MotorSport Council anunță noul calendar F1 și alte decizii

MotorSport Council anunță noul calendar F1 și alte decizii

După cum am scris aici, săptămana aceasta, mai precis ieri, a avut loc intâlnirea Consiliului Mondial al Motorsport-ului care este for decizional în ceea ce privește regulile privitoare la competițiile motorizate patronate de FIA.

La sfârșitul acetei întâlniri s-au votat noile reguli supuse aprobării de F1 Strategy Group. Iar rezultatul este următorul.

WMSC (World Motor Sport Council) aprobă modificările de regulament propuse de F1 Strategy Group și aprobate anterior de F1 Comission. Acestea sunt:

    • Simplificarea sistemului de penalizare în cazul folosirii mai multor Power Unit-uri. Ce înseamnă asta ? Cea mai drastică penalizare pe care o poate primi un pilot în cazul în care depășește numărul maxim de power-unit-uri disponibile într-un sezon este retrogradarea acestuia până pe ultima poziție a grilei de start. Așadar, penalizările suplimentare ce erau efectuate în timpul cursei au fost scoase în afara legii.
    • Noii furnizori de power-unit-uri vor beneficia de un PU suplimentar în primul an competițional, numărul total de PU-uri fiind de 5. Această decizie se va aplica retroactiv constructorului Honda.
    • Aceste modificări ale regulamentului vor intra în vigoare imediat.

Totodată, WMSC a dat publicității și calendarul provizoriu pentru sezonul 2016 al Campionatului Mondial de Formula 1.

Data ?ara Circuitul
3 aprilie Asutralia Albert Park
10 aprilie China Shanghai
24 aprilie Bahrain Sakhir
1 mai Rusia Soci
15 mai Spania Montmeló
29 mai Monaco Monte-Carlo
12 iunie Canada Gilles Villeneuve
26 iunie Marea Britanie Silverstone
3 iulie Austria Red Bull Ring
17 iulie Azerbaidjan Baku
31 iulie Germania TBA
7 august Ungaria Hungaroring
28 august Belgia Spa Francorchamps
4 septembrie Italia Monza
18 septembrie Singapore Marina Bay
25 septembrie Malaezia Sepang
9 octombrie Japonia Suzuka
23 octombrie Statele Unite ale Americii Austin
30 octombrie Mexic Autódromo Hermanos Rodrígues
13 noiembrie Brazilia Autódromo José Carlos Pace
27 noiembrie Abu Dhabi Yas Marina

WMSC a revizuit și regulile în ceea ce privește acordarea Super Licenței.

  • Piloții care sunt calificați pentru obținerea Super Licenței, dar care nu au posibilitatea de a participa în Campionatul Mondial de Formula 1, vor rămâne eligibili de a obține Super Licența timp de 3 ani (perioada de timp medie în care un pilot poate avansa de la stadiul de pilot de teste la cel oficial )
  • Se vor adăuga și alte serii sportive care vor putea fi luate în considerare înainte de acordarea Super Licenței.
  • Ajustarea numărului de puncte necesar pentru obținerea Super Licenței în fucție de importanța și nivelul fiecărei serii sportive.
  • Campionul Formulei E va primi automat Super Licența chiar dacă seria Formula E nu este inclusă în sistemul de punctaj pentru obținerea Super Licenței.