Suzuka în roata timpului

Suzuka în roata timpului

Japonezii au aruncat de-a lungul timpului pilot după pilot în Campionatul Mondial de Formula 1. Fără nici un rezultat notabil. Însă marea lor contribuție adusă motorsportului este circuitul din Prefectura Mie. Cu viraje care solicită aerodinamica, linii drepte care îți pun motorul la încercare, Suzuka este giuvaerul coroanei japoneze în materie de trasee.

Circuitul

5,8 kilometri de tehnicitate încununați de 18 viraje, reluați de 53 de ori. Un total de 307 kilometri de mare viteză preferat de majoritatea piloților. Setup-ul optim la Suzuka este apăsarea aerodinamică ridicată, pentru a avea stabilitatea necesară în virajele care vin unul după altul. Cu pedala la podea pe aproximativ 70% din circuit, piloții trebuie să fie atenți să nu scape mașina în capcanele de pietriș de pe marginea pistei, capcane ce sperăm să nu aibă soarta celor de la Monza. Circuitul nu este dur cu frânele, acestea fiind solicitate destul de puțin, doar pe durata a 10% dintr-un tur.

După start, circuitul se precipită la vale în virajul 1, viraj de dreapta, abordat cu piciorul la podea de majoritatea piloților. Este virajul în care Ayrton Senna s-a jucat cu viața sa și a lui Alain Prost în 1990, gest care a lucrat la mentalitatea tinerilor piloți din anii ’90 – 2000. Urmează o serie de viraje stânga-dreapta: curbele S care, abordate corect, îți asigură viteza până când terenul începe să urce spre virajele Degner. Curbă strânsă spre dreapta, trecerea pe sub pod și urmează acul de păr, cunoscut și sub asepticul nume de viraj 11. O zonă cu puțină aderență continuată de Spoon Curve, un viraj stânga foarte larg în care mașinile intră cu viteză mare și încearcă să iasă cu aceeași viteză, folosind toată lărgimea pistei. Urmează linia dreaptă dinainte de șicana Casio, încununată de virajul 130R, atacat la maxim de către toți piloții. Șicana e locul în care a avut loc primul episod Suzuka dintre Senna și Prost, în 1989. Cu greu poți face un tur pe design-ul în formă de 8 fără să amintești de titanii acestui sport.

Din pole spre victorie

Nico Rosberg a reușit pole position-ul în dimineața aceasta. Deși bine plasat, nu e o garanție că va câștiga aici. Istoric vorbind, de la introducerea circuitului în 1987 pole-ul nu a reprezentat garanția victoriei pe acest circuit competitiv deținut de Honda. Gerhard Berger a plecat din pole și a câștigat cursa în anul de debut, semnalând revirimentul Ferrari la acel final de an. Cursa ar fi trebuit să fie a celor de la Williams iar accidentul lui Mansell din calificări i-a oferit pe tavă campionatul lui Nelson Piquet.

1988: în anul precedent, Ayrton Senna pusese un Lotus Honda pe locul 2. De data aceasta va duce un McLaren Honda din pole la victorie și spre campionatul mondial. Senna avea parte de a opta victorie, depășind recordul de 7 victorii pe sezon deținut de Prost și Clark.

1989: Deși era în pole, Senna ratează startul, întreaga sa cursă fiind urmărirea lui Alain Prost pentru recuperarea locului 1. Totul avea să culmineze în șicana Casio, în turul 47, cu ambele mașini McLaren oprite pe pistă. Senna avea să fie repus în mișcare de comisari și să câștige cursa, doar pentru a fi descalificat la finele cursei pentru încălcarea regulamentului la repornire. Italianul Nannini era promovat câștigător.

1990: Senna din nou în pole, dar cursa lui avea să se termine cu unul din cele mai nesportive gesturi făcute vreodată de un pilot de Formula 1. În primul viraj intră în rivalul său direct la campionat, francezul Alain Prost, ambii fiind eliminați din cursă. Cursa avea să fie câștigată de Nelson Piquet pentru Benetton.

1991 a fost o afacere exclusivă pentru McLaren Honda. După abandonul lui Mansell, care avea nevoie să termine în fața lui Senna pentru a mai putea ataca campionatul mondial, Ayrton îl lasă pe Berger să treacă primul linia de sosire.

În 1992, motorul explodat al lui Nigel Mansell îi oferă victoria lui Riccardo Patrese. Nu mai conta oricum pentru mustăciosul englez, campionatul fiind în mâinile sale încă din Ungaria. Într-o eră complet diferită de anii 2010, în anii ’90 abandonurile tehnice erau la ordinea zilei. În acea cursă au rămas pe circuit fără motor sau cutie de viteze piloți precum Ayrton Senna, Thierry Boutsen, Michael Schumacher, Johnny Herbert sau Mika Hakkinen.

1993 a fost anul revenirii lui Prost. Campionul francez a plecat din pole la Suzuka, dar vremea capricioasă și jocul opririlor la boxe l-au adus pe rivalul său brazilian pe prima poziție a podiumului. Locul al treilea a fost ocupat de Mika Hakkinen, primul podium al finlandezului. Un nou incident la Suzuka, implicându-l pe Senna, s-a petrecut de această dată în afara circuitului, atunci când brazilianul, instigat de Berger a avut o altercație cu Eddie Irvine, care îl depășise pe pistă în timp ce se afla cu un tur în urma sa.

