Blancpain Endurance Series 2014: Retrospectiva sezonului

Blancpain Endurance Series 2014: Retrospectiva sezonului

Clasa GT3, copilul de suflet al lui Stephane Ratel, a devenit în ultimii 3 ani cea mai populară categorie de GT-uri devenind un peisaj comun în mai toate campionatele naționale sau internaționale de GT.

Formula ce a debutat în 2006 printr-un campionat european afiliat FIA a crescut în umbra claselor €˜mari€™ GT1 și GT2 până ce, încetul cu încetul, acestea au fost îndepărtate din cauza costurilor crescute pe care le impunea un program în aceste categorii. GT1 a dispărut complet la finalul lui 2011 în timp ce GT2-ul s-a transformat în GTE și, fiind formula propusă de ACO, mai supraviețuiește doar în campionatele care concurează sub regulile Automobile Club de l’€™Ouest.

Astfel, în doar câțiva ani, GT3-ul s-a transformat dintr-o formulă oarecum nepopulară în care nu se implicau prea mulți producători, în cea mai răspândită clasă, una atât de populară încât SRO, organizația care îi poartă numele lui Ratel, a preluat acum ce mai rămăsese din vechiul și, totodată, defunctul FIA GT pentru a crea o nouă verigă din seria Blancpain, Blancpain Sprint Series.

Expansiunea SRO se datorează succesului clasei GT3, succes care a crescut exponențial începând cu 2011, an în care Blancpain Endurance Series și-a derulat primul sezon. Noul, pe atunci, campionat de anduranță își îndrepta atenția spre clasele GT3 și GT4, aceasta din urmă fiind mai apoi scoasă din schemă. Astfel, grilele din BES s-au populat începând cu 2012 doar cu GT3-uri însă faptul că, până la urmă era vorba de o singură clasă, nu a însemnat și curse „monocrom”™. Pentru a diferenția categoriile, SRO a mers pe ideea formării de clase pentru echipele cu piloți profesioniști, cele cu echipaje mixte și, în cele din urmă, cele ce au în componență exclusiv piloți amatori, așa numiții Gentlemen drivers. Asta, în principal, din cauza portofelului burdușit pe care îl aduc cu ei pentru a putea lua parte la aceste curse. Nu prea e frumos să numești un milionar simpatic care-ți pompează bani în campionat, un „˜amator”’€™, deși, până la urmă, cam asta este, cu mici excepții de talente descoperite printre diferiții indivizi de 30-50 de ani care concurează în această clasă.

Din 2011 și până în prezent BES a tot crescut, ca un aluat făcut bine, iar asta nu i-a lăsat indiferenți pe producătorii de automobile care s-au grăbit să construiască mașini pe platformă GT3, una care este ofertantă, regulile lăsând încă multe portițe de dezvoltare, exemplul perfect fiind evoluția, aproape fără limite, la nivel aerodinamic al R8-ului, din 2009 și până în 2014. S-a adunat astfel pe aceiași grilă cremă producătorilor auto, Mercedes, BMW, Ferrari și Porsche luptându-se cu Bentley, McLaren sau Lamborghini. Mai important însă, fiecare au o șansa la victorie.

Combinația dintre grilele numeroase, pe entry list-ul de la Spa putându-se număra peste 60 de mașini, și varietatea de producători transformând BES-ul în cel mai de calitate campionat de anduranță pentru GT-uri din prezent. Clasa GT3 se găsește în avangarda unei noi epoci de aur în ceea ce privește cursele de GT care se aflau într-un oarecare impas la jumătatea aniilor 2000 cu o lipsă acută de producători implicați. Ne amintim, de exemplu, că anemica clasă GT2 era deobicei un duel între echipele cu Ferrari și cele cu Porsche, modelele Spyker și cele Aston-Martin, aflate încă la început, făcând doar figurație. La fel a dispărut și clasa regină GT1, producătorii evaporându-se din cauza costurilor mari.

Sezonul 2014 a fost deci, cum ne puteam aștepta urmărind trendul aniilor precedenți, cel mai bun al seriei. Am avut 5 etape pline de acțiune, cursa de 24 de ore fiind una dintre cele mai spectaculoase din ultimii ani, deși, pe de-o parte, nu tocmai din motivele cele mai bune.

Monza

Primele lumini roșii s-au stins în aprilie la Monza, circuitul din apropierea orașului Milano găzduind, ca și în toate celelalte sezoane ale seriei, prima etapă. Mclaren s-a prezentat pe Autodromo Nazionale ca etalon, reprezentații de frunte fiind echipa ART Grand Prix. Francezii însă nu și-au întâlnit egalii la Monza astfel că au plecat din Italia cu un rezultat de excepție : prima și, respectiv, a 3-a poziție în clasamentul general și, totodată, pozițiile 1 și 3 în clasamentul clasei Pro.

