Pietro Bordino (1887-1928)

Pietro Bordino (1887-1928)

Veriga de legătură între Boillot şi Nuvolari, a ridicat la rang de artă stilul de atac total fără compromisuri iniţiat de maestrul său Vincenzo Lancia. Recunoscut universal în epoca sa drept cel mai bun pilot din lume, „Diavolul roşu” a fost un pilot din aceea specie rară ce pune stăpânire pe cursă încă din primii metri pentru a zdrobi apoi opoziţia cu nişte recitaluri de virtuozitate artistică, control la limita şi uşurinţă în exprimare încât şi nişte oameni suprem înzestraţi precum Nazzaro, Murphy, Antonio Ascari sau Goux au părut neputincioşi. Din momentul în care Fiat l-a ales să-i reprezinte casa, toată lumea a fost la picioarele sale, precum în primul MP al Italiei ce s-a desfăşurat la Monza în 1922. Pornit din poziţia a 5-a, a preluat rapid conducerea de la Felice Nazzaro şi pe o pistă inundată şi-a umilit toţi adversarii lăsându-i în urmă la o rată stratosferică. După 80 de tururi încheia întrecerea cu 8min 22sec în faţa marelui as care a fost Nazzaro, Pierre de Vizcaya – ocupantul ultimei trepte a podiumului terminând la nu mai puţin de 4 tururi în urma sa! „Bordino era uimitor în abordarea virajelor întortocheate, scrie W.F. Bradley în Autocar. Stilul său impetuos făcea pe toată lumea să se teamă pentru siguranţa sa.” Dar tot la fel de adevărat e că ghinionul care îl însoţea aproape permanent nu părea să aibă rădăcini pământene: în MP al Franţei din 1922 a preluat conducerea de la Nazzaro în turul 2 şi se depărta de acesta la o rată meteorică când motorul a cedat cu câţiva km înainte de sosire. În antrenamentele pentru Monza 1923, s-a accidentat serios şi a luat startul în bandaje, mecanicul său trebuind să schimbe el vitezele! Chiar şi aşa şi-a anihilat concurenţa până când o nouă defecţiune mecanică l-a scos pe tuşă. Anul următor, în Franţa, după 9 tururi din 20 era la aproape 4 minute în faţă, cand o piatra i-a perforat radiatorul… Iar acestea sunt doar câteva exemple alese aleatoriu. Plecat în SUA în 1924 şi retras temporar din activitate, primul om din istorie care a depăşit bariera magica de 200km/h pe un circuit, a revenit pentru o ultimă demonstraţie de curaj şi abilitate supranaturală în GP Milanului de la Monza 1927. Cu o maşină cu motor de 1.5 l, cu 500cmc sub concurenţă, veteranul de 40 de ani a zdrobit orice împotrivire, bătându-l pe Campari în dominanta sa Alfa P2 cu 73 de secunde după numai 100 km de cursă desfăşurată pe o ploaie torenţială! De atunci s-a spus că diavolul se putea vedea pe coada maşinii sale biciuind-o nemilos.

Palmares*:

Victorii: 3

*pentru perioada ante 1950 nu există mereu informațiile pe care le avem în Formula 1. De exemplu, sistemul calificărilor prin cel mai bun timp s-a introdus abia din 1936, înainte, poziția pe grilă trăgându-se la sorți iar numărul curselor de Grand Prix pe an era redus.