Etapa japoneză din 1994 s-a disputat pe o ploaie torențială care a văzut o serie de piloți, inclusiv cei trei japonezi prezenți, în gardurile de protecție. Cursa a fost întreruptă și reluată când ploaia s-a mai liniștit, pozițiile finale stabilindu-se prin agregarea timpilor, Damon Hill fiind clasat la 3,3s în fața lui Michael Schumacher.

1995 a fost anul lui Schumacher. Germanul a câștigat și la Suzuka, egalând recordul de 9 victorii într-un sezon stabilit de Nigel Mansell în 1992. Însă ce demonstrație făcuse Jean Alesi cu slickuri pe o pistă în uscare, până la obișnuita sa ieșire din scenă pe fondul cedării propulsorului V12 Ferrari!

În 1996 Hill și-a luat revanșa, profitând de mutarea lui Michael Schumacher la o echipă Ferrari aflată în plină transformare. Villeneuve ar fi putut avea campionatul în acel an dar cursa sa s-a terminat când o roată i-a căzut de la mașină, în stilul erorilor tipice ale Williams din acei ani. Schumacher a terminat al doilea iar Hakkinen al treilea. În acel an, Suzuka a devenit ultima cursă a calendarului.

În 1997, Suzuka a fost scena unor noi controverse, Villeneuve Jr obținând pole-ul, fiind descalificat din pole și apoi repus în poziție. Avea să termine al doilea, după Michael Schumacher iar apoi să fie din nou descalificat. Dar toate acestea aveau să pălească prin comparație cu ultima cursă a sezonului, disputată la Jerez.

Ultima cursă a sezonului 1998 l-a văzut pe Mika Hakkinen declarat campion mondial în urma victoriei. Poleman-ul Schumacher a abandonat cu o pană în turul 31, după o recuperare senzațională de pe ultima poziție până pe locul al treilea. A rămas memorabilă imaginea germanului solitar, așezat pe zidul de beton, privind cu amărăciune cum finlandezul se încoronează campion.

În 1999 Eddie Irvine era cel care putea să-i conteste coroana lui Hakkinen la Suzuka. A fost o treabă ușoară pentru Mika, care l-a depășit la start pe Schumacher pentru a câștiga cursa și a deveni dublu campion mondial. Irvine nu a contat, fiind neobișnuit de agitat și greșind flagrant în sesiunea de calificări.

2000, 2001, 2003 și 2004 au fost anii lui Michael Schumacher și ai atotputernicei echipe Ferrari. Barrichello i-a furat victoria în 2003, iar germanul a ajuns la 6 victorii pe Suzuka. Totuși, tocmai acel succes al lui Rubens a fost vital în obținerea titlurilor în dificila campanie purtată împotriva rivalilor încălțați de Michelin.

În 2005 Suzuka a fost a lui Kimi Raikkonen. Finlandezul a plecat de pe locul al 17-lea, l-a depășit în ultimul tur pe Fisichella, liderul cursei și a marcat o victorie superbă. Ceva mai în spate, Alonso era autorul unei recuperări de aceeași intensitate, pigmentată cu o depășire fantastică împotriva lui Schumacher pe exteriorul virajului 130R.

Cursa aniversară de 20 de ani a circuitului japonez avea să fie și ultima, întrucât Fuji urma să ia locul pentru Marele Premiu al Japoniei. Schumacher avea să treacă de poleman-ul Massa, doar pentru a avea parte de ghinionul unui motor distrus în turul 37, situație ce a predat cheile campionatului mondial în mâinile lui Fernando Alonso. Spaniolul avea să câștige cursa și să-și cimenteze poziția de campion al lui 2006 în următoarea cursă, în Brazilia.

După 2 ani de Mare Premiu Japonez la Fuji, Suzuka revine în Marele Circ, cu un nou german care avea să câștige de 4 ori aici. Sebastian Vettel a avut parte de un reviriment în formă pe finele lui 2009, punându-i mari probleme lui Jenson Button. Pe măsură ce mașina Red Bull se transforma în mașina decadei, Vettel avea să dărâme record după record, Suzuka căzându-i în gheare în 2009, 2010, 2012 și 2013. Doar 2011 avea să-i fie furat de Jenson Button în urma strategiilor mai bune ale echipelor McLaren și Ferrari.

2014

[pullquote]„Din întreg calendarul, Suzuka este cursa care oferă cea mai mare provocare. Trebuie să-ți setezi mașina în așa fel încât să ai tracțiune bună la ieșirea din virajele lente și multă putere pentru secțiunile lungi și rapide” – Eddie Irvine.[/pullquote]

E greu de decis cine va câștiga aici mâine dimineață. Dintre actualii piloți, Sebastian Vettel are avantajul numerelor: 4 victorii. Dar cu un rival neașteptat precum colegul de echipă, după anunțul plecării de la echipa austriacă și contra a două superbe Mercedes W05, germanul nu poate face prea multe, mai ales de pe poziția a noua. Piloții Williams vor căuta prima lor victorie iar Alonso poate deveni un pretendent neașteptat la victorie. Nico Rosberg este marele favorit, Suzuka găsindu-i de câteva ori limitele lui Hamilton de-a lungul anilor. Oricine ar fi, zeii Japoniei îl vor răsplăti înzecit. Să câștigi la Suzuka este o răsplată pentru orice pilot.