De la pilot la manager: John Surtees

De la pilot la manager: John Surtees

După ce a primit cununa învingătorului de multe ori și a ajuns campion atât pe două, cât și pe patru roți, campionul mondial de Formula 1 din 1964, John Surtees, a decis să-și construiască propria echipă de Formula 1. Astfel, lua naștere Surtees Racing Organisation – SRO / Team Surtees.

Echipa lui Surtees a concurat în Marele Circ timp de nouă sezoane, între 1970 și 1978, însă demersurile au fost făcute încă din ’66, când Surtees și-a creat echipa pentru a concura în cursele Can-Am din America. Apoi, după sezonul dificil 1969 cu BRM, campionul mondial decide să piloteze mașina proprie.  Acest lucru a fost posibil după ce a preluat conducerea proiectului Leda din cadrul Formulei 5000 și a decis să se extindă în Formula 1.

Primul sezon din istoria F1 a fost 1970 și a debutat cu monopostul TS7, inspirat din modeul de F5000, TS5. John Surtees a pilotat în prima jumătate de sezon, alături de conaționalul Derek Bell. A fost un prim sezon dificil, în primele patru curse Surtees fiind nevoit să concureze cu un McLaren vechi din cauza întârzierii lucrului la noul monopost. Echipa a terminat pe locul 8 în clasamentul constructorilor, cele trei puncte – și singurele – venind în GP-ul Canadei.

TS7
Surtees TS7, primul monopost al echipei lui John Surtees

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Însă în sezonul secund, Surtees decide să fie două monoposturi full time, al doilea fiind rezervat gemanului Rolf Stommelen, plus încă unul pentru diverși piloți. În noul monopost TS9, Surtees, Stommelen și Hailwood au punctat câte trei puncte pentru echipă și au terminat tot pe locul 8, în fața echipei altui fost campion devenit manager – Brabham. La sfârșitul sezonului, John Surtees a decis să se retragă din Formula 1 ca pilot.

Așadar, sezonul 1972 aduce trei piloți noi pentru Team Surtees: Mike Hailwood, Tim Schenken și Andrea de Adamich. Primul podium al echipei a venit în Marele Premiu al Italiei, prin Hailwood, în monopostul TS9B. Pilotul englez, alt fost mare as al motociclismului, la fel ca și patronul său, a ocupat treapta secundă, lângă învingătorul Emerson Fittipaldi. Toți trei piloți au punctat, iar astfel, la sfârșitul sezonului, echipa s-a clasat pe locul 5 în clasamentul mondial al constructorilor, cu un total de 18 puncte.

TS9B
Surtees TS9B

În 1973, Hailwood a rămas în cadrul echipei, fiind acum acompaniat de brazilianul Jose Carlos Pace, iar Jochen Mass a concurat și el în jumătatea secundă, în trei curse. A fost un an plin de abandonuri, 21 în total. Totuși, echipa a reușit să adune într-un final 7 puncte ce au asigurat locul 7 în clasament.

1974 a fost anul ce prevestea perioada mai cenușie din istoria echipei: brazilianul Pace a plecat în mijlocul sezonului, iar înlocuitorul său, Derek Bell, a avut mari probleme în a se califica pentru cursă. Jochen Mass l-a înlocuit pe Hailwood, aducând și sponsorizarea din partea Matchbox. Însă rezultatele nu au apărut, echipa reușind să adune doar trei puncte prin Carlos Pace, în cursa din Brazilia. Surtees a oferit volanul mai multor piloți, printre care s-a numărat și austriacul Helmut Koinigg, ce și-a pierdut viața pe necruțătorul circuit american Watkins Glen.

Koinigg ts16
Helmut Koinigg – TS16, Watkins Glen 1974

Sezonul 1975 a fost primul în care echipa nu a reușit să puncteze în nicio cursă ce conta pentru campionat. A fost un an foarte dificil, în care monopostul TS16 – singurul ce a rulat pentru echipă și pilotat de John Watson – a fost mai greu decât concurența și avea un motor DFV Cosworth mai puțin puternic decât cele ale echipelor de top. Echipa a terminat în coada clasamentului din acel sezon.

Însă următorul sezon s-a dovedit a fi unul mai bun:  Alan Jones a venit în echipă și a pilotat unul din cele două monoposturi Surtees – TS19, dezvoltate de Surtees și Ken Sears -, monopost pe care apărea logo-ul Durex – sponsorizare foarte controversată dar ce a rămas și sezonul următor. Celălat monopost – în culorile Chesterfield, a fost pilotat de americanul Brett Lunger. La sfârșitul sezonului, Surtees Team a terminat pe locul 10, cu 7 puncte, însă cea mai importantă contribuție a lui Lunger a fost să-l extragă pe Niki Lauda din monopostul Ferrari în flăcări la Nurburgring, împreună cu Arturo Merzario.

TS19, Monaco 1976
TS19, Monaco 1976

Penultimul sezon din istoria echipei, 1977, a început cu Vittorio Brambilla, ce l-a înlocuit pe Jones plecat către echipa Shadow. Italianul a punctat în trei curse: Belgia, Germania și Canada și a acumulat cele 6 puncte ale echipei din acel sezon. Dar aceste puncte nu l-au scutit pe Surtees de problemele financiare ce deveneau din ce în ce mai apăsătoare pentru existența echipei.

Astfel, din lipsa acută a banilor, deși erau resurse din partea Beta, Durex și British Air Ferries pentru sezonul 1978, echipa a părăsit Formula 1 la finele acestuia, în care a reușit să adune doar un punct prin același Brambilla, aducând locul 13 în clasament echipei. În decursul sezonului, Brambilla a fost implicat în multe accidente și a suferit răni la nivelul capului, în timp ce John Surtees a avut probleme medicale la nivelul picioarelor din cauza unui accident violent în CanAm în anii ’60.

Surtees moto & F1

În final, John Surtees a abandonat lumea Formulei 1 și a închis oficial porțile echipei sale în 1978 și s-a reorientat spre alte afaceri, în același timp bucurându-se de viața de familie. Astfel, istoria Surtees Racing Organisation ia sfârșit după 9 sezoane, din lipsa banilor și a rezultatelor notabile.

De amintit:

Ani activi: 1970 – 1978

Cea mai bună clasare în curse: locul 2, Italia 1972 – Mike Hailwood

Cea mai bună poziție în clasament: locul 5 în 1972

Starturi în curse: 119

Puncte adunate: 53

Motor folosit: Ford Cosworth DFV

Sponsori principali: Matchbox, Durex, Beta.

 

foto: Surtees Grand Prix Cars on flickr