Noutăţi de la Renault

Noutăţi de la Renault

În perioada de pauză dintre sezoane, Renault a stat şi a analizat cu atenţie cum trebuie schimbat power-unit-ul. La fel ca Scuderia Ferrari, producătorul francez a trecut printr-o perioadă de restructurare şi reorganizare tehnică. Rezultatul, spune Rob White – directorul tehnic de la Renault Sport F1, este unul care va da roade.

Rob White sursa: Renault Sport F1

“Proiectul power-unit-ului pentru 2015 a început cu 6 luni înainte de a lansa varianta pentru sezonul 2014, așadar înainte de a avea o minimă experienţă de pistă cu motorizarea de anul trecut. A fost destul de dificil pentru că a trebuit să luăm în considerare toate problemele ce pot apărea de-a lungul sezonului şi a trebuit să împărţim resursele între cele două proiecte. Evident, pentru a beneficia de pe urma experienţei acumulate în sezonul trecut, unele decizii cu privire la 2015 au fost luate destul de târziu. Cu toate astea, power-unit-ul de anul acesta este unul foarte diferit de precedentul.”

Potrivit aceluiaşi Rob White, Renault adus modificări substanţiale care au ca efect principal îmbunătăţirea performanţelor dar şi a fiabilităţii. S-a schimbat camera de ardere, compresorul şi sistemul de înmagazinare a energiei. Sistemul de evacuare este un concept nou şi apar trompetele de admisie de lungime variabilă, măsură care a fost interzisă sezonul trecut. S-a revizuit aranjamentul sub capota motorului pentru a uşura munca designerilor, iar multe sisteme şi funcţii au fost simplificate pentru a uşura intervenţiile.

Vorbind despre alocarea jetoanelor, Rob White declară că pentru Renault au existat două opţiuni. Prima era să folosească majoritatea jetoanelor la începutul sezonului, pe un power-unit netestat intensiv pe pistă, pentru a obţine o creştere semnificativă a performanţei, sau spre sfârşitul sezonului când inginerii deja ştiu comportarea power-unit-ului şi nu îşi mai fac griji din punct de vedere al fiabilităţii. Dar având în vedere că sunt permise intervenţii asupra PU numai pentru a îmbunătăţi fiabilitatea, Renault a decis introducerea noilor componente încă de la începutul sezonului.

“În primul rând trebuie ca Power unit-ul să fie fiabil, să fie rapid şi aproape de concurenţă. Realist vorbind, suntem de părere că există o creştere semnificativă în performanţă, dar nu putem cuantifica această creştere având în vedere că şi adversarii noştri avansează. Ceea ce este sigur este că facem paşi mari în ceea ce priveste performanţa şi fiabilitatea pentru prima cursă.”