A doua zi de teste la Abu Dhabi

A doua zi de teste la Abu Dhabi

A doua şi ultima zi de teste din Abu Dhabi s-a încheiat. La fel ca şi ieri, echipele s-au concentrat pe evaluarea compoziţiilor de pneuri puse la dispoziţie de producătorul Pirelli dar şi pe teste aerodinamice şi achiziţie de date pentru inginerii din fabrică ce au acum mai puţin de 3 luni până la primele teste oficiale de iarnă cu monoposturile 2015.

merc

Noul sosit în echipa Mercedes, Pascal Wehrlein a preluat ştafeta de la Nico Rosberg de ieri şi a reuşit cel mai bun timp astăzi însă nu şi cele mai multe tururi parcurse. Acest record i-a aparţinut lui Marcus Ericsson, refugiat în tabăra celor de la Sauber, care a dar roată circuitului din orientul mijlociu de numai puţin de 112 ori.

fer

Alte prezente noi pe circuitul Yas Marina au fost Raffaele Marciello, pilotul academiei Ferrari, care l-a înlocuit pe Kimi Raikkonen, Spike Goddard care a pilotat pentru Force India, pilot australian ce a activat în acest sezon în F3 dar fără rezultate notabile, Felipe Nasr la ultima participare pentru echipa Williams – el semnând un contract de pilot titular pentru Peter Sauber – şi tinerii Sebastian Ocon şi Alex Lynn care au împărţit îndatoririle de azi trasate de echipa Lotus.

will

McLaren Honda a avut o zi foarte grea astăzi. Şi asta nu din pricina volumului de muncă depus de pilot pe circuit, Stoffel Vandoorne reuşind astăzi doar 2 tururi de pistă ( ieri parcurgând traseul de 3 ori ), ci din cauza unor probleme electrice la monopost care i-au ţinut pe britanici închişi în la boxe mai mult de jumătate de zi.

mcl

Clasamentul final al zilei este:

test-day-2

 

Ca număr total de kilometri parcuri în aceste două zile de teste, clasamentul este următorul:

KM