Cât de bun este Lewis Hamilton?

Cât de bun este Lewis Hamilton?

2 titluri mondiale, 33 de victorii, 38 de pole-position. În 148 de curse. Şi asta la 29 de ani. Dar este deja Hamilton ceea ce presa din Albion numeşte truly great? Statistica seacă nu are legătură cu măreţia unui pilot, iar Moss, Rindt sau Gilles Villeneuve sunt doar cele mai elocvente exemple. Poţi fi graţios în înfrângere pe cât poţi fi de ridicol în victorie.

Acum trebuie făcută distincţia între aceste denumiri. Piloţi cu adevăraţi mari, borne valorice ale tuturor epocilor, au fost în accepţiunea cvasiunanimă numai 9 nume în istoria de peste 60 de ani a F1. Numele lor: Juan Manuel Fangio, Alberto Ascari, Stirling Moss, Jimmy Clark, Jackie Stewart, Gilles Villeneuve, Alain Prost, Ayrton Senna, Michael Schumacher. Pe lângă această categorie selectă, mai avem încă una, care e acoperită de denumirea de „all-time greats”. Din această categorie, pe lângă cei numiţi mai sus, fac parte piloţi, de multe ori cu un palmares impresionant, dar care , din varii motive nu se încadrează în acel eşalon extrem, ratând uneori la mustaţă intrarea în rândul celor mai buni dintre cei mai buni. Aici îi mai putem include pe Giuseppe Farina, Froilan Gonzales, Mike Hawthorn,Tony Brooks, Jack Brabham, Dan Gurney, Graham Hill, John Surtees, Chris Amon, Jochen Rindt, Ronnie Peterson, Emerson Fittippaldi, Jacky Ickx, Niki Lauda, Mario Andretti,Carlos Reuteman, James Hunt, Alan Jones, Nelson Piquet, Keke Rosberg, Nigel Mansell, Stefan Bellof, Damon Hill, Mika Hakkinen, Fernando Alonso, Kimi Raikkonen,  Jenson Button, Lewis Hamilton, şi, ultimul venit, Sebastian Vettel.

Aşadar, cât de bun este Hamilton? Cum se compară el cu câţiva dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai artei pilotajului? Nu vom coborî prea mult în istorie şi vom alege câteva nume ce prin comportamentul pe pistă sau în afara ei au devenit nişte fenomene în ultimii 30 de ani: Alain Prost, Ayrton Senna, Nigel Mansell, Michael Schumacher. Pentru o comparaţie cât mai validă am ales 5 criterii care ni se par definitorii: racecraft, pilotaj pe ploaie, viteză (în calificări+în cursă), fitness, ajustarea maşinii. Deasupra acestora, criteriul special impus de Denis Jenkinson, „the ability to tiger”- un fel de artă inexplicabilă de a scoate minuni din joben. Pentru fiecare în parte, piloţii vor fi notaţi de la 1 la 20, cu excepţia primei categorii, unde nota maximă va fi 25 şi a fitness-ului unde maximum va fi 10.

În fiecare zi a acestei săptămâni, Pitstops.ro îl va compara pe Lewis Hamilton cu cei 4 conform celor 6 criterii enumerat mai sus.