Circuitele – somnifer sau energizant?

Circuitele – somnifer sau energizant?

Weekendul trecut ne-a purtat prin toată lumea, iar cursele mai spectaculoase sau mai anoste n-au fost determinate doar de valoarea piloților și de vreme, ci de eternul subiect al cadrului, al fâșiilor de asfalt turnate cu dibăcie sau cu stângăcie în diverse arealuri, în funcție de interesele economice sau sportive.

La finele anilor 1980, Francois Mitterand a avut ambiția de a moderniza traseul de la Magny-Cours, sursa de inspirație în desenarea anumitor viraje fiind tocmai zone preferate de piloți de pe alte trasee: Imola, Nurburgring, Adelaide, Estoril. Cel mai modern traseu din Statele Unite, cel de la Austin, reia această idee a imitației, iar rezultatul este net superior altor piste din epoca Tilke, produse doar din imaginația arhitectului.

În rândurile pasionaților vitezei se așterne o obsesie a ierarhiilor, a topurilor și a clasamentelor. Care este circuitul tău preferat? Sau, mai bine, care ar intra în top 5, că e greu să alegi doar unul? Chiar și piloții sunt adesea întrebați din ce viraje s-ar compune circuitul lor ideal. Dincolo de aceste discuții de pub, putem divaga cu zilele pe temă, motiv pentru care vom iniția la toamnă o rubrică permanentă despre traseele de legendă.

Revenind la weekendul abia încheiat, nu este de mirare faptul că varietatea traseelor a influențat decisiv calitatea întrecerilor disputate. Punând răul înainte, contextul politic a determinat Rusia să se implice tot mai serios în sport, motiv pentru care au trecut de la a crește piloți și a sponsoriza echipe la construcția unui traseu în apropierea (relativă, 100km) Moscovei. Traseul a fost făcut în grabă, după un proiect al aceluiași Hermann Tilke, iar banii rușilor au încercat să atragă competiții tot mai prestigioase: seria mondială Renault, Superbike, WTCC și DTM. Traseul n-a fost luat în considerare de vedetele F1 și MotoGP, iar anul trecut a avut loc tragedia de la Supersport, unde și-a găsit sfârșitul Andrea Antonelli. Însă interesele giganților germani Audi, BMW și Mercedes pe piața ex-sovietică au primat, iar caravana DTM a sosit la Moscova, oferind cea mai anostă reprezentație a sezonului. La același calvar au fost supuși și tinerii din Formula 3 (exceptându-i pe cei ce nu au făcut deplasarea), cursele sprint garantând un spectacol minimal, de tip Hungaroring, dar cu mult mai puțin public în tribune și cu costuri de deplasare mult mai mari. Pole și o plecare bună – rețeta succesului în toate cursele disputate pe traseul rusesc în 2014, cu Maxime Martin și Esteban Ocon mari beneficiari.

Cu cât ne îndepărtăm de morișca banilor, este loc pentru racing pur, așa cum s-a întâmplat în cursele GT de pe mapamond, cu piloți fericiți să ruleze pe trasee cursive și încărcate de istorie, precum Mosport Park sau Fuji.

Dincolo de ocean, nu are sens să calificăm drept monotone sau incitante cursele de pe oval, dat fiind că e doar o chestiune de gust. Însă la Iowa, Tony Kanaan a pierdut o victorie ce-i părea destinată, pe fondul unei strategii strălucite a lui Michael Andretti pentru pilotul său încoronat la Indy, Ryan Hunter-Reay. Mondialul de Superbike a profitat imediat de dispariția traseului californian de la Laguna Seca din calendarul MotoGP, iar cursele au fost electrizante în amfiteatrul natural ce-ți taie respirația. Am văzut de la fața locului celebra coborâre din Corkscrew, iar imaginile TV nu redau cu acuratețe magnitudinea acestei constrângeri naturale inumane și căderea de 33 de metri. Laguna este un traseu de mâna pilotului, unde se aplică perfect dictonul american fortune favours the brave.

Seria Mondială Renault s-a deplasat la Nurburgring, iar clasa superioară, adesea soporifică în 2014, a fost la fel de anostă și în aceste două alergări. În ciuda modificărilor succesive, noul traseu de la poalele munților Eifel este de 30 de ani un meniu fără sare și piper, îngust și fără personalitate. Din fericire, monstrul adormit din vecinătate, Nordschleife, va reveni anul viitor în WTCC, iar Tiberiu ne spune mai multe despre cum s-a ajuns la asta. Totodată, ne apropiem de punctul culminant al foiletonului legendelor de pe iadul verde.

După schingiuirea traseului de la Assen, doar patru trasee din actualul calendar al MotoGP mai au personalitate: Mugello, Brno, Phillip Island și Sachsenring. Pista germană a fost gazda ultimei etape, iar microclimatul zănatic, similar Ardenilor și traseului de la Spa, a amestecat cărțile înaintea cursei de la clasa regină. În final, Marc Marquez a învins din nou, chiar dacă a plecat de pe linia boxelor. Însă orice filmare onboard cu a doua jumătate a turului este electrizantă, traseul german fiind unul dintre puținele exemple de modificări pozitive ale configurației pistei, operate în 2000 prin adăugarea temutei coborâri de la finele turului.

Tot în Germania vom merge și weekendul viitor pentru etapa de Formula 1 și cursele suport, într-un cadru distrus de normele de securitate și de constrângerile financiare impuse de televiziuni. Configurațiile low-downforce vor ieși de la naftalină mai la toamnă abia, pe final de sezon european, iar eu vă las brusc, pentru că mi-a venit un chef nebun să încerc niște setări pe simulator pentru vechiul Hockenheim.