Ritmul celor două MP4-12C care aveau la bord piloți de uzină Mclaren a fost unul zdrobitor pentru competiție care a rămas cu adevărat în urmă, cel puțin în prima jumătate a întrecerii.

Echipajul învingător format din Alvaro Parente, Gregouire Demoustier și Alex Premat a marșat către victorie fără probleme, celuilalt echipaj fiindu-i negată poziția secundă de performanța tripletei Sainteloc Racing formată din Ortelli/Guilvert/Sandstrom. Cei 3 au terminat cu doar o secundă înaintea celuilalt Mclaren MP4-12C fiind și cei mai bine clasați piloți Audi, viitorul campion Vanthoor având o cursă oarecum ștearsă la bordul Audi-ului său cu care a terminat pe poziția a 4-a alături de Ramos și Basseng.

Silverstone

După Italia, caravana s-a îndreptat către Albion pentru cele 3 ore de la Silverstone. Acolo, Mclaren-ul ART a pierdut pole-ul în față unui Porsche din clasa GTE-Am, acel 911 GT3R păstrându-se în față însă doar cât să fie prins în niște cadre de mare importanță pentru echipă. Au trecut apoi în vârful plutonului Estre, Soucek și Korjus, piloții ART din celălalt MP4-12C, anume #99.

Cei 3 păreau să fie spre drumul către a 2-a victorie marca ART din 2014 însă Bentley avea alte planuri. Echipa M-Sport, aflată la doar primul ei sezon complet că echipă de uzină a producătorului britanic, a transformat masivul Continental GT într-o mașină de curse deosebit de agilă. Atât de agilă încât, după ce mașina tripletei Kane/Meyrick/Smith a fost penalizată cu un drive-through în urmă unei greșeli la boxe, cei 3 s-au apucat să-și facă loc prin pluton. Timpul rămas a arătat că expresia „ca și cuțitul prin brânz€ă” s-a potrivit de minune revenirii Continentalului alb cu accente verzi, cei 3 fiind în primii 6 pe final de cursă când un safety căr le-a ridicat speranțele. Kane n-a lăsat speranțele să fie irosite, trenul alb făcându-și loc foarte rapid printre cele 4 mașini din față care se aflau între acesta și liderul Andy Soucek.

Marele pas a fost făcut, Kane reușind să treacă de Soucek în minutele finale ale întrecerii și câștigând astfel prima cursă pentru Bentley. A fost o victorie istorică, prima pe pământ britanic de pe vremea clasică a „trenurilor”€™ lui W.O. Bentley din anii ‘€™20. În urmă învingătorilor, week-end-ul perfect al lui ART GP nu s-a concretizat. Echipajul #98 a fost depășit mai întâi de mașina-soră #99 înainte ca Premat s-o comită, derapajul din Luffield aruncând învingătorii din prima etapă tocmai pe locul 7.

Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Vanthoor care a trebuit să „curețe”€™ după treaba mediocră făcută de echipierii Basseng și Ramos care au păstrat mașina pe un călduț dar anonim loc în zona primilor 10 pe parcursul celor 2 ore cât au condus. Tânărul Vanthoor însă nu s-a mulțumit cu un astfel de rezultat departe de așteptările echipei WRT astfel că a luat în propriile mâini revenirea, locul 3 obținut la final fiind o primă dovadă că Laurens avea gânduri mari.

Paul Ricard

În cursa de casă a ART Grand Prix, cele 3 ore de la Paul Ricard, Mclaren-ul cu numărul 98 al echipei a plecat din frunte, asta deși Alex Premat nu a fost de față să vadă revenirea mașinii sale€™ în frunte, acesta fiind înlocuit de pilotul de uzină Toyota Nicolas Lapierre. Greșeala de la Silverstone l-a costat pe Premat locul în mașină pentru Paul Ricard și, mai mult, șansa la titlu pe cei de la ART.

Bentley-ul pornit de Guy Smith s-a calificat doar pe poziția a 7-a însă Smith nu a zăbovit prea mult pe acel loc, clasamentul de la finalul primei bucle arătând cel mai bine clasat Continental GT3 pe poziția a 4-a. Trendul ascendent a continuat, Meyrick preluând mașină de la Smith de pe poziția secundă. Andy s-a apropiat apoi de Mclaren-ul din frunte eliminând un avans de 8 secunde construit de mașina cu numărul 98 pe care a și depășit-o în scurt timp. Din acel moment, echipa M-Sport avea să nu mai fie depășită, britanicii îndreptându-se către a doua victorie la rând, publicul de pe margine realizând uimit că trebuie de acum să ia Bentley-ul în calcul pentru lupta la titlu.

