Schimbări de regulament şi calendar pentru 2015

Schimbări de regulament şi calendar pentru 2015

În urma întrunirii Consiliului Motorsport-ului care a avut loc în Qatar miercuri, FIA a publicat o serie de schimbări de regulament şi un calendar revizuit pentru sezonul 2015.

În ceea ce priveşte calendarul competiţional, apare M.P. al Coreei, care ar putea avea loc în primul weekend din luna mai. Spun „ar putea avea loc” pentru că organizarea unui M.P. pe circuitul de la Yeongam este încă incertă, această posibilitate devenind finală în urma unei decizii ulterioare. Deşi între 2010 şi 2013 aici a fost organizat M.P. al Coreei, s-a renunţat la acest circuit în principal din cauza lipsei de spectatori dar şi din cauza infrastructurii deficitare.

Voci din paddock susţin că circuitul a fost reintrodus în calendarul provizoriu din 2015 pentru ca numărul total de M.P. din sezon să depăşească 20, existând in regulamentul sportiv al competiţiei un paragraf în care se scrie clar că numărul maxim de Power Units per pilot este de 4, dar că acesta poate fi mărit la 5 dacă sunt mai mult de 20 de curse per sezon.

 

power unit

Modificări au apărut şi la regulementele sportiv şi tehnic. Citiţi aici despre restart-ul de pe loc, puncte duble la ultima cursă şi VSC ( virtual safety car ).

Şi sistemul de penalizări cu locuri de grilă a fost schimbat. Dacă un pilot are de ispăşit o pedeapsă cu retrogradare pe grilă şi poziţia rezultată în urma aplicării acestei penalizări este ultima pe grilă dar penalizarea este incompletă, atunci pedeapsa nu se va aplica şi la următorul M.P. În schimb, restul de poziţii de penalizare vor fi transformate într-o penalizare de timp ce se va adăuga la timpul final de cursă al respectivului pilot.

A fost introdusă o nouă penalizare de 10 secunde alături de cea de 5 secunde existentă deja în regulament. Astfel, atunci când un pilot primeşte o penalizare de timp de 10 secunde (atenţie – nu  penalizare de tip 10 secunde stop-go), atunci la primul pit-stop pe care respectivul pilot în efectuează, din momentul în care monopostul s-a oprit, se vor cronometra cele 10 secunde şi abia apoi mecanicii vor avea dreptul de a efectua pit-stop-ul propriu zis.

Alte modificări ale regulamentului sportiv:

Suspendarea cursei

Când o cursă este suspendată, linia boxelor se va închide şi toate monoposturile se vor îndrepta spre boxe şi nu pe linia de start-sosire. Primul monopost care intră pe linia boxelor se va opri la ieşire, în dreptul semaforului, iar celelalte monoposturi se vor alinia în spatele acestuia pe un singur rând, în ordinea sosirii.

Personal şi echipament pe pistă

Dacă după semnalul dat cu 15 secunde înainte de începerea turului de formare, pe pistă există personal tehnic sau echipament, atunci pilotul monopostului în dreptul căruia a apărut abaterea va lua startul de pe linia boxelor. Dacă pilotul nu se va conforma, acesta va primi o penaliuare de 10 secunde stop-go.

Penalizări în legătură cu Power-Unit-ul

Înlocuirea completă a unui power-unit nu va mai genera automat o penalizare. Noul regulament prevede ca în acest caz să se cumuleze penalizări generate de toate componentele power-unit-ului în mod individual. Dacă se impune o penalizare cu locuri pe grila de start şi poziţia rezultată în urma aplicării acestei penalizări este ultima pe grilă dar penalizarea este incompletă, restul de penalizare se va transforma în penalizare de timp ce se va adăuga la timpul final de cursă al respectivului pilot în acelaşi M.P şi nu în următorul cum era specificat în regulamentul 2014, după următoarea schemă:

  • Penalizare de 1 până la 5 locuri pe grilă: se va aplica penalizarea specificată în articolul 16.3(a) : „Penalizare de 5 secunde. Pilotul va intra pe linia boxelor, se va opri în dreptul garajului său, va sta pe loc cel puţin 5 secunde după care va relua cursa. Pilotul va putea alege să nu ispăşească pedeapsa, dacă până la finalul cursei nu mai are de efectuat opriri la boxe, caz în care timpul i se va adăuga la timpul final de cursă.”
  • Penalizare de 6 până la 10 locuri pe grilă: se va aplica penalizarea specificată în articolul 16.3(b) : „Penalizare de tip drive-through. Pilotul va intra pe linia boxelor şi va relua cursa fără a se opri în dreptul garajului său.”
  • Penalizare de 11 până la 20 de locuri pe grilă: se va aplica penalizarea specificată în articolul 16.3(c) : „Penalizare de 10 secunde. Pilotul va intra pe linia boxelor, se va opri în dreptul garajului său, va sta pe loc cel puţin 10 secunde după care va relua cursa.”
  • Penalizare cu mai mult de 20 de locuri pe grilă:  se va aplica penalizarea specificată în articolul 16.3(d) : „Penalizare de timp.”

Unsafe release

Dacă un competitor se dovedeşte că a fost lăsat să plece din dreptul garajului său într-o manieră periculoasă (unsafe release) în timpul unei curse, se va acorda o penalizare de 10 secunde stop-go. Penalizare adiţională se va acorda oricărui pilot care, din punctul de vedere al stewarzilor, a continuat să piloteze ştiind că a plecat din dreptul garajului într-o manieră periculoasă.

Calificări

Procedura de calificări a fost clarificată: în cazul în care participă 24 de monoposturi, 7 dintre ele vor fi excluse după Q1 şi Q2. Dacă participă 22 de monoposturi, 6 dintre ele for fi excluse din Q1 şi Q2. Procedura va putea fi aplicată în aceeaşi manieră dacă vor participa mai puţine monoposturi.

Safety-Car – monoposturi depăşite cu un tur

Odată ce ultimul monopost depăşit cu un tur trece de liderul cursei (sub safety-car), Safety-Car-ul se va retrage pe linia boxelor la sfârşitul turului imediat următor. Noutatea este că Directorul de Cursă nu va mai aştepta ca monoposturile întârziate să ajungă la coada formată în spatele Safety-Car-ului.

Modificări regulament tehnic 2015

Greutatea monoposturilor, fără combustibil nu trebuie să fie sub 702 kg (crescută de la 701kg în 2014).

S-au produs modificări în ceea ce priveşte regulile privitoare la testele din tunelurile de vânt şi la perioadele de raportare din 2015 şi 2016.

Orice sistem de suspensie ataşat punţii anterioare trebuie să acţioneze numai în urma unei sarcini aplicate roţilor faţă.

Orice sistem de supensie ataşat punţii posterioare trebuie să acţioneze numai în urma unei sarcini aplicate roţilor spate.

Panourile de protecţie ale celulei de securitate confecţionate din materialul compozit denumit Zylon, vor fi extinse până la marginea superioară a cockpit-ului şi de-a lungul capului pilotului.

Sporting regulations F1 2015

Technical regulations F1 – 2015