MotoGP Aragon: Război deschis între Lorenzo și Rossi

MotoGP Aragon: Război deschis între Lorenzo și Rossi

După vizita acasă la Valentino Rossi motomondialul se îndreaptă din nou spre tărâm spaniol, de această dată pe anostul Motorland Aragon, un complex de dată recentă fără vreun istoric deosebit. Pe acest circuit Jorge Lorenzo trebuie să își ia revanșa după căzătura de la Misano.

Scurt istoric

Circuitul a fost construit în ideea de dezvolta în Spania un complex de motorsport modern, alternativă la deja existentele circuite de lângă marile orașe – Valencia, Barcelona și Madrid. După grandioasele circuite din orientul îndepărtat, Hermann Tilke și-a dorit o arenă de motorsport și în Spania. Utilitatea circuitului trebuia să fie una mixtă atât pentru cursele auto cât și pentru diverse discipline de motociclism.  În ce privește motomondialul, Aragon trebuia să fie doar un circuit de rezervă în calendar. Problemele au apărut în 2010 când mult așteptatul proiect de circuit de la Balaton în Ungaria a fost sistat în principal datorită organizațiilor de mediu care au crezut că un circuit de viteză în zona cunoscutului lac ar dăuna zonei. Neajunsurile financiare au stat într-un plan secund, putând fi rezolvate.

Astfel circuitul a debutat în calendarul motomondialului în 2010, cursele inaugurale fiind câștigate de Casey Stoner la clasa mare, Iannone la Moto2 și Pol Espargaro la clasa 125cc. Statistic vorbind, circuitul favorizează motocicletele Honda care s-au impus în 2011 cu Stoner, 2012 cu Pedrosa și 2013 cu Marc Marquez. În 2014 victoria clasei mari a fost obținută de Jorge Lorenzo pe Yamaha. Istoria este dură din păcate cu Valentino Rossi acesta nereușind rezultate pozitive din 2010 până în prezent: un loc 6 în 2010, locul 10 în 2011, locul 8 în 2012, locul 3 în 2013 și abandon în 2014.

Prezentarea circuitului

54295f0ae91659.05330793

Cu o lungime de 5.078 metri, Aragonul este un circuit tehnic cu o linie dreaptă de aproape un kilometru și cu o combinație ingenioasă de viraje largi de viteză și unele mai strânse.

Zona fierbinte a circuitului este cea dintre virajele 7-11, acolo petrecându-se majoritatea ieșirilor în decor. De asemenea, virajul 1 este desosebit de solicitant piloții trebuind să folosească frânele la limită, reducând viteza de la peste 280 km/h la aproximativ 80-90 km/h.

Vremea în general este însorită, posibilitatea apariției de precipitații fiind redusă. Desenul circuitului permite pneurilor să își mențină temperatura constantă, acest lucru având un impact pozitiv și asupra stabilității pe zonele de frânare.

Preponderent banda stângă a pneurilor este cea mai intens solicitată astfel că Bridgestone propune configurația asimetrică pentru două din tipurile de pneu spate. Yamaha și Honda vor beneficia de pneuri spate de compoziție medium și hard asimetrice, în timp ce restul echipelor vor avea la dispoziție pneuri simetrice soft și medium. pentru față sunt disponibile toate cele trei compoziții: soft, medium și hard.

În cazul unor precipitați,i piloții vor avea la dispoziție pneuri de ploaie de compoziție soft sau hard.

Noutăți înainte de Aragon

O veste proastă vine din partea lui Nicky Hayden care a suferit un accident la degetul mare de la mana dreaptă în urma unei curse de minimoto desfășurată în Italia cu o săptămână înainte de cursa de la Aragon.

Medicii ce i-au verificat mâna s-au declarat optimiști în vederea participării pilotului american la cursa spaniolă. Totuși, verdictul final se va da la controlul medical de vineri dinainte de primele antrenamente.

O accidentare îi va putea cauza unele probleme și italianului Andrea Iannone care are din nou probleme cu umărul dizlocat în mai la testul de pe circuitul de la Mugello. Miercurea trecută, în timpul unor antrenamente pe un traseu improvizat în orașul natal Vasto, Andrea și-a fracturat din nou umărul problematic. Desele schimbări de direcție și frânările puternice îi vor cauza probleme serioase pilotului Ducati.

Vești bune vin din partea Aprilia care a optat inteligent pentru semnarea unui contract cu Stefan Bradl pentru sezonul 2016. De asemenea va rămâne la echipă și Alvaro Bautista. Cu această ocazie constructorul din Noale și-a pus în gardă actualii piloți de la clasa mare prin anunțul unui parteneriat de viitor cu Sam Lowes care va ocupa un loc în cadrul echipei începând cu 2017. Pentru moment, Aprilia s-a apropiat mai mult de echipa Gresini de la clasa Moto2 unde va pilota Lowes în sezonul 2016 beneficiind de un șasiu Kalex. Aducerea lui Lowes la Gresini Moto2 va însemna plecarea lui Xavier Simeon care în acest an a obținut prima victorie la clasă. Sperăm totuși ca Gresini să opteze pentru un al doilea pilot valoros alături de Sam și nu să aducă un rider cu suport financiar.

