Crash! Exciting! Hero! Nippon!

Crash! Exciting! Hero! Nippon!

Se ia un grup compact de mașini relativ egale, piloți majoritar niponi și crema circuitelor din Japonia. Rezultatul? Recitiți titlul…

Formula 1 a reprezentat mereu categoria supremă a motorsportului. Ca să ajungi însă acolo, experiența se acumula în seriile inferioare ca putere, în principal Formula 2. Pornită antebelic sub numele de Voiturette, categoria era deschisă amatorilor și piloților puțin experimentați cu monoposturile. Trecerea prin diverse regulamente și capacități cilindrice impuse de FIA a dus la înființarea Campionatului European de Formula 2 în 1967, câștigat de Jacky Ickx. Spre 1984, campionatul scăzuse în interes și asta a dus la înlocuirea lui cu Formula 3000.

Dar spiritul competitiv al Formulei 2 prinsese rădăcini într-un alt capăt de lume, într-o țară pasională, mereu receptivă la faptele de „arme” ale piloților de orice fel: Japonia. În 1973 debutau campionatele naționale de Formula 2000 și Formula 3000, urmând aproximativ regulamentele impuse de FIA. Formula Pacific, o formulă disputată în principal în Noua Zeelandă s-a extins în mai tot sud-estul Asiei, disputându-se și în Japonia, în paralel cu F2 între 1978 și 1982.

sfj02

Când F2 a dispărut din Europa în 1984, aceasta a continuat în arhipelagul nipon. Utilizând aproape exclusiv motoare Honda de 2l, Japonia a mai întins F2-ul până în 1987, când formulele inferioare s-au regrupat sub standardele libere ale Formulei 3000. Până atunci, piloți precum Noritake Takahara, Kazuyoshi Hoshino sau Masahiro Hasemi dominau seria într-un campionat exclusiv nipon. Asta până în 1983, când Geoff Lees a deschis drumul europenilor spre Japonia. Lees a câștigat campionatul la debut și a devenit ghid pentru următorii gai-jin (vestici) care i-au călcat pe urme. Satoru Nakajima avea să câștige consecutiv campionatul în ’84, ’85 și ’86, succesul de aici ducându-l către Formula 1. Hoshino se re-impunea în ’87 și ’90 și europeni precum Mauro Martini sau Marco Apicella câștigau campionatele din ’92 și ’94.  Eddie Irvine debuta în Japonia în 1991 și avea să îi țină piept atotputernicului Hoshino de-a lungul a trei sezoane alături de asul austriac Roland Ratzenberger. Irlandezul avea să capete o afinitate pentru Suzuka în acei ani și asta s-a văzut în mai toate reprezentațiile sale pe circuitul din prefectura Mie în Formula 1, inclusiv în celebrul incident din 1993.

sfj03

În 1996 Formula 3000 internațională devenea clasă monomarcă iar asta a afectat și Japonia. Seria s-a transformat în Formula Nippon, însă regulamentul era încă deschis, cu șasiuri furnizate de Lola, Reynard și G-Force și motoarele de către Mugen-Honda, cu ocazionalul Cosworth ici și colo. G-Force s-a retras în 2001 iar Reynard a falimentat în 2002, forțând seria japoneză să urmeze regulile monomarcă ale F3000 – șasiu Lola B03/50 și motoare Mugen-Honda. Cu o singură diferență: motoarele puteau fi preparate și ajustate de către echipe. În toată această perioadă europenii au continuat să-și încerce mâna în arhipelagul soarelui-răsare, Ralf Schumacher, Pedro de la Rosa, Tom Coronel și Ralph Firman devenind campioni ai seriei. Nici japonezii nu au stat cu mâinile în buzunar, prea puțin cunoscuții codași din F1, Toshio Suzuki și Toranosuke Takagi trecându-și campionatul în acte.

Anul 2006 a însemnat o nouă schimbare a regulamentului. Șasiul folosit era acum Lola FN06 iar motoarele erau construite de Honda și Toyota, setările la liber fiind încă permise pe aceste motoare. Ca și experiență, Formula Nippon era pe același palier cu GP2. Benoît Tréluyer, Tsugio Matsuda, Loïc Duval, João Paulo de Oliveira, André Lotterer și Kazuki Nakajima au devenit noii campioni ai seriei până când seria a prins o nouă viață sub un nou nume: Super Formula. În mâinile piloților un nou monopost: Dallara SF14, dotat cu un motor similar ca putere celui folosit în DTM. Mașinile au fost dotate și cu DRS. 30% din monopost este construit în Japonia.

sfj_05

Mulți dintre piloții din Formula Nippon alergau în paralel și în Super GT-ul japonez. A fost și cazul lui André Lotterer, care a mers în ambele serii, devenind campion în GT în 2006 și 2009 și reușind în 2011 și titlul în Formula japoneză. Fusese foarte aproape de titlu în 2004, terminând la egalitate de puncte cu Richard Lyons. Titlul i-a revenit lui Lyons, fiind pilotul cel mai bine plasat la finele ultimei curse.

sfj04

2015 va fi al 29-lea sezon al formulei nipone. Printre numele prezente în acest campionat îi găsim pe Kazuki Nakajima, André Lotterer, James Rossiter, Kamui Kobayashi, Fabio Leimer și pe tânărul Nick Cassidy, de două ori campion în Toyota Racing Series.

Super Formula rămâne un campionat disputat și competent, formator de piloți competitivi și o sursă de mândrie națională, o cale de urmat pentru tinerii niponi care aspiră la faimă mondială.

Și n-ar trebui să-i excludem pe comentatorii japonezi, care uneori muncesc cot la cot cu piloții:

———————–
Pacific Week este un concept ce va ține capul de afiș în decursul săptămânii 16-22 februarie pe siteul nostru.
Toyota Racing Series – încălzirea anuală la Antipozi