MotoGP Phillip Island: Marquez, pion principal în câștigarea titlului la echipe pentru Repsol Honda

Mulți ar spune că motomondialul s-a relaxat după Motegi, că nu mai există miză în campionat, însă lucrurile nu stau chiar așa de deprimant. La clasa mare se joacă titlul la echipe, Movistar Yamaha sperând să îi surprindă pe cei de la Repsol Honda prin constanța celor 2 piloți, lucru pe care echipa lui Puig nu prea poate miza. De asemenea lupta pentru pozițiile 2-10 în clasamentul piloților este deschisă la orice rezultat încă. Nu trebuie uitate nici clasele mici, unde titlurile se dispută încă, acestea în general tind să fie ignorate de fanii concentrați pe clasa regină.

ISTORICUL CIRCUITULUI

Curse de motociclism în Australia se țin încă din vremurile de pionierat ale întrecerilor motorizate. Primele curse de acest gen,  organizate pe un circuit s-au ținut în 1914, câștigătorul fiind Edgar Meller pe o motocicletă Douglas. În perioada interbelică s-au desfășurat puține întreceri moto, fenomenul luând amploare după al doilea Război Mondial, începând cu anul 1952.  Cursele din anii 50/60  se țineau pe circuite precum Bathurst, Sandown sau Winton, circuite comparabile la o scară mai mică cu înfricoșătoarele Spa Francorchamps, Monza sau Sachsenring, variantele vechi.

Australia a devenit destinație a motomondialului începând cu anul 1989, circuitul ales fiind Phillip Island, modernizat și adus la dimensiunile cunoscute de 4.449 kilometri. Deși complexul de motorsport de la Phillip Island datează încă din 1951, pentru mai bine de 40 de ani a fost locul unor manifestări locale, de mai mică amploare.

1989 este debutul primei curse australiene din motomondial, urmată în 1990 de campionatul mondial de Superbike. Cursa inaugurală a fost câștigată de Wayne Gardner la clasa 500cc, Sito Pons la clasa 250cc și Alex Criville la clasa 125cc.

Între 1993 și 1996 s-a încercat și circuitul de la Eastern Creek, ca mai apoi să se revină definitiv din 1997 la Phillip Island, locul unde motomondialul are etape și în zilele noastre.

Piloții cu cele mai multe victorii, șase, sunt Casey Stoner și Valentino Rossi. Jorge Lorenzo are un singur succes, dar a bifat mai multe podiumuri.

Phillip Island 2016 a marcat din păcate ultima apariție în motomondial pentru Nicky Hayden, care l-a înlocuit pe Dani Pedrosa în cadrul echipei Repsol Honda. În cursă americanul a terminat pe locul 17 după un incident cu localnicul Jack Miller.

În 2017  victoria a fost obținută de Marc Marquez, urmat pe podium de Valentino Rossi și Maverick Vinales.

Circuit și pneuri

Pe cât de rapid este din punctul de vedere al vitezei medii, pe atât de solicitant este acest circuit de 4.4 kilometri pentru pneuri.  Pe porțiunea dintre virajele 11 și 12 se înregistrează cele mai mari temperaturi în pneuri din întregul sezon. Cele mai solicitante viraje sunt între Stoner Corner (3) și Siberia (6) și mai apoi porțiunea dintre virajele 9-11. Cu 5 viraje de dreapta și 7 de stânga circuitul australian este neuniform, solicitând la maxim inginerii care trebuie să potrivească un setup al motocicletei optim pentru toate genurile de viraje întâlnite.

Temperatura în aer poate varia, însă zona este recunoscută pentru temperaturi mai scăzute în această perioadă anului. Pentru acest circuit Michelin pune la dispoziția piloților gume soft, medium și hard asimetrice pentru spate. În cazul ploii pneurile propuse sunt cele extra soft, soft  și medium pentru față și soft, medium pentru spate.