Dacă tot vorbim de Aprilia, trebuie spus și faptul că fostul tester de uzină Alex de Angelis a putut testa după cursa de la Misano un prototip oficial RS-GP sprijinit de structura echipei sale Ioda. Planurile echipei pentru 2016 sunt incerte, însă dacă vor putea folosi un prototip Aprilia de uzină, atunci prezența Ioda în 2016 va fi confirmată. Există șanse ca Alex de Angelis să utilizeze acest prototip și în cursele rămase din acest sezon. Discuțiile sunt în toi.

Dinspre echipa Forward Racing , senzația cursei de la Misano atât la clasa MotoGP cât și la Moto2, vine vestea înlocuirii lui Claudio Corti cu spaniolul Toni Elias, care a mai concurat în acest an în cadrul echipei Cardion AB. Elias va rămâne la echipă până la finele sezonului.

La testele oficiale ce au avut loc la Misano  după weekendul de cursă, echipele și piloții claselor Moto2 și Moto3 au putut să facă cunoștiință cu noile motociclete ce vor fi disponibile din 2016. De asemenea, au putut testa și noi tipuri de pneuri oferite de Dunlop.

La acest test și-a făcut apariția din nou cadrul Suter ce va reveni în curse din sezonul viitor. Mika Kallio a testat întens pentru noua echipă QMMF alături de Julian Simon.

De modelele 2016 de la Kalex au beneficiat Alex Rins și Alex Marquez, constructorul fiind mult mai atent la detaliile și indicațiile de dezvoltare oferite de piloți după problemele din acest an. Dunlop a pus la dispoziția piloților un nou pneu spate extra hard însă condițiile meteo nu au fost favorabile unor teste serioase.

Zarco și Rabat au testat noi suspensii față oferite de producătorii agreați, respectiv WP și Ohlins.

La Moto3 noutăți au fost la Mahindra care a testat cu Aspar noi componente ale cutiei de viteze în timp ce KTM a testat un nou cadru pentru sezonul 2016 oferit pilotului Romano Fenati.

Piloții Honda nu au beneficiat de update-uri tehnice, trebuind să se concentreze pe setup, teste la suspensii și geometria generală a motocicletelor.

După căzătura de la Misano, Fabio Quartararo a fost operat la Barcelona, iar pe data de 24 septembrie va fi examinat de o comisie de medici la Nisa care va stabili durata obligatorie de refacere a francezului. Acesta va fi înlocuit la echipa Estrella Galicia de japonezul Sena Yamad,a membru al echipei de juniori și participant în seria spaniolă CEV Moto3.

Echipe și piloți

Repsol Honda se prezintă la Aragon cu speranțe la rezultate cât mai bune. Ambii piloți Marquez și Pedrosa sunt optimiști că vor lupta pentru victorie. Marc Marquez se află într-un ascendent de formă după succesul de la Misano, iar pista de la Aragon este perfectă pentru motocicletele Honda, sau era până la debutul sezonului 2015. În cadrul echipei Repsol, Marquez și Pedrosa concurează cu șasiuri diferite, doar Dani rămânând pe cadrul din 2015.

Ziariștii cu experiență susțin că Yamaha va avea reale probleme de a se ține după motocicletele Honda, lucru care nu sună îmbucurător pentru Lorenzo și Rossi. Șansele lor la succes sunt puse în discuții și de Dani Pedrosa care, aflat sub presiunea propriului public, va da totul pentru a da uitată clasarea pe locul 9 de la Misano și în general evoluțiile mai puțin bune din acest an. Marc Marquez pare mai relaxat după ieșirea teoretică din lupta pentru titlu, pentru el obiectivul principal va fi lupta la vârf în încercarea de a realiza imposibilul, recuperarea cît mai multor puncte din diferența de peste 60 existentă față de Valentino Rossi.

La Movistar Yamaha spiritele sunt inflamate la maxim, dar într-un sens constructiv și nu distructiv cum ar spera unii. Ambii piloți dau dovadă de maturitate, în special Lorenzo știut ca fiind un caracter mai dificil în trecut. Ambii piloți judecă șansele adversarului cu o luciditate greu de anticipat în anii precedenți.  Limbajul nu este unul acuzator, ci mai degrabă axat pe respect și obiectivitate.

Valentino Rossi recunoaște avantajul lui Lorenzo, atât pe Aragon dar și pe circuitele care urmează. Statistica spune că Rossi are nevoie de măcar o victorie în cursele rămase și obligativitatea de a încheia toate cursele rămase pe podium, preferabil pe locul secund, indiferent ce va face Lorenzo. Obiectivul principal al lui Rossi la Aragon va fi să își extindă diferența de puncte la 25 sau mai multe față de Jorge. Pe de altă parte Rossi nu îl scoate definitiv din calcul nici pe Marquez. Victoriile lui Marc nu ar face altceva decât să îi încurce pe ambii piloți Yamaha.

