Top 10 Moto2 2014

Top 10 Moto2 2014

Al cincilea sezon din istoria clasei Moto2 a adus o dominație totală a echipei Marc VDS Racing. În cele patru sezoane anterioare, clasa intermediară a avut în fiecare an alt campion, și nici 2014 nu a ieșit din acest tipar.

Moto2 a preluat tradiția fostei clasei 250 cmc ca element de legătură între Moto3/125 cmc și MotoGP. În următoarele rânduri, vom încerca să întocmim un top al celor mai valoroși 10 rideri ai categoriei Moto2, bazându-ne pe evoluțiile avute, dar și pe raportul dintre prestațiile din cele 18 weekend-uri și materialul tehnic avut la dispoziție de fiecare pilot în parte.

Mențiune onorifică – Jeremy McWilliams

Cu siguranță cea mai surprinzătoare revenire din ultimii ani a fost cea de la Silverstone a lui Jeremy McWilliams. La cei 50 de ani ai săi, nord-irlandezul a făcut o figură frumoasă la revenirea sa, fiind capabil după o îndelungă pauză să-și califice motocicleta pe grilă. Se pare că niciodată talentul său nu l-a părăsit în tot acest timp în care a stat pe tușă.

Probabil motivat de aparițiile exclusiviste ale unui Marcellino Lucchi în anii 90 alături de Aprilia la 250 cmc, McWilliams a vrut să arate că the old boys are still going strong. Așteptările realiste nu erau foarte mari de la nord-irlandez, dar și le-a depășit cu brio, încheind cursa înaintea unui Dakota Mamola, fiul fostului vicecampion al clasei regină, Randy Mamola. Se pare că uneori nu e suficient să fii băiatul tatei ca să îi faci față unui pensionar aflat într-o plimbărică duminicală.

Nu ne rămâne decât să îl felicităm pe Jeremy McWilliams și să ne dăm jos pălăria pentru nord irlandezul care a încântat tribunele la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 cu evoluții ce au rămas în memoria colectivă a fanilor devotați curselor pe două roți.

10. Jonas Folger

Germanul a avut un sezon contrastant. A debutat în forță, cu două podiumuri, însă ulterior a comis erori copilărești care l-au costat mult în clasamentul general. Penalizat și de o motocicletă nu tocmai în concordanță cu potențialul său real, Folger intră la coada topului nostru, unde nu mai e loc și de spaniolul Luis Salom, care a deziluzionat după ce terminase pe podium în clasamentul general al clasei Moto3 în 2013.

9. Hafizh Syahrin

Clasamentul general al clasei intermediare nu ni l-ar recomanda pe Syahrin în acest onorant top. Însă, venit dintr-un mediu în care motociclismul nu e chiar cea mai populară ocupație, malaezianul și-a expus virtuozitatea în câteva rânduri. Pe final de sezon, a reușit niște clasări excelente, în top 10, cu o motocicletă nu tocmai fenomenală. 2015 se anunță un an interesant pentru tânărul rider malaezian, odată ce scapă de trac, cunoaște traseele și adună kilometri.

8. Anthony West

Australianul West rămâne o enigmă eternă pentru toată lumea – doar două victorii într-o carieră plină de peripeții. 2014 s-a învârtit în cazul său mai degrabă în jurul unei singure curse, etapa olandeză fiind probabil cea mai frumoasă și imprevizibilă victorie a decadei în întreg campionatul mondial de motociclism viteză.

Anthony a fost un nume derizoriu înainte și după runda la Assen. Catedrala motociclismului l-a ajutat să-și dubleze numărul de victorii din palmares, circuitul olandez fiind singurul pe care West a reușit să se impună în cariera sa. În 2003 și 2014, australianul, un veritabil copil al ploii, s-a impus în condiții ude și a făcut-o în stil de mare campion.

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce se va întâmpla cu Anthony West în 2015. Va reuși australianul să strălucească? Va mai veni ploaia în sprijinul său? Greu de spus. Totul rămâne o enigmă, la fel ca persoana în cauză. Și când ne gândim că mentorul său a fost un anume Mick Doohan…

7. Johann Zarco

Francezul a fost un rider de seamă în 2014. Chiar dacă s-a pornit mai greu, în cea de-a doua jumătate a lui 2014 a fost unul dintre protagoniștii clasei Moto2. Cu o experiență superioară multora dintre rivali, se putea mult mai mult decât locul 6 în clasamentul general la finele sezonului, dar cu siguranță Zarco va fi unul dintre oamenii de urmărit la Moto2 în 2015. Poate – poate, va reuși francezul să producă vreo surpriză plăcută și-l vom vedea alături de riderii Marc VDS la lupta pentru victoriile de etapă. Stilul combativ îl recomandă.

6. Franco Morbidelli

Debutantul italian a avut de furcă mai mult cu renumele familiei sale. Atât bunicul, cât și tatăl său sunt nume de mare tradiție în motorsportul din Italia. Nici tânărul Franco nu s-a lăsat mai prejos, iar sezonul său de debut e dovada clară a talentului său incontestabil.

