McLaren Autosport BRDC Award 2015: cei 6 finaliști

McLaren Autosport BRDC Award 2015: cei 6 finaliști

Ultimii patru britanici care și-au trecut în cont cel mai prestigios trofeu pentru tineri din Albion și-au dovedit valoarea în continuare și au avut campanii notabile în 2015. Însă cine va fi următorul?

În 2011, premiul era adjudecat de Oliver Rowland, care tocmai a devenit campion în Formula Renault 3.5 anul acesta. 2012 a fost anul lui Jake Dennis, un alt pilot venit pe filiera Racing Steps, pentru care s-a produs declicul la nivelul Formulei 3 într-o stagiune presărată cu 6 victorii. În 2013 a fost rândul lui Matt Parry, care anul acesta a activat în GP3 cu echipa Koiranen, fiind adesea revelația curselor. În fine, ultimul câștigător, decernat în decembrie 2014, a fost George Russell, care a trecut din BRDC F4 în europeanul de Formula 3 cu titlul în buzunar, dovedindu-se redutabil încă din primul weekend de la Silverstone, unde a câștigat. Este în prezent al șaselea la general și al doilea în ierarhia debutanților.

Autosport a anunțat numele celor șase piloți care se vor bate pentru trofeul de anul acesta. Trei dintre aceștia activează în Formula Renault 2.0 și nu sunt pentru prima oară în postura de finaliști: Ben Barnicoat, Jack Aitken și Jake Hughes. Toți cei trei păstrează șanse la titlul Eurocupei înainte de runda finală de la Jerez, unde opt piloți mai pot emite pretenții la primul loc.

Aitken (20 ani) a câștigat 7 curse în seriile ALPS și Eurocup, mutarea la Koiranen fiind de bun augur în acest an. Barnicoat (18 ani), în al doilea an de monoposturi, a semnat victorii la Nurburgring și Le Mans, iar legătura dintre Racing Steps Foundation și Prema Powerteam i-a adus un volan pentru 2016 cu echipa campioană din Formula 3 europeană. Hughes (21 ani) este liderul din Renault 2.0 ALPS și a bifat o victorie în Eurocupă.

Pentru al doilea an consecutiv, campionul BRDC F4 se află printre finaliști. Will Palmer (18 ani) a dominat stagiunea fără drept de apel, reușind 12 victorii din 24 de starturi. Nu este vreo coincidență de nume, Will este fiul lui Jonathan Palmer și fratele mai mic al campionului GP2, Jolyon. El și-a făcut deja debutul și în Eurocupă la Silverstone, iar ritmul etalat a fost excelent.

Nou-înființata MSA Formula era de așteptat să dea măcar un nominalizat. Din nou, vorbim despre un pilot dintr-o familie cu vechi legături în motorsport – Ricky Collard, fiul lui Rob, pilot BMW West Surrey în BTCC. Juniorul Collard (19 ani) a purtat un duel prelungit pe tot parcursul anului cu Lando Norris, care în mod surprinzător nu se află printre cei 6 finaliști. Collard are șanse la titlu, iar victoriile sale (6) din seria de Formula 4 au fost puse în umbră doar de o calitate și mai evidentă: abilitatea extraordinară de a-și croi drum prin pluton pe grilele inversate.

Toby Sowery (19 ani) este printre acei piloți pe care toată lumea îi recunoaște ca fiind foarte buni, dar nimeni nu se înghesuie să-i ajute cu banii care-i lipsesc. În iarnă a făcut deplasarea în India, câștigând seria MRF. Ulterior, a sărit în monoposturile Falcon sau MBM din MSA Formula atunci când a putut ajunge la un acord financiar convenabil, fiind de fiecare dată mult peste posibilitățile tehnice ale echipei. Ritmul său fantastic i-a adus 8 clasări în puncte din 12 starturi, Toby fiind pe podium weekendul trecut la Silverstone.

Cei șase vor începe testele de fitness la Porsche și probele pe simulator la prietenii noștri de la Base Performance, înaintea celebrei confruntări de două zile ce va avea loc la Silverstone, în care fiecare va lua loc pe diverse mașini: un monopost din vechea Formulă 2, un turism Mercedes de DTM și un McLaren de clasă GT3. Particularitatea acestui concurs este că nu doar timpii pe tur contează, ci și constanța sau în general impresia pe care o lasă tinerii unui juriu prezidat de fostul pilot F1/WEC Derek Warwick, din care mai fac parte campionul BTCC Jason Plato, membrii McLaren Andrew Kirkaldy și Mark Williams, comentatorul Ian Titchmarsh și jurnalistii SCott Mitchell (Autosport) și Kevin Turner (Motorsport News).