James Garner, un adevărat pasionat (1928-2014)

James Garner, un adevărat pasionat (1928-2014)

James Garner ne-a părăsit la venerabila vârstă de 86 de ani. Actorul, cunoscut pasionaților de motorsport pentru rolul Pete Aron din filmul de referință „Grand Prix” din 1966 și apreciat de restul cinefililor pentru roluri legendare atât în filme cât și în seriale TV precum „Maverick” sau „Rockford Files”, a fost și un pasionat de motorsport care, spre deosebire de Steve McQueen, nu a epatat cu statulul său de star.

Garner a avut din totdeauna o pasiune pentru mașinile rapide, însă abia în 1966 a descoperit că în el zăcea și destul talent într-ale pilotajului. Acest talent a fost chemat la datorie când Garner a început cursul de pregătire la școala lui Bob Bondurant înaintea filmărilor pentru „Grand Prix”. El a primit lecții de la Bondurant timp de peste 2 luni, începând cu mașini de Formula Junior și progresând până la monoposturi puternice de Formula B. În acest timp, Garner s-a dovedit a învăța foarte repede, talentul natural fiind deja acolo. Pe finalul perioadei de pregătire, timpii săi erau aproape identici cu cei ai lui Bondurant, și asta pe un circuit dificil precum Willow Springs.

Având pregătirea aceasta în spate, Jim s-a dovedit a fi singurul actor care chiar putea să conducă. Protagonistul Yves Montand a fost unul dintre aceia care, în urma unui accident ușor la filmări, a refuzat să mai urce la volan, el cerând o dublură, lucru la care a recurs și Brian Bedford. În acele vremuri, dublurile erau niște nume cu greutate în motorsport precum Graham Hill, Jackie Stewart, Dan Gurney sau Jochen Rindt. Printre atâtea nume mari, pe pistele adevărate din calendarul de atunci al Marelui Circ, Garner a reușit să se păstreze la suprafață impresionandu-i pe cei ce l-au văzut pilotând, Parnelli Jones numindu-l „un pilot al naibii de bun.”

La finele filmărilor pentru „Grand Prix”, pasiunea lui Garner pentru pilotaj ardea mai puternic ca niciodată, astfel că urmarea naturală ar fi fost pilotajul, cale urmată de o altă legendă a marelui ecran, Paul Newman. Garner nu a fost lăsat să piloteze de către angajatorii săi și de firmele de asigurări, mereu temătoare de accident. A reușit să se strecoare participând în curse off-road precum Baja 1000 alături de Scooter Patrick și urcând de 3 ori la volanul pace car-ului cursei de 500 de mile de la Indianapolis.

Astfel ajungem și la episodul American International Racing. Decis să se implice în motorsport, Garner a fondat A.I.R. în 1967. În 1969, avea să fie și subiect de film documentar, o metodă aleasă de Garner pentru a demitiza sporturile cu motor așa cum fuseseră ele privite până atunci prin prisma filmelor realizate în stil cinematografic.

Prima cursă importantă pentru A.I.R. a fost cea de 24 de ore de la Daytona, din 1968. Echipa a înscris atunci 2 modele Corvette C3 noi preparate de mecanicii lui Dick Guldstrand și echipate cu propulsorul L88 îmbunătățit de Traco. Mașinile purtau numerele de concurs 44 și 45 și erau vopsite într-un albastru ca cerul cu o dungă ce trecea ca o săgeată pe mijlocul caroseriei. Echipajul #44 a fost format din Dick Guldstrand însuși, alături de Ed Leslie, în timp ce în #45 au făcut echipă Dave Jordan și Scooter Patrick. Aceștia din urmă nu au terminat, după ce motorul le-a cedat, însă Corvette-ul rămas în luptă a reușit să treacă linia de sosire după 24 de ore pe locul 29 în clasamentul general, după ce diferentialul le-a făcut probleme băieților lui Guldstrand toată ziua.

Problemele Corvette-urilor l-au făcut pe Garner să se decidă asupra schimbării materialului de concurs, astfel încât echipa A.I.R. a sărit de la clasa GT direct la clasa mare a mașinilor sport cu motoare de 5 litri. Pentru Sebring, a doua etapă a Campionatului Mondial, A.I.R. a pregătit două Lola T70 MKIII cu motoare Chevrolet preparate tot de Traco. Succesul nu a venit nici de această dată, căci ambele prototipuri au fost împinse în cele din urmă în garaj cu probleme tehnice.

Pentru 1969, Garner a decis să filmeze un documentar centrat pe eforturile echipei sale în acel an, atât în cursele de anduranță, cât și în F5000 (Formula A). Prima etapă, disputată pe infield-ul de la Daytona, a avut un deznodământ surprinzător: Lola pe primele 2 poziții, mașina de pe locul doi fiind chiar una dintre cele înscrise de A.I.R. Echipajul cu numărul 8 compus din Ed Leslie și Lothar Motschenbacher reușise aparaent imposibilul, în timp ce echipajul cu numărul 9 al lui Jordan/Patrick terminase pe locul 7.

Întreaga performanță a fost filmată, Garner jucându-se de această data pe sine, în postura de șef de echipă. În timpul filmărilor, Garner nu s-a arătat deloc rezervat, așa cum te-ai aștepta de la un star de calibrul său, ci din contră, a fost tot timpul deschis la discuții cu alți fani, poze sau autografe. Această modestie nu l-a părăsit niciodată pe Garner, care nu ar fi recunoscut niciodată că a făcut parte dintre „cei mari”, afirmând tot timpul că au fost alții mult mai talentați ca el, atât pe piste, cât și pe platourile de filmare. Iar pe marginea circuitelor era la fel ca oricare dintre noi: un adevărat pasionat al curselor.

Sursă imagini: Tom Jacobson, Dave Jordan, Louis Galanos, Bob Wingate