Locul lui Hamilton în istorie: 2 – pilotaj pe ploaie

Locul lui Hamilton în istorie: 2 – pilotaj pe ploaie

Nu e sigur că ploaia e marele egalizator al materialelor de concurs, dar cu siguranţă a scos ce e mai bun din mulţi piloţi, ceea ce pista uscată nu a reuşit decât rareori.

Alain Prost – E foarte posibil ca accidentul de la Hockenheim 1982 să îl fi afectat profund pe Alain Prost, schimbându-i percepţia asupra curselor pe ploaie. Cert este că Profesorul nu a strălucit niciodată în astfel de condiţii, acesta fiind cel mai slab capitol al său. Nu neapărat mediocru, dar indiscutabil lipsit de orice sclipire, a fost pus în umbră cam în toate GP-urile faimoase ale erei disputate pe un circuit ud, fie că e vorba de Monaco 1984, Estoril 1985, Silverstone 1988 sau Suzuka 1988. Atâta timp cât aderenţa rămânea în aceeaşi parametri, francezul s-a descurcat mai mult decât onorabil, problemele apărând la schimbările bruşte ale aderenţei sau când ploaia se intensifica într-un ritm neprevăzut (precum la Monaco 1984 unde are însă şi scuza unor frâne pe ducă). Merită menţionat că în acea cursă memorabilă din Principat a fost singurul pilot care nu a pus nici măcar o jumătate de roată greşit. „Pot lupta cu oricine pe ploaie, atâta timp cât am vizibilitate” va comenta Profesorul după înfrângerea de la Suzuka 1988 şi să reţinem că imediat după ce a fost depăşit de brazilian s-a ţinut în plasa acestuia aşteptând greşeala până când ploaia s-a înteţit şi jetul aruncat de Mclaren-ul #12 i-a obturat câmpul vizual. Nota 14/20.

Ayrton Senna – Acesta a fost din primul moment terenul său de joacă, trade-mark-ul său. În momentul în care cerul îşi arunca stropii pe asfaltul circuitelor, „Magic” opera la un alt nivel faţă de toată lumea. Din 1984 până în 1993 brazilianul a fost într-o ligă aparte în cursele umede. Viteza sa neobişnuită pe un tur de calificare se transforma într-o demonstraţie de virtuozitate având ca rezultat final unele dintre cele mai pure performanţe văzute vreodată, precum Estoril 1985, Suzuka 1988 sau Donnington 1993. „Prima victorie a lui Ayrton a fost ceva incredibil, rememorează Gerard Ducarouge. Parcă mergea pe o pistă uscată în timp ce toţi ceilalţi rulau pe una udă. Era de pe altă planetă, depăşind ba pe exterior, ba pe interior. Dintre toate victoriile sale, aceasta a fost cea mai impresionantă. Condiţiile au fost atât de rele şi totuşi el a făcut ca totul să pară aşa de uşor.” Maestru al improvizaţiei în epoca modernă, putea jongla cu variabilele unei piste în uscare, făcând alegeri îndrăzneţe în privinţa anvelopelor şi set-up-ului la care contemporanii săi, fie că se numeau Prost, Mansell sau Piquet puteau doar visa. Dar şi zeii ploii au scăpările lor, iar în 1984, la Monaco, un modest Bellof pe un şi mai modest Tyrrell îl prindea din urmă la o rată de o secundă pe tur; şi în 1989, pe un Adelaide inundat s-a oprit exact în spatele maşinii lui Brundle. Un geniu pătat, dar fără superiori în acest departament. Nota 19/20.

Nigel Mansell – Competitivitatea sa nestăvilită s-a manifestat aproape în egală măsură pe asfalt ud sau uscat. Atâta timp cât condiţiile nu au fost schimbătoare şi starea pistei a rămas aproximativ aceeaşi-în speţa aproape inundate, Mansell a avut zile care suportă comparaţie cu cei mai buni în acest domeniu. Numai a uneori, întocmai ca Antonio Ascari, a forţat şi când nu era cazul, precum la Monaco 1984. Când condiţiile devin înşelătoare şi aderenţa se schimbă de la viraj la viraj, este pus pe picior greşit, şi asta pentru ca ştie să merargă doar într-un singur fel : „flat out”, e un soi de pilot „talpă grea”. Atunci simţul său pentru a detecta şi cele mai îndepărtate hotare ale grip-ului mecanic îl trădează în cele mai multe cazuri. E adevărat că la Spa în 1989 s-a menţinut în plasa lui Senna şi Prost pilotând nişte monoposturi mult superioare, iar la Barcelona în 1991 brazilianul a părut lent faţă de el, dar concluzia care se impune este că leul britanic nu a fost un etalon al pilotajului pe ploaie. Foarte bun, nu neapărat de încredere, însă sub nicio formă excepţional. Nota 15/20.

Michael Schumacher – Fie că pista este complet inundată, udă pe alocuri sau în uscare, germanul este în toate cazurile suprem, în rând cu cei mai buni din istorie la acest exerciţiu: Caracciola, Rosemeyer, Clark, Villeneuve, Senna. Invariabil, cele mai mari demonstraţii de pilotaj ale sale au venit pe ploaie: Spa 1995, Barcelona 1996, Monaco 1997 etc… Poate înfrunta o maşină superioară echipată cu pneuri adecvate pe o pistă udă deşi dispune doar de slick-uri precum la Spa 1995 sau poate acoperi deficienţele unui monopost teribil de imprevizibil pe o ploaie apocaliptică rulând cu până la 6 secunde mai rapid decât toţi deşi motorul funtiona numai în 8 cilindri(din 10) – Barcelona 1996. „Asta nu a fost o cursă, a fost un masacru, va exclama Stirling Moss. O demonstraţie strălucitoare de pilotaj”. Iar Martin Brundle completa: „Maşina lui Michael era la ani lumină de cea mai bună de pe grilă. Şi totuşi a câştigat cursa la o diferenţă de ani lumină”. Mai mult, maniera sa analitică în combinaţie cu o sensibilitate coborând de la Caracciola îi permite să simtă schimbările de aderenţă după numai câteva viraje în turul de instalare, putând astfel opera schimbări de ultim moment în alagerea pneului optim: Monaco şi Spa 1997. Bineînţeles că ocazional poate fi pus în dificultate iniţial precum la Silverstone 1998, dar cine vreodată a atins perfecţiunea în arta valsului prin ploaie? Nota 19/20. 

Lewis Hamilton – Este undeva între Mansell şi Senna, fără stilul de atac total şi înclinaţia către greşeli a primului, dar neatingând sferele în care opera al doilea. Când condiţiile de rulare sunt relativ stabile este posibil să fie chiar cel mai bun din plutonul actual mai ales dacă set-up-ul este bine ales, iar asta s-a văzut înca din anul său de debut la Fuji. Poate performa mici miracole precum la Silverstone 2008 dacă este uşor „ajutat” şi de erorile tactice ale adversarilor. Ȋnsă când aderenţa devine schimbătoare un pilot cu sensibilitatea extraordinară a lui Button l-a pus mereu în umbră (vezi Brazilia 2012 de pildă). Mai matur şi mai măsurat în exprimare, a câştigat clar cea mai udă cursă a anului 2014, dar asta şi cu ajutorul unui monopost cum nu s-a mai văzut cel puţin din 2002. Indiscutabil că nu e la nivelul lui Senna şi Schumacher, dar este un pilot foarte bun pe ploaie atâta timp cât are capul limpede. Nota 16/20.

hamcomp2