MP al Rusiei va avea loc, în pofida problemelor politice

MP al Rusiei va avea loc, în pofida problemelor politice

Potrivit ultimelor informații, problemele în care este implicată Rusia în ultima perioadă nu afectează organizarea Marelui Premiu de la Soci, competiție ce urmează să aibă loc în perioada 10-12 octombrie 2014. 

Au trecut  zile de la accidentul aviatic din Ucraina, ce a redus la tăcere o lume întreagă. În urma acestui fapt, alimentată și de tensiunile existente în Ucraina, ce privesc direct Rusia, a luat naștere în rândul celor implicați în Formula 1 o ușoară temere privind securitatea organizării Marelui Premiu al Rusiei. Lucru de înțeles, având în vedere proximitatea circuitului față de Ucraina.

Organizatorii ruși au ținut să dea asigurări că totul este în regulă, declarând în urmă cu câteva zile pentru Associated Press că lucrările decurg conform programului, iar la momentul inaugurării, nivelul de securitate va fi maxim. La rândul său, Vladimir Putin, președintele Rusiei se arată încântat de proiect: „Lucrăm de mult timp la un proiect pentru organizarea unui Mare Premiu în Rusia. Acum lucrurile merg pe făgașul lor, așa cum ne dorim.” De altfel, președintele Putin vede această competiție ca pe o altă „piatră prețioasă” bătută în coroana Rusiei, după Jocurile Olimpice de Iarnă, desfășurate în februarie, în aceeași localitate.

Și pentru Bernie Ecclestone, o eventuală anulare a acestei curse ar însemna o lovitură grea, el depunând eforturi foarte mari pentru organizarea unui Mare Premiu în Federația Rusă. Simpatiile lui Ecclestone pentru dictatorii care „știu cum să facă lucrurile” l-au adus mereu aproape de Putin, liderul rus investind masiv în motorsport. Tensiunile din regiune continuă starea de criză care vede FIA obligată la luarea unei decizii, ca și în cazul Formulei 3. Federația joacă o carte periculoasă încercând să acopere criza creată de poziția Rusiei în politica internațională. Discuțiile pe marginea acestui subiect amintesc de episodul Bahrain, de la începutul lui 2011, stat care la acea vreme se confrunta cu tensiuni politice serioase. Atunci, atât FIA cât și echipele angrenate în Marele Circ au reacționat, FIA monitorizând atent situația, iar Ecclestone a insistat pentru amânarea cursei și desfășurarea ei spre sfârșitul sezonului, decizie care în final a fost adoptată. Dar nu puțini au fost cei care au rămas cu un gust amar, Bernie Ecclestone punând pentru a câta oară banul înaintea moralității.

Având în vedere ultimele evenimente din Ucraina, care implică direct Rusia, temerile privind Grand Prix-ul de la Soci sunt pe deplin întemeiate, deși mai sunt aproximativ 3 luni până la cursă. Totodată, o eventuală anulare a cursei ar prejudicia și mai mult Rusia, pe lângă pierderile economice datorate absenței turiștilor interesați de Formula 1, imaginea țării pe plan extern va avea serios de suferit.

Sursa imagine: Flickr