În ce îl privește pe Jorge Lorenzo, acesta se arată încrezător înaintea cursei. Aragon nu este un circuit agreat de Lorenzo însă rezultatele aici au fost bune în trecut, victoria din 2014 fiind un avantaj. Moralul lui Jorge este dat și de statistica favorabilă pentru următoarele 4 curse din calendar. Victoria de anul trecut obținută de Lorenzo și abandonul lui Rossi vor juca un factor determinant pentru fiecare pilot în parte. Dacă Rossi își permite să termine unele curse pe locurile 2 și 3, Jorge Lorenzo trebuie să joace pe o singură carte și anume victoria în toate cursele rămase.

Ducati nu se prezintă pe Aragon cu un moral deosebit după problemele de sănătate ale lui Andrea Iannone și forma oscilantă a lui Dovizioso. Istoria curselor de pe Aragon este alternantă pentru Ducati. Aceștia au câștigat cursa inaugurală prin Casey Stoner, însă în anii următori rezultatele au fost contrastante, în general piloții Ducati clasându-se în zona locurilor 7-8. Separat de Ducati, atât Iannone cât și Dovizioso au avut evoluții bune în cursele desfășurate pe acest circuit. Poate noua configurație a modelului GP15 să aducă în cursă un podium norocos.

Suzuki mizează pe rezultate de conjunctură. Motocicleta per ansamblu este mult mai competitivă decât se aștepta inițial, dar există două probleme majore încă nerezolvate. Contrar așteptărilor, nu lipsa cutiei de viteze full seamless este cea mai mare problemă a echipei, ci accelerația. Lipsa de reacție imediată a motocicletei pe timpii de accelerație este influențată și de cutia de viteze, însă nu în măsura în care influențează motorul prea puțin elastic. Cu astfel de probleme, piloții Suzuki pierd cam jumătate de secundă pe tur în comparație cu motocicletele de uzină Honda și Yamaha. Debutul noii cutii de viteze este incert în acest sezon, rezultatele per ansamblu ale echipei sunt mai bune decât se spera, astfel tehnicienii au nevoie de mai mult timp pentru a pregăti un motor mai puternic și mult discutata cutie de viteze pentru debutul sezonului viitor.

Aprilia mizează pe continuitate și strângerea de infirmații prețioase de la piloții experimentați precum Bautista și Bradl. Testul efectuat de Alex de Angelis cu prototipul Factory a permis constructorului italian să poată evalua comparativ CRT-ul autentic al echipei Ioda și hibridul utilizat în acest sezon de echipa Gresini.

Echipele Tech3 și Pramac mizează pe constanță având piloți angrenați în  luptele pentru poziții în top 8 la final de sezon. Bradley Smith are o șansă mare să termine pe locul 6 la general în timp ce Danilo Petrucci poate termina pe un bine meritat loc 8. La top 10 are șanse și Pol Espargaro însă evoluțiile sale sunt umbrite constant de revelația Smith. Scott Redding se pare că a găsit setările minune ale Hondei sale și rezultatele se leagă în ceasul al doisprezecelea. Probabil decizia de a trece la Pramac Ducati începe să îi dea frisoane britanicului.

La clasa Open apele sunt mai tulburi ca oricând planând incertitudinea asupra unor echipe precum Forward, Ioda sau Cardion AB, iar altele precum Aspar și LCR fiind în dispute în ce privește piloții care le vor pilota motocicletele în sezonul următor.

Clasa Moto2 va fi animată cu siguranță de spaniolii Esteve Rabat, Alex Rins și Alex Marquez, cu posibile surprize de la un Julian Simon sau alții. În plan secund va fi lupta dintre Sam Lowes și Jonas Folger pentru locuri cât mai bune în clasament.

Din păcate pentru spectacolul clasei, nu s-a găsit un antidot real pentru forma de excepție a francezului Johann Zarco care va pleca cu prima șansă la victorie. Deja Zarco se poate gândi la titlu.

Moto3 de asemenea stă sub semnul dominației lui Danny Kent, urmat de o armată întreagă de italieni tineri  și dornici de victorie. Spaniolii își pot pune speranțele în tânărul Jorge Navarro sau în veteranii clasei Efren Vazquez și Isaac Vinales. Surpize ar putea veni și de la un Jorge Martin de la Aspar Mahindra sau Juanfran Guevara.

Fiind pe circuitul de casă, poate o vom vedea și pe Maria Herrera spărgând gheața și intrând în puncte pentru prima dată în acest sezon. Evoluțiile din ultimele curse o recomandă.

Primele sesiuni de antrenamente FP1 vor începe vineri de la ora 10 ora României.