Podiumul etapei a fost completat de SLS-ul HTP Motorsport al lui Dusseldorp, Afanasiev și Wolf, cei trei terminând la aproape un minut în urma Bentley-ului și a Mclaren-ului care, pe final, s-a apropiat de lider însă fără a putea să atace. Pe patru s-a clasat BMW-ul echipei TDS Racing, francezii fiind în cărți pentru un podium intrând în ultima treime a cursei grație unui stint fără pată a lui Nick Catsburg care a adus Z4-ul în frunte, ajutat fiind și de ciclurile de opriri la boxe. În cele din urmă, echipajul Pro-Am s-a mulțumit cu victoria în clasă.

Performerii care au dezamăgit la Le Castellet? Fără doar și poate tripleta din Audi-ul #1, Laurens Vanthoor nemaifiind capabil să facă minuni de această dată, mașina sa terminând doar pe poziția a 13-a, la un tur în urma învingătorului.

Momentul critic atins la Paul Ricard l-a făcut pe Vincent Vosse, șeful Belgian Audi Club Team WRT, să schimbe componența echipajului condus de Vanthoor. Acesta din urmă a fost păstrat însă echipierii săi de până atunci, Basseng și Ramos, au fost înlocuiți cu Marcus Winklehock și René Rast. Astfel s-a creat echipajul câștigător din cursa-regină a BES, cele 24 de ore de la Spa Francorchamps.

Spa-Francorchamps

Cea mai emblematică cursă din lume destinată exclusiv GT-urilor, cele 24 de ore de la Spa din acest an au oferit un regal al accidentelor serioase. Nu mai puțin de 4 accidente au avut loc doar în secțiunea Eau Rouge-Radillon, 3 consecutive.

Enumerarea tuturor incidentelor s-a dovedit o sarcină cu adevărat dificilă, ele venind, la un moment dat, la foc automat. Cel care a dat lovitură de începere, la propriu, a fost Vyacheslav Maleev care a zdrobit Ferrari-ul 458 #100 Russian Bears/SMP Racing în zidul de cauciucuri din exteriorul Radillon după ce, în urcarea prin Eau Rouge, a mușcat prea tare din vibratorul de pe interior destabilizând mașina. O greșeală, am putea spune, de începător. Mașina a fost distrusă însă Maleev a ieșit întreg, zidul de cauciurii fiind refăcut pe durata unei perioade lungi de safety car.

După aceasta, mașinile au fost din nou lăsate libere sub steag verde, gumele reci mai făcând o victimă la doar câteva secunde de la părăsirea mașinii de siguranță. A fost vorba de Mclaren-ul Von Ryan Racing cu care Tim Mullen s-a lovit serios de zidul exterior din primul viraj din seria Blanchimont. Audi-urile cu girofar au revenit pe traseu fiind nevoie încă o dată de o perioadă lungă de curățare a debris-urilor. Mullen a scăpat totuși întreg.

După acest incident, cursa a fost reluată și toate mașinile au reușit să nu se mai lovească. Însă această situație normală nu a ținut prea mult, Marcus Mahy și și Vadim Kogay făcând contact în aceeași urcare prin Eau Rouge. Ambele mașini s-au făcut praf, altele venite din urmă fiind și ele prinse în acest accident în lanț. Atât Kogay cât și Mahy au fost duși la spital, acesta din urmă petrecând luni bune în spital și anunțându-și retragerea ca urmare a acestui accident care l-a zdruncinat. Acest incident a adus steagul roșu, mașinile intrând că urmare a acestei decizii în Parc Ferme până la curățarea traseului și refacerea zidului de cauciucuri.

Duminică după-amiază, accidentele de sâmbătă erau deja trecute în plan secund, lupta pentru victorie fiind cea care atrăgea toate privirile. Ordinea era următoarea : BMW urmat de Audi. Mai exact, Audi-ul super-rapid pilotat de René Rast se află pe urmele BMW-ului Marc VDS, ultimul supraviețuitor după ce mașină lui Maxime Martin a lovit un iepure în puterea nopții, pilotat de Werner, germanul chinuindu-se însă în lipsă servodirectiei. Pe lângă asta, Werner a trebuit să aibă grijă și de niște pneuri uzate, Marc VDS câștigând poziția pe pistă grație unui ultim pitstop mai scurt în care nu s-au schimbat și pneurile. Toate eforturile echipajului Werner/Palttala/Luhr au fost însă în van, R8-ul LMS Ultra, mult mai rapid în mâinile lui Rast, mâncând în câteva zeci de minute avansul de 20 de secunde construit de belgieni care au revenit după ce probleme cu frânele au întârziat echipajul la începutul cursei.

