Flashback: Schumacher la Monaco

Flashback: Schumacher la Monaco

Marele pilot german s-a prezentat de 18 ori la startul cursei din Principat, reușind cinci succese, la un pas de recordul lui Senna. Puteau fi mai multe?

Schumacher a debutat în toamna lui 1991, motiv pentru care prima sa vizită la Monaco a avut loc în stagiunea următoare. S-a calificat acolo unde-i era locul mașinii Benetton (P6), a trecut de Berger la start, apoi în turul 12 a încercat o manevră curajoasă în detrimentul lui Alesi în acul de păr Loews. Francezul s-a ales cu un radiator spart și a abandonat, în timp ce Schumacher a continuat pe poziția a patra, ajungând să-l preseze pe Riccardo Patrese la final, cu o insistență similară celei cu care Mansell încerca să-i subtilizeze victoria lui Senna, undeva la 30 de secunde mai în față.

În 1993, primii trei pe grilă au fost Prost, Schumacher și Senna, însă palmaresul germanului număra pe atunci doar o singură victorie, obținută la Spa. După ce Alain a fost penalizat pentru anticiparea startului, Schumacher se îndrepta spre al doilea succes al carierei, fără a fi presat, însă în turul 33 o problemă hidraulică l-a constrâns la abandon.

Anul următor, Monaco era prima etapă după fatidicul weekend de la Imola, iar pe grilă nu se afla niciun campion mondial și niciun fost câștigător al cursei din Principat. Schumacher și-a continuat debutul perfect de stagiune, obținând pole-position cu aproape o secundă avans în fața lui Hakkinen, apoi semnând succesul ce-l ocolise cu 12 luni mai devreme. La mare distanță au sosit Brundle (McLaren) și Berger (Ferrari).

Cursa din 1995 a fost un exemplu tipic al mijlocului anilor ’90, când punctul slab al celor de la Williams a fost mai mereu strategia. Astfel, Damon Hill a plecat din pole, dar nu s-a putut descotorosi de Schumacher. Însă englezul pornise pe o strategie falimentară cu două opriri, în timp ce Benetton programase doar una și s-a impus cu facilitate. Sigur, a fost un dram de noroc, de vreme ce Coulthard, Hakkinen și Alesi plecaseră tot pe o oprire, însă s-au autoeliminat la start.

În 1996, monopostul Ferrari nu era nicicum capabil să dea replica celor de la Williams. Și totuși, Schumacher a semnat la Monaco al doilea pole-position eroic după cel de la Imola din etapa precedentă. Calificările n-au fost lipsite de controverse, germanul impiedicându-l pe Berger în turul său rapid. Duminica a venit cu vremea ploioasă, iar Hill a plecat mai bine decât Schumi și s-a instalat la conducere în Sainte Devote. În chiar primul tur, Schumacher a comis o rară greșeală și a lovit monopostul înainte de intrarea în tunel.

1997 a adus din nou ploaie în ziua cursei, iar Schumacher a putut imediat să se revanșeze după ce a pierdut pole-ul pentru doar 0.019s în fața lui Frentzen. Williams s-au împușcat din nou în picior și au plecat pe pneuri de uscat, sperând într-o uscare rapidă a pistei. Schumacher a încălțat intermediarele și n-a mai privit în urmă, bifând un succes remarcabil în fața lui Barrichello (Stewart). Germanul avea un avans atât de mare încât și-a pierdut momentan concentrarea în turul 53, răsucindu-se fără urmări la Sainte Devote.

Cursa din 1998 a fost marcată de două incidente în care Schumacher și-a avariat monopostul. Întâi a încercat aceeași manevră din ’92 împotriva lui Wurz la Loews, apoi s-a acroșat cu Pedro Diniz în șicană. Rezultatul final a fost o clasare în afara punctelor, la două tururi de Hakkinen.