Cu siguranță, cu un alt material tehnic mai competitiv, Franco ar fi obținut podiumuri, dar pentru primul sezon e mai mult decât onorant, iar comparația cu fostul rider Italtrans Nakagami nu-l pune deloc în umbră pe italian.

5. Mika Kallio

Cu un bagaj al experienței superior oricărui alt pilot de pe grila clasei Moto2 și prin prisma motocicletei puse la dispoziție de Marc VDS Racing, 2014 ar fi trebuit să reprezinte descătușarea lui Mika Kallio și implicit trecerea în bogatul său palmares a primului titlu mondial din carieră.

Dominat în mod copios de Rabat, mai ales pe latura psihică, finlandezul Kallio este lovit de eterna sa neșansă, urmând calea unui Ralf Waldmann, fără titlu mondial, dar cu numeroase victorii și podiumuri de etapă. În sezonul recent încheiat, Kallio a obținut trei victorii și alte șapte podiumuri, asigurându-și în cele din urmă un nou titlu de vicecampion mondial. E foarte probabil ca aceasta să fii fost șansa vieții sale de a-și trece în cont un titlu și una dintre ultimele strigări în acest sens.

4. Thomas Luthi

Întoarcem puțin timpul înapoi și revedem un puști teribil aflat în culmea extazului după primul titlu al carierei din 2005. Ceea ce părea o senzație atunci și o speranță a motociclismului elvețian, a rămas doar la acest statut, el nefiind niciodată un challenger pentru vreun alt titlu mondial de atunci.

Nici în 2014 nu a fost diferit pentru Luthi, campionul clasei 125 cmc din 2005, reușind un sezon în tiparele deja obișnuite. Două victorii (Motegi și Valencia), la care adaugăm alte două podiumuri, în Qatar și Australia sunt rezultatele de top ale elvețianului.

3. Dominique Aegerter

Dacă am putea acorda un premiu pentru the most improved rider, cu siguranță Dominique Aegerter l-ar fi luat. Departe de a fi fost un nume principal în celelalte sezoane petrecute la clasa intermediară, elvețianul a demonstrat contrariul în 2014. Patru podiumuri, dintre care și o victorie mai mult decât meritată la Sachsenring, fac din Aegerter un meritoriu ocupant al ultimului loc pe podiumul acestui top.

Aegerter a avut și coborâșuri, nu doar suișuri, fiind în alte câteva rânduri aproape de a scoate un rezultat de excepție, cele mai elocvente exemple fiind mariile premii din Qatar și Olanda, soldate cu abandon, respectiv cu clasare în afara punctelor. Locul 5 la finele lui 2014 în clasamentul general și 172 de puncte pentru reprezentatul Țării Cantoanelor.

2.Maverick Vinales

Venit cu titlul clasei Moto3 în palmaresul său, Maverick Vinales spera să plece la MotoGP și cu distincția de campion mondial al clasei Moto2. Aparent părea o misiune ușoară, dar realitatea ne-a demonstrat cu totul altceva. În unele curse, tânărul spaniol ne-a arătat din ce este făcut, demonstrând nu o dată că e un pilot de mare perspectivă. Totodată, Vinales a comis-o de multe ori, iar șansele la titlul mondial nu au fost realiste în niciun moment al sezonului.

Dezlănțuirea a apărut după ce a fost anunțat ca pilot de uzină pentru 2015 la revenirea celor de la Suzuki în MotoGP, în ultimele etape ale sezonului, ibericul fiind protagonistul principal al curselor. Puțin prea târziu pentru titlu, dar impresia lăsată în ultima parte a lui 2014 ne arată că nu pilotul va fi de arătat cu degetul dacă nu merg treburile la Suzuki.

1. Esteve Rabat

Niciodată un real pretendent la titlul mondial, Tito Rabat a avut parte de șansa vieții lui în 2014. Toate circumstanțele i-au surâs, evoluțiile sale arătând un pilot aflat în deplinătatea maturității sale în motociclism. Spaniolul în vârstă de 25 ani a fost de departe cel mai constant rider al grilei, titlul mondial fiind mai degrabă o consecință firească a pilotajului său fără greșeală.

Față de ceilalți ani în care a concurat la Moto2, Rabat a evoluat masiv în 2014. A devenit mai cerebral, mulțumindu-se în unele curse cu simpla clasare în puncte, eliminând riscurile din fașă. Șapte victorii și alte șapte podiumuri sunt dovada acestui fapt, pilotul echipei Marc VDS Racing fiind singurul care a punctat în toate cele 18 runde ale sezonului.

Per total, Esteve Rabat a fost numărul 1, demonstrând deseori în lupta directă cu Mika Kallio o superioritate psihică și o adaptabilitate superioară la presiune, finlandezul fiind de multe ori supus greșelilor atunci când a fost presat de coechipierul său spaniol. Cât a contat prietenia cu frații Marquez și pregătirea la comun? Vom afla în 2015, când Tito rămâne să-și apere titlul, fiind asaltat chiar de mezinul Alex Marquez.