Power Unit: Jetoane, jokeri… ce înseamnă?

Power Unit: Jetoane, jokeri… ce înseamnă?

De curând am aflat că juriştii şi toate capetele limpezi de la FIA au făcut un calcul care le-a cam dat cu virgulă. Adică au uitat să scrie în regulamentul tehnic pentru 2015 data limită până la care motoriştii trebuie să trimită actele pentru omologare.

Evident, cei direct interesati, adica Ferrari şi Renault au găsit imediat scăparea celor de la FIA şi s-au folosit de ea forţând Federaţia să accepte o dezvoltare continuă a power unit-urilor pe toată durata sezonului 2015, evident în limita impusă de regulament – 32 de jokeri – adică aproape 48% din power unit.

Ce înseamnă jokeri sau jetoane şi cum se traduc ei/ele în procente ?

De când cu noua formulă „eco-friendly”, inima unui monopost nu mai este motorul. Este power-unit-ul (PU) sau unitatea propulsoare. Acest PU este format din 6 componente: motorul ( internal combustion engine – ICE ), unitatea turbocompresor (TC), Motor-Generator-Unit-Kinetic (MGU-K), Motor-Generator-Unit-Heat (MGU-H), sistemul de înmagazinare a energiei electrice (Energy Store – ES) şi sistemul electronic de control (Control Electronics – CS).

La rândul lor, aceste 6 componente sunt formate din alte sub componente. Aceste sub-componente sau sub-sisteme au fost analizate în detaliu de inginerii FIA si clasificate în funcţie de greutate şi de influenţa asupra performanţei finale ale PU. Fiecărui subansamblu îi este dat astfel un scor care variază între 1 şi 3. Ecce jokeri / jetoane. Bun, acum ca am stabilit ce sunt jetoanele sa vedem ce reprezintă ele. În regulamentul tehnic de anul acesta este prezent un tabel cu diverse componente ale PU ce pot fi modificate în anul 2015.

