Formula 1: Lansare Renault RS19

Monopostul RS19 al celor de la Renault a fost lansat la sediul echipei din Enstone în Marea Britanie. Piloții Nico Hulkenberg și Daniel Ricciardo au fost cei care au arătat lumii challengerul francez pentru sezonul 2019.

Un reprezentant Renault se lăuda mai acum vreo lună că doar volanul a rămas același ca la monopostul din 2018 însă ceea ce am văzut că a pus la dispoziția presei echipa nu mă face decât să mă gândesc că ori acel om a vorbit fără să știe ce vorbește, ori Renault ascunde în mod voit adevărata față a monopostului RS19. S-o luăm cu începutul.

Aripa față pare să se folosească de tot spațiul pus la dispoziție de regulamentul tehnic pentru 2019 (bounding boxes pentru cei interesați). Mainplane-ul este neobișnuit de lat  în comparație cu ceaa ce am văzut până acum, pentru ca celelalte 4 elemente să fie ”înghesuite” spre limita posterioară a locului geometric definit de regulament. (1)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Lipsesc în mod evident cascadele și turning vanes-urile și observ că, cel puțin monopostul (sau mai degraba render-ul) din pozele puse la dispoziție presei are cele 4 elemente în configurație low downforce. (2)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Cel puțin ciudat, având în vedere că odată cu eliminarea apendicelor aerodinamice de pe winglet-uri, puntea față pierde o cantitate serioasă de downforce. Să fie atât de siguri francezii pe aderența mecanică încât să poată rula cu fața descărcată? Nu cred… Interesant este şi faptul că Renault nu apropie vârfurile elemntelor spre mainplane ci decide să adapteze forma de anul trecut la noile cerinţe.

Interesantă ideea de a folosi suporții elementelor aripii față dar și a elementului de ajustare a unghiului de atac în scop aerodinamic. Dacă ne uităm cu atenție, se poate vedea cum dispunerea lor imprimă o deviere a fluxului aerodinamic spre exteriorul monopostului, ajutând ocolirea pneurilor față. (3)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Endplate-urile sunt ușor evazate (mai puțin ca la Haas) și sunt dublate de un footplate curbat (cum altfel?) de lungime egala cu endplate-ul. Observ că și designerii Renault au mers pe ideea ridicării extemităților mainplane-ului la endplate, dar în niciun caz atât de mult ca italienii de la Toro Rosso. (4)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Montanții aripii față sunt de inspirație McLaren/Ferrari/Toro Rosso dar de lungime ceva mai mică și cu doar o singură gură suplimentară de alimentare a zonei centrale. Spre puntea față observ un inlet pentru sistemul S-Duct care este vizibil în poze numai pe cadrul de deasupra. În restul pozelor ieșirea S-Duct-ului este ștearsă digital (5).

© Renault | edit @pentaquark_f1

Dacă tot vorbim de lucruri lipsă, trebuie să spunem că sun nasul monopostului lipsesc turning vanes-urile. Din acest motiv nasul pare mai suțire decât este în realitate. (6)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Suspensia față nu pare schimbată decât cea de pe monopostul RS18. Admisia pentru răcirea frânelor are dimensiuni destul de generoase (mai mari decât ceea ce am văzut până acum) semn că Renault intenționează să facă ceva cu fluxul de aer în această zonă. Dacă ne uităm la roțile față observăm o serie de orificii pe fuzetă dar și un inel suplimentar pe jantă. Este clar că o parte a fluxul de aer folosit pentru răcire va avea și alt scop. (7)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Bargeboard-urile sunt în conformitate cu regulamentul 2019. Sunt mai joase și mutate ceva mai în față. În plus, partea frontală a acestora se curbează spre șasiu, transformând bargeboard-urile într-un splitter. Mai mult, structura geometrică crează un efect downwash al fluxului de aer atașat de șasiu. (8) (9)

© Renault | edit @pentaquark_f1

 