Pneurile propuse pentru acest circuit sunt unice față de cele existente pentru celelalte circuite, trebuind să facă față temperaturilor crescute  în timpul parcurgerii turului de circuit, dar și forțelor exercitate de layout-ul atipic al circuitului.

Noutăți și așteptări înainte de cursă

Principala noutate înaintea cursei australiene este prezența lui Alvaro Bautista în cadrul echipei de uzină Ducati, pe un GP18. Acest lucru s-a concretizat pe fondul accidentării suferite de Jorge Lorenzo la Aragon, spaniolul fiind în continuare inapt de a concura. În această săptămână Lorenzo s-a operat la încheietura mainii stângi fiind optimist că va putea să revină la Sepang și Valencia.

Pentru Bautista, promovarea la echipa de uzină are o aparentă notă de ironie, după cum spune și pilotul, convocarea venind în ultimul său an de prezență în MotoGP, înaintea trecerii în WSBK

Lucrurile nu sunt chiar întâmplătoare, Bautista a fost preferat pentru locul vacant în detrimentul lui Petrucci, Miller sau Pirro pentru că va avea ocazia de a strânge informații despre prototipul de MotoGP pe care îl va compara cu noul model Superbike Ducati V4 ce va debuta oficial anul viitor în WSBK.

Pe de altă parte, piloții Pramac au sarcina de a încerca să urce echipa pe primul loc în ierarhia independenților, acest titlu neoficial fiind o posibilitate și pentru Danilo Petrucci.

În cadrul echipei Angel Nieto-Aspar va veni campionul australian Mike Jones, ce va concura pe modelul GP16, în timp ce titularul Karel Abraham va pilota GP17-le lui Bautista.

La MotoGP chiar dacă s-a decis campionul, Marc Marquez, cel care a obținut al treilea titlu consecutiv, al cincilea la clasa mare și ajungând la 7 la toate clasele, nu înseamnă că stagiunea nu mai prezintă nici un interes.

Se joacă în continuare locurile 2-3 între Andrea Dovizioso și Valentino Rossi, 9 puncte diferență după căzătura lui Andrea la Motegi,  lupta fiind arbitrată de Maverick Vinales aflat la 30 de puncte de Rossi. Cel puțin o cursă Maverick mai poate visa să avanseze în clasament, dar în același timp trebuie să se păzească de Cal Crutchlow aflat la 7 puncte diferență. Britanicul vine cu un moral bun după locul secund de la Motegi, iar Phillip Island este un circuit care figurează printre favoritele lui Cal, câștigător al ediției 2016.

Dacă la constructori Honda s-a impus acasă în Japonia în fața celor de la Ducati, la echipe Repsol Honda mai are de tras până la obținerea titlului neoficial de cea mai bună echipă.

Australienii vor aștepta cu siguranță de la Jack Miller o prestație exemplară, pilotul Pramac sperând să profite de orice conjunctură pentru a bifa un podium miraculos, sau de ce nu o victorie dacă motocicletele private vor avea vreo șansă în fața celor de uzină, circuitul facilitând astfel de performanțe.

La echipe, Pramac se află pe primul loc (207p) urmată de LCR (167), echipa lui Cecchinello fiind la egalitate de puncte cu Tech3.

La clasa Moto2, descalificarea lui Fabio Quartararo pentru presiune prea scăzută în pneul spate l-a ajutat în clasament pe Francesco Bagnaia, italianul având un avans de 37 de puncte față de Miguel Oliveira, ceea ce înseamnă că în condiții normale lupta pentru titlul se va juca până la Sepang.

Moto3-ul este mai disputat, între Jorge Martin, ghinionistul de la Motegi și Marco Bezzecchi fiind doar un punct diferență, matematic fiind în luptă și Fabio di Giannantonio, aflat la 29 de puncte de Martin.

Weekend-ul australian va fi cel mai greu de urmărit pentru fanii din România, antrenamentele, calificările și cursele fiind programate începând cu ora 2 a.m

 

 

 

 

 

 


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By