Astfel, Audi a marcat o triplă istorică, producătorul din Ingolstadt trecându-și în cont în același sezon și victoria în cele 24h de la Nurburgring și, totodată, victoria în cele 24 de ore de la Le Mans. Pe lângă asta, victoria în cursa udată cu puncte de la Spa l-a transformat pe Vanthoor, singurul membru constant al echipajului mașinii #1, în actorul principal al luptei pentru titlu.

Nurburgring

Caruselul Belgian€™ a precedat finala sezonului: cele 6 ore de la Nurburgring. Ultima cursă a sezonului a fost scena unei lupte udate de ploaie, Vanthoor fiind de data asta asistat de Mies și Ramos. Adversarii săi, băieții Bentley, au venit în Germania după o cursă dezamăgitoare în Belgia în care mașină #8 a fost scoasă din cărți încă din primul tur, ambele Continental-uri petrecând mult timp la boxe.

Revenind la cursa de pe Ring, Mclaren-ul #98 al ART a revenit acolo unde mai zăbovise în primele curse ale sezonului, anume în frunte. Situația s-a menținut constant pe perioada primului stint, Mies aflându-se pe locul 2 cu SLS-ul HTP cu numărul 85 pe trei.

Stint-ul doi a scos la rampă un nou performer-surpriză după cursa frumoasă a lui Catsburg de la Paul Ricard. De această dată cel care a ieșit la lumina în condițiile câinoase a fost Alex Buncombe care și-a croit drum până în frunte la bordul Nissan-ului GT-R al echipei RJN Motorsport. Britanicul nu s-a oprit acolo, continuând prin a-și construi un avans de 20 de secunde. Munca să nu a fost însă răsplătită ca atare, echipierii săi neexperimentat veniți din GT Academy aruncând Nissan-ul undeva în pluton odată ce Buncombe și-a terminat stint-ul. Astfel, pe primele locuri au fost preluate de cele două Mercedes-uri HTP Motorsport și de un al 3-lea SLS, cel cu numărul 19 al Black Falcon. Toate acestea în timp ce foștii lideri, Mclaren-ul ART #98, se chinuiau pierzând poziție după poziție în condițiile dificile de pe pistă.

Nici Ramos nu a performat mai bine pe parcursul stint-ului său, acesta terminându-se cu 2 ore înainte de final când a urcat la bord Vanthoor. În acel moment, situația nu era roz pentru cel ce avea să se încoroneze campion al Blancpain Endurance Series și, peste asta, al Blancpain GT (titlul combinat ce adună rezultatele din BES și BSS). Acesta se afla pe poziția a 4-a la aproximativ un tur în urma celor 3 Mercedes-uri care controlau cursa.

Vanthoor însă nici nu a luat în seamă dificultatea sarcinii pe care o avea de făcut, belgianul mergând la limită pe întreg parcursul stint-ului sau dublu de 2 ore pe parcursul căruia ploaia s-a oprit. Asta s-a tradus printr-un ritm imposibil de egalat de mașinile din frunte care au fost în cele din urmă aliniate de Vanthoor în drumul său spre a doua victorie la rând într-o cursă „bănoas㔀™ în ceea ce privește numărul de puncte oferite.

Cu două victorii reușite în cursele care au oferit cele mai multe puncte, Laurens Vanthoor a fost declarat campion al sezonului 2014, unul pe deplin meritoriu care a reușit o altă performanță care părea, la un moment dat, aproape imposibil de realizat: l-a detronat pe René Rast din postura de cel mai bun pilot de GT3 al momentului.

În retrospectivă, René și-a câștigat un loc în prototipul din LMP1 grație performanțelor în GT-uri, anii următori putând să ne ofere perspectiva de a-l vedea și pe Vanthoor într-un LMP1 la momentul în care cei de sus de la Audi vor considera că s-a copt destul. Până atunci însă mai avem și noi timp să ne bucurăm de momentele sale presărate cu magie și mai are și el timp să-și zidească poziția în vârful piramidei GT pe care acum o privește de sus în jos.

Comments are closed.