© Renault | edit @pentaquark_f1

Sidepod-urile urmează filosofia Ferrari (cu admisii retrase dublate de structuri geometrice cu rol de condiționare a fluxului spre puntea spate și admisiile de aer) însă organizarea este asemănătoare cu interpretarea aceleiași filosofii de către Red Bull în 2018. Un argument în plus pentru susținerea acestei ipoteze este flow conditioner-ul de deasupra sidepod-urilor copiat aproape 1:1 de la Red Bull-ul de anul trecut. (10)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Flow conditioner-ele atașate de sidepod sunt formate din două structuri. Partea anterioară este mai joasă și poziționată la limita leading edge-ului podelei (conform regulamentului 2019). Partea posterioară este prinsă de sidepod cu ajutorul flow conditioner-elor. Este păsatrată “semnătura” aero-chat. (11)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Oglinzile retrovizoare sunt montate relativ înalt cu brațe de susținere convenționale. Renault nu merge pe aceeași direcție ca Haas sau Toro Rosso și asta pentru că poziționarea oglinzilor la nivelul superior al sidepod-urilor ar crea turbulențe mari care ar face ca winglet-ul orizontal să fie pus acolo degeaba. (12)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Se observă la nivelul cokpit-ului 2 mini turning-vanes (în stilul celor McLaren de pe sidepod-uri de anul trecut). (13)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Undercut-ul nu este foarte adânc și nici caopta motorului nu mi se pare foarte strânsă în jurul PU-ului. Aceasta formează împreună cu evacuarea de aer fierbinte 2 zone distincte de care se poate atașa fluxul de aer. Una superioară și una inferioară. Sincer, nu văd nimic nou în această zonă, tocmai de aceea am impresia că avem de-a face cu un monopost care va arăta complet diferit în testele de la Barcelona. (14)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Render-ul ne arată o podea goală, fără tire squirts sau fante pentru sigilare. Suspensia spate este identică cu cea de anul trecut.

Avem doi piloni de susținere a aripii spate (idee preluată de la Ferrari) între care există un monkey-seat (sau winglet Y100) care parcă a fost copiat de pe monopostul Haas din 2017 (și el tot de inspirație Ferrari). (15)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Aripa spate este simplă, fără fante de suprapresiune sau strake-uri în endplate. Decupajele superiaore din partea anterioară a endplate-urilor mi se par destul de adânci (regulamentul dictează o dimensiune mai mică – vezi Haas). Există o serie de strake-uri în partea de jos a endplate-urilor care ar trebui să curețe aerul turbulent creat de pneurile spate. (16)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Evacuarea este acum aproape orizontală, Renault renunțând la ideea de a folosi gazele de eșapament pentru a beneficiu aerodinamic. Dispunerea țevilor wastegate este de tip inverted Mickey Mouse. Până acum avem de-a face cu 3 monoposturi și 3 idei complet diferite pentru evacuare. (17)

© Renault | edit @pentaquark_f1

Ca o concluzie, monopostul RS19 nu mi se pare revoluția promisă de inginerii Renault. Dar având în vedere că lipsesc o serie de elemente de pe monopost aș spune că asta nu va fi nici pe departe forma finală a monopostului. În plus, faptul că imaginile indică un monopost cu rake destul de pronunțat este iar de natură să inducă în eroare și să suțină de altfel ideea apriției unui monopost cu totul diferit în Spania.

© Renault | edit @pentaquark_f1

De ce spun asta? Pentru că rake-ul pronunțat funcționează cu ajutorul unor structuri aerodinamice turbionare create de winglet-uri în partea frontală a podelei, winglet-uri care lipsesc de pe monopostul francez. Să fie vorba de un monopost high rake dar incomplet din punct de vere aerodinamic sau de un monopot neutru? Ne lămurim la Barcelona.


Conținutul website-ului www.pitstops.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea pe alte siteuri conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea PitStops. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa contact@pitstops.ro.
Share-uirea pe social media (Facebook, Twitter, LinkedIn) în grupuri, pe contul personal sau pe pagini este acceptata si nu este nevoie de un acord prealabil.

You may also like

By