferențele nu sunt insurmontabil și balanța statisticii seci s-ar putea înclina iar către Vettel precum înainte de debutul erei hibride.

Așadar care dintre cei doi este mai bun? Un răspuns fără echivoc nu poate fi oferit. În domeniul calităților primare, al vitezei pure neconstrânse de factori externi, Lewis Hamilton nu are rival în ultimul deceniu. În departamentul calităților de suport ce nu iau ochiul fanului comun însă, Sebastian Vettel este cu un pas înaintea tuturor, all-time doar Schumacher și poate Prost situându-se la același nivel.

“Senna pentru calificări, dar Prost pentru cursă” obișnuia să spună în urmă cu 30 de ani Denis Jenkinson. Dacă ar fi atât de simplu și în privința eroilor din prezent…


Post Scriptum.
Jackie Stewart, recunoscut pentru fermitatea opiniilor sale în privința valorii unor mari piloți, a creionat după GP-ul Mexicului un top 10 all-time al celor mai  valoroși campioni din istoria F1. Surpriză sau nu, și protagoniștii luptei din 2017 s-au regăsit în clasamentul său, Hamilton pe 8, Vettel pe 7…


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By