MotoGP: Revine Finlanda în 2017?

MotoGP: Revine Finlanda în 2017?

Când pomenim de Finlanda, primele asocieri în motorsport le facem cu raliurile și Formula 1. La capitolul motociclism, țara celor 1000 de lacuri a avut o prezență mai discretă, cu toate că a dat nume precum Jarno Saarinen, Teuvo Lansivuori sau mai recentul Mika Kallio.

Anunțul făcut acum câteva zile părea să fie inițial doar o bombă de presă. Totuși se pare că vom avea un nou circuit construit special după standardele FIM. Kymi Ring se pare că și-a asigurat deja o înțelegere cu Dorna, compania care deține drepturile comerciale ale campionatului mondial de motociclism viteză.

finlanda

Noul circuit este în construcție din 2014, iar responsabil cu design-ul traseului de lângă Kausala este Clive Bowen. Din toate informațiile, Kymi Ring va avea, la finalizarea sa, aproximativ 4.8 km și va cuprinde 15 viraje.

Dacă circuitul va fi inclus în calendarul competițional MotoGP, atunci Marele Premiu al Finlandei va reveni în periplul motomondialului după o pauză de 35 de ani. Ultima gazdă finlandeză a fost circuitul de la Imatra, cel care a găzduit întreceri între 1962 și 1982. Din păcate, lipsa elementelor de siguranță a făcut ca la începutul sezonului 1983 pista ce avea și o trecere peste calea ferată să fie scoasă din program.