GT World Cup Macau: Farfus îi oferă lui Charly Lamm o mare victorie de adio

Ediția din acest an a GT World Cup care a avut loc pe circuitul Macau-Guia a reprezentat ultima filă din povestea lui Charly Lamm la vârful Schnitzer Motorsport, scrisă cu atâta măiestrie de un Augusto Farfus aflat în formă maximă, care a reușit, în ciuda opoziției puternice a piloților Audi și Mercedes-Benz, să aducă titlul mondial în tabăra BMW.

Sinuosul circuit stradal Guia din Macau a fost, și în acest an, gazda GT World Cup. Față de ediția anterioară, grila a fost și mai mică, doar cinci constructori fiind prezenți, iar totalul mașinilor s-a ridicat la 15. Pe lângă Audi și Mercedes-Benz, au mai călătorit până la Macau patru modele Porsche 991 GT3-R și trei Nissan-uri GT-R GT3 de ultimă generație aduse de KCMG. Ordinea pe grila de start a cursei de calificare, ce a decis modul în care s-a plecat în cursa principală, a fost stabilită în urma unei sesiuni de 40 de minute care a avut loc vineri.

Mortara, Regele de la Macau, nu s-a mai încoronat și în 2018

Calificările au oferit o semi-surpriză în persoana pole-sitter-ului pentru prima cursă a weekend-ului: Raffaele Marciello. Italianul, campion al acestui sezon în BSS și în clasamentul combinat Blancpain GT Series, a reușit să completeze doar 10 tururi adunate în cele două sesiuni de antrenamente de joi după ce mașina sa a fost țintuită în garaj cu probleme la direcție și, mai apoi, după ce splitter-ul a trebuit să fie refăcut.

Apoi, în calificări, după 40 de minute, Marciello se afla abia pe cinci, dar un ultim tur de poveste s-a dovedit a fi îndeajuns pentru ca Mercedes-ul #999 înscris de GruppeM să se propulseze în fruntea listei. Asta pentru că, la ultima strigare, Marciello a reușit un 2:16.800, cu mai bine de o jumătate de secundă sub turul cel mai bun al lui Augusto Farfus – 2:17.357. Brazilianul a fost urmat de Eduardo Mortara, multiplul învingător de la Macau bifând un tur în 2:17.366. Maro Engel, cel care a câștigat prima ediție a GT World Cup, a fost al patrulea, în timp ce Earl Bamber a completat top 5-ul cu al său Porsche Manthey Racing #912 vopsit în culorile Iron Man, poate în cinstea lui Stan Lee. Singurul care a avut probleme notabile în calificări a fost ocupantul poziției a șaptea, Robin Frijns, care s-a înfipt în cauciucuri în Lisboa, dar fără a-și avaria R8-ul.

Nissan-urile au primit un BoP mai favorabil pentru curse, dar nu au contat la vârf

Cei care au dezamăgit cel mai feroce în calificări au fost piloții Nissan: Oliver Jarvis, Tsugio Matsuda și Alexandre Imperatori. De aceea, FIA le-a permis celor trei GT-R-uri să alerge în cursa de calificare cu o greutate mai mică cu 20 de kilograme și o creștere a presiunii în turbocompresoare pe toată banda de turații. Cu toate acestea, piloții Nissan nu au putut recupera prea multe poziții în curse, dată fiind natura îngustă a circuitului de 6,2 kilometri. Pe lângă asta, decalajul de aproximativ 3 secunde între Nissan-uri și lideri era totuși mult prea însemnat.

Raffaele Marciello nu a plecat excelent în cursa de calificare, ceea ce l-a făcut să piardă prima poziție în favoarea lui Augusto Farfus, pilotul BMW-ului cu numărul 42. Mai în spate, Edoardo Mortara a scăpat miraculos după ce s-a agățat cu Porsche-le lui Laurens Vanthoor. Belgianul e cel ce a ieșit rău, lovind zidul din exteriorul virajului Mandarin la peste 260 km/h. Din păcate, mașina #911 nu a mai putut fi reparată la timp pentru a porni în cursa principală. Incidentul a adus pe pistă safety car-ul pentru prima și singura oară. După restart, Farfus s-a desprins cu ușurință de Marciello, care n-a avut răspuns la ritmul brazilianului. Astfel, italianul a trecut linia de sosire al doilea, la mai bine de 3 secunde în urma lui Farfus care a condus liniștit pe parcursul tuturor celor 12 bucle.

Porsche au avut patru mașini la start, dar nu au reușit să ducă niciuna pe podium în vreuna dintre curse

Maro Engel a terminat pe trei într-un alt Mercedes AMG GT3 pregătit de GruppeM, în timp ce Mortara a venit pe patru. Italianul a fost absolvit de vreo vină în incidentul cu Vanthoor cel bătrân. Earl Bamber a terminat pe cinci în fața lui Robin Frijns. Celelalte Audi-uri și cele două Porsche Craft-Bamboo au completat următoarele poziții, iar Nissan-urile au rămas la coadă.

Augusto Farfus și-a păstrat prima poziție la startul cursei principale de duminică, brazilianul intrând instant sub focurile lui Raffaele Marciello care a rămas lipit de eleronul BMW-ului M6 până în turul 7 când a frânat prea târziu pentru Lisboa și s-a înfipt în cauciucurile din exterior. Incidentul i-a dat pe un platou poziția secundă lui Maro Engel, însă nici germanul nu s-a putut atinge de Farfus care a trecut primul linia de sosire la aproape o secundă de Mercedes-ul #888 pilotat de campionul din 2015. Astfel, Farfus i-a oferit victoria de adio lui Charly Lamm, cel care s-a retras de la cârma Schnitzer Motorsport după acest weekend.

Mercedes-Benz au mers bine, dar BMW-ul a fost magistral

Podiumul a fost completat de Edoardo Mortara, care a fost urmat de Earl Bamber, coechipierul lui Vanthoor și singurul „supraviețuitor” al formației Manthey. Robin Frijns a terminat pe cinci în Audi-ul 66, în timp ce pozițiile 6-7-8 le-au aparținut debutanților Christoper Haase, Matthieu Jaminet și Dries Vanthoor. Marciello a reușit să revină pe circuit pentru a termina pe poziția a noua.

Sursă foto: GT World Cup, Twitter

Audi au fost vocea a treia după BMW și Mercedes-Benz


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By