Componentă Detalii Valoare jeton Pentru 2015
Bloc motor/carter Distanţa dintre cilindri, inălţime bielă+piston, aranjamentul în trepte.       2
Bloc motor/carter Toate dimensiunile înclusiv poziţia cilindrilor relativ la volumul total al blocului motor, camerele de răcire cu apă.       3
Chiulasa Orice modificare rezultată în urma alteia.       2
Combustia Toate componentele care definesc combustia. Inclusiv: scaunele de supape, calota pistonului, camera de ardere, geometria supapelor, sincronizarea, duzele injectoarelor, bobinele, bujiile. Sunt excluse: poziţia supapelor.       3
Poziţia axială a supapelor Include unghiurile dar nu se referă la poziţionarea axială       2
Supape De la supape la camele axei cu came. Poziţie şi geometrie.
Evacuare şi admisie. Inclusiv rolul supapei la revenire.
      2
Supape – axe cu came De la camele axei cu came la angrenajula acesteia. Geometria în afară de profilul geometric la revenire. Include sistemele de amortizare conectate la axa cu came. Admisie şi evacuare.       1
Supapele – acţionare Angrenajul până la arborele cotit – inclusiv. Poziţionare şi geometrie. Include arcurile.       2
Capace Capacele care închid zonele în contact cu uleiul de motor. Capacele de la chiulase, etc.       1
Arborele cotit Raza manivelei, diametrul lagărului cuzinetului principal,
diametrul lagărului cuzinetului bielei.
      2
Arborele cotit În afară de raza manivelei, diametrul lagărului cuzinetului principal, diametrul lagărului cuzinetului bielei. Include ceilalţi cuzineţi ai arborelui cotit.       2
Biele Includ cuzineţii de la ambele capete.       2
Pistoane Include cuzineţii şi bolţurile. Exclude calota pistonului.       2
Sistemul pneumatic
al supapelor
Include compresorul şi sistemele de control al presiunii       1
Angrenajul auxiliarelor De la sistemul auxiliar la sursa de alimentare. Include poziţia auxiliarelor relativ la propulsie       3
Pompele de presiune hidraulică Includ filtrele. Nu includ părţile componente dacă acestea nu implică o modificare a carcasei       1
Sistemele de recirculare
a uleiului
Orice sistem de recirculare       1
Recuperarea uleiului Separator aer/ulei, rezervor de ulei, rezervor de decantare       1
Pompele de apă ale motorului Include ţevile de apă montate pe power unit       1
Sistemul de injecţie Sistemele de alimentare montate pe PU (de ex. furtunurile de presiune, rampa de alimentare, injectoare, acumulatoare). Nu include duzele.       2
Sistemul de admisie Plenum şi actuatoarele asociate. Exclude supraalimentarea, trompetele, componentele şi actuatoarele ce ţin de accelerator.       1
Sistemul de admisie Trompetele, componentele şi actuatoarele ce ţin de accelerator.       1
Sistemul de admisie Clapetele de admisie, componentele şi actuatoarele       1
Supraalimentarea De la admisia compresorului la evacuarea acestuia       2
Supraalimentarea De la admisia turbinei la evacuarea acesteia       2
Supraalimentarea De la galeria de evacuare a motorului la admisia turbinei       1
Supraalimentarea Actuatoarele externe ce ţin de sistemul de supraalimentare       1
Sistemul electric Componentele electrice montate pe motor (cablaj, senzori, alternator). Exclude actuatoarele, bobinele de inducţie şi bujiile       1
Sistemul de aprindere Bobinele de inducţie, aprinderea electronică       1
Ungerea Toate componentele prin care circulă ulei sub presiune (angrenajele pompei de ulei, tubulatură, furtunuri, duze) şi care nu sunt menţionate în altă parte a tabelului       1
Depuneri de frecare       1
Garnituri glisante sau rotative       1
MGU-H Tot sitemul. Toate componentele interne inclusiv rulmenţii, carcasa…       2
MGU-H Poziţia, sistemul de transmisie       2
MGU-H Sistemul electronic de comandă       1
MGU-K Tot sitemul. Toate componentele interne inclusiv rulmenţii, carcasa…       2
MGU-K Poziţia, sistemul de transmisie       2
MGU-K Sistemul electronic de comandă       1
ERS Cablajul       1
ES Celulele electrice (articolul 5.4.3)       2
ES BMS ( sistemul de management al frânelor)       2
Sistemul de ungere
şi răcire al ERS
Sistemele de răcire şi ungere (inclusiv carcase, tubulatură, pompe, actuatoare)       1

 

Conform aceluiaşi regulament tehnic, PU este compus din 66 de jetoane sau jokeri. Din aceste 66 de jetoane, în 2015 concurenţii vor avea la dispoziţie componente modificabile care însumează 61 de jetoane, dar vor putea schimba componente în valoare de doar 32 de jetoane/jokeri. Printr-un simplu calcul matematic rezultă că FIA permite în 2015 schimbarea a 48% din componentele PU, 8% din PU fiind „îngheţat” faţă de 2014 (cele 5 jetoane de la 61 la 66).

Pentru 2016 lucrurile vor fi şi mai stricte. Din total de 66 de jetoane-jokeri, vor avea la dispoziţie componente modificabile în valoare de doar 51 de jetoane/jokeri, dar vor putea schimba doar în valoare de 25 de jetoane/jokeri – adică 38% din PU, 15 (restul pâna la 66) jetoane fiind îngheţate – adică 23% din PU.

Ne putem da seama şi ce înseamnă asta pentru cei de la Honda. Conform FIA, cei de la Honda vor avea dreptul să aducă modificări PU lor dar nu în valoare de 32 de jetoane. Charlie Whitting a declarat că Honda va putea modifica PU în 2015 folosind un număr egal cu media rotunjită la cel mai apropiat număr întreg dintre jetoanele rămase nefolosite de ceilalţi 3 constructori. Astfel, dacă sâmbătă înainte de calificări la M.P. al Australiei, Ferrari declară că mai are nefolosite 10 jetoane, Renault mai are 5 jetoane şi Mercedes doar 7, atunci, pe parcursul anului 2015, Honda va putea modifica componente ale PU în valoare de 7 jetoane (media fiind 6,66 – rotunjită la cel mai apropiat număr întreg: 7).