În 1999, Schumi a pierdut din nou disputa din calificări în fața lui Hakkinen pentru câteva sutimi (0.064s), însă a plecat mai bine și l-a devansat pe finlandez pe primii metri. Irvine l-a taxat și el pe Mika spre final, completând o dublă. Avea să fie ultima victorie a lui Schumacher din sezonul perturbat de accidentarea de la Silverstone.

CFjyw4bWoAEdgkN.jpg_large

Totul se așezase perfect pentru Schumi în 2000, când Jarno Trulli a blocat plutonul cu ritmul său lent și i-a permis evadarea. Însă în turul 55, o nouă victorie certă s-a dus pe apa sâmbetei odată cu cedarea evacuării, ce a cauzat și ruperea suspensiei spate. Victoria i-a revenit lui Coulthard.

Scoțianul și-a echilibrat balanța dintre noroc și ghinion, calând pe grilă din pole în 2001. Schumacher a zis mersi pentru cadou și a mărșăluit înspre o nouă victorie, continuând tradiția succeselor din doi în doi ani: 95, 97, 99, 2001. Coulthard a rămas să se bată cu Bernoldi…

Însă David s-a revanșat în 2002, când Schumacher a plecat al treilea și și-a păstrat poziția, fiind blocat în spatele lui Montoya, evident mai lent. Jean Todt a găsit o cale de a-l devansa pe columbian la boxe, însă Coulthard era deja prea departe. În ciuda presiunii lui Schumacher pe final, o secundă i-a despărțit pe cei doi la trecerea liniei de sosire.

Ofensiva Michelin din 2003 a făcut ca Schumacher să nu poată spera la victorie după o clasare abia pe cinci în calificări. Totuși, o strategie strălucită l-a adus măcar pe podium, în urma lui Montoya și Raikkonen.

În 2004, Schumacher venea după cinci victorii consecutive în primele cinci etape ale sezonului. Seria a luat sfârșit în Principat, unde Montoya l-a percutat din spate în tunel, în timpul unei neutralizări. Oricum, Jarno Trulli ar fi fost greu de ajuns.

2005 a adus un nou incident într-un sezon dificil pentru Ferrari, Schumacher lovind din spate monopostul aceluiași Coulthard. După o oprire neplanificată, un loc 7 la final a fost tot ce s-a putut.

Ultima cursă a lui Schumi pentru Ferrari la Monaco a adus marea controversă de la Rascasse, când germanul a blocat drumul pentru a-și securiza pole-ul în fața ultimei tentative a lui Alonso. Aruncat la coada grilei, Michael a recuperat până pe poziția a cincea.

Cei trei ani la Mercedes au urmat un șablon similar: Schumacher s-a calificat mai bine la Monaco decât în majoritatea celorlalte curse (P7 – 2010, P5 – 2011), reușind chiar să stabilească timpul de pole în 2012. Însă o penalizare după un incident în cursa spaniolă l-a făcut să plece de pe 6. În curse, în primul an a mai stârnit o controversă, fiind penalizat după ce a trecut de Alonso pe final, sub Safety Car (P6 a devenit P12 astfel). În următorii ani a abandonat din motive tehnice.

Așadar, după 2001, Michael Schumacher nu s-a mai întâlnit cu victoria din Principat, rămânând la cota 5. Însă cel puțin alte patru ocazii au fost ratate. Dacă 1996 și 2006 le-am putea considera ”pe greșeală personală”, evoluțiile sale din 1993 și 2000 ne amintesc o axiomă (extrapolată) a motorsportului – contează și calul, nu doar călărețul.

Însă linia clasărilor din calificări arată cum de 18 ori germanul n-a clacat în momentul-cheie al disputei de la Monaco: 6-2-1-2-1-2-4-2-1-2-3-5-5-8-1-7-5-1. Și asta cu orice lacune ar fi avut monoposturile pilotate, precum cele de la Mercedes sau Ferrari din 1996.

11052450_1016175365079040_2755300424371458803_n