Top 10 piloți Ferrari: Froilan Gonzalez

Top 10 piloți Ferrari: Froilan Gonzalez

Gigantul cu alură de mafiot al anilor ’30 a trebuit să suporte prea mult prezenţele lui Ascari şi Fangio, în umbra cărora şi-a desfăşurat întreaga carieră. Un instinctiv senzaţional, etalând o viteză pe acelaşi palier cu cei mai buni, extrasă în cel mai dramatic stil posibil din monoposturile ce păreau că se rup în braţele sale uriaşe, a avut momente în care chiar cei amintiţi mai sus au trebuit să se încline în faţa sa. Ȋn chiar primul GP pentru Ferrari, la Reims, se afla pe poziţia secundă,  cu ceva şanse la victorie, când i s-a semnalat sa vină la boxe şi să cedeze monopostul liderului echipei, Alberto Ascari. Probabil că se aştepta la aceeaşi soartă şi la Silverstone, în următorul GP. De data asta, cu sportivitate, Ascari l-a încurajat să continue.

Acesta a fost şi cel mai ovaţionat moment: spargerea monopolului Alfa în iulie 1951, după o lecţie de pilotaj la limită în Ferrari-ul 375 echipat cu doar o bujie pe cilindru şi acuzând un deficit de 25CP faţă de cele ale lui Ascari şi Viloresi şi nu mai puţin de 75CP faţă de Alfetta 159 a lui Fangio. Atunci Pepito i-a îngenuncheat pe cei mai valoroşi piloţi ai epocii printr-un recital sublim, cu o manieră nebunească de condus, un stil de atac total, fără menajamente, izvorând parcă de la Pietro Bordino.

Şi nu a fost singurul moment magic. Singurul om din prima jumătate a deceniului ce putea face faţă celor doi titani ai epocii nu a avut nicio reţinere în a se lua de piept cu ei şi a pune la pamânt cel mai de succes sezon al său, problematicul 1954. Ȋnarmat cu evoluţia 625 Squalo, unul dintre cele mai dificile monoposturi de pilotat din istoria F1, pe circuitul său favorit l-a facut pe Fangio să arate ca un novice. Restul chiar nu au contat pe acea vreme câinoasă. Apoi, la Monza, cu tot deficitul aerodinamic şi de putere la capătul bandei de turaţie a stat în plasa liderilor, ocazional depăşindu-i în urma unora dintre cele mai încinse lupte din câte a văzut pista italiana. Printre cei puşi la respect atunci de Pepito s-au numărat Fangio, Moss și Hawthorn.

Dar la presiunile familiei, alimentate de moartea lui Onofre Marimon pe Ring în acel an, a ales să se retragă în ţara sa natală, ocazional mai punând mâna pe câte un volan cu emblema Căluţului Cabrat, Căluţ al cărui drum către glorie a fost deschis chiar de către el. Era puţin cam ieşit din forma şi poate cam blazat în acei ultimi ani de competiţie, însă cel care va rămâne etern în amintirea Ferrari va fi acel Cabezon mutilând parcă monopostul roşu la trecerea printre baloţii de la Silverstone în 1951 sau reuşind să ţină în viaţă nişte anvelope neinspirat alese cu care nici chiar Ascari nu a ştiut ce să facă la Pedralbes în acelaşi an. Un gigant.