Buletin GT

Buletin GT

Buletinul GT din această săptămână se axează pe ultimele etape din Super GT-ul nipon ce s-a oprit la Fuji pentru a fi udat de taifun și ADAC GT Masters ce a trecut prin Slovacia și ale sale temperaturi foarte ridicate.

ADAC GT Masters

A cincea etapă a sezonului din campionatul german destinat GT-urilor s-a disputat pe popularul Slovakia Ring sub un soare toropitor. Cursa de sâmbătă a căzut în brațele echipei PIXUM Team Schubert și ale lor BMW-uri în ciuda faptului că în calificări un Corvette a fost cel mai rapid. David Jahn a preluat conducerea la începutul întrecerii în C6.R-ul echipei RWT Racing Team Corvette, păstrându-se în frunte până la oprirea la boxe. Eficiența sporită a mecanicilor echipei Schubert le-a oferit un avantaj celor două BMW-uri Z4 înscrise de echipa PIXUM astfel că acestea au ieșit în frunte pentru al doilea stint.

Dominik Baumann a controlat a doua jumătate a cursei după ce a preluat mașina de la Claudia Hurtgen, în ciuda unui safety car apărut târziu care l-a adus din nou în coada sa pe cel mai apropiat urmăritor, echipierul Jens Klingmann. Mașina de siguranță a intrat pe pistă pentru a culege plutonul după ce Jaime Alguersuari a fost implicat într-un accident cu un alt pilot Mercedes, anume Max Gotz, Alguersuari terminându-și cursa în pietriș. Baumann a trecut primul linia de sosire fiind urmat de Klingmann, cei doi piloți BMW fiind urmați de Corvette-ul Jahn/Barth ce condusese în prima jumătate a cursei.

În cursa a doua, Daniel Keilwitz și-a arătat rapid intentile trecând în a doua buclă de Diego Alessi și Tomas Enge. Pilotul Callaway Competition nu a oferit niciun moment ocazia adversarilor săi să se apropie, astfel că atunci când Corvette-ul a intrat la boxe pentru oprirea obligatorie, Keilwitz avea un avantaj de 7.5 secunde.

După oprire, Wirth a preluat mașina de la Keilwitz și a continuat să se depărteze de concurență iar în momentul în care safety car-ul a intrat pe pistă pe final, Corvette-ul din frunte avea un avantaj de 15.6 secunde. Ieșirea safety car-ului le-a mai oferit concurenților un singur tur sub steag verde în care Wirth a reușit să îl țină în urma sa pe Albert Von Thurn und Taxis care a terminat al doilea în Gallardo-ul Reiter Competition împărțit cu Enge. Pe trei a terminat BMW-ul PIXUM Team Schubert ce se impusese în prima etapă astfel încât Hurtgen și Baumann au trecut în fruntea campionatului.
Super GT

Un taifun ce a trecut pe deasupra circuitului Fuji Speedway a afectat ultima etapă a Super GT-ului ce s-a confruntat din nou cu condiții dificile, ba chiar extreme. La scurt timp după ce cursa a început, asfaltul a început să fie udat de o ploaie măruntă care s-a intensificat și în scurt timp ploua în rafale. În aceste condiții, Naoki Yamamoto în Honda NSX Weider Modulo Dome și-a croit drum prin pluton, acesta reușind să preia conducerea în turul cu numărul 8. După încă două tururi, safety car-ul a fost trimis pe pista care devenise inundată. În cele din urmă, cursa a fost oprită prin afișarea steagurilor roșii pentru a fi repornită după o jumătate de oră.

La restart, mașina cu numărul 18 pilotată de Yamamoto a început din nou să se depărteze de pluton, astfel încât atunci când japonezul a intrat la boxe pentru a preda conceptul preparat de Dome echipierului Fred Makowiecki, cei doi se aflau la conducere. Francezul s-a păstrat în frunte până ce condițiile au devenit din nou foarte dificile, o nouă intrare a safety car-ului fiind necesară cu 10 tururi înainte de final. Cum vremea nu părea să se îmbunătățească, cursa s-a terminat sub safety car, Yamamoto și Makowiecki marcând prima victorie din 2014 în clasa GT500. Pe doi a terminat GT-R-ul Motul Autech (Matsuda/Quintarelli) iar pe trei s-a clasat Honda Epson pilotată de Nakajima și Baguette.

Prima parte a cursei din clasa GT300 a fost controlată de Kota Sasaki în Subaru BR-Z #61. Acesta a plecat din pole position și a început imediat să se depărteze pe circuitul ud. Avansul său a fost eliminat de intrarea safety car-ului astfel că restart-ul a oferit, din nou, șanse egale celor din pluton.

Imitând oarecum scenariul din clasa regină GT500, Sasaki și-a intrat rapid în ritm după restart reușind să intre la boxe din frunte. Takuto Iguchi a beneficiat de munca echipierului Sasaki ce își construise un avans de 1 minut astfel că, deși ritmul său nu a fost la nivelul Katsuyuki Hiranka ce s-a apropiat destul de mult în a doua parte a cursei, Sasaki a fost în frunte și la momentul celei de-a două intrări a safety car-ului care a oprit asaltul lui Hiranka. Subaru a trecut primul linia de sosire urmat de Mercedes-ul SLS Jim Gainer (Hiranka/Wirdheim) și de Lamborghini-ul CrystalCroco pilotat de Hosokawa și Yamanishi.

Sursă imagine: Subaru