Nissan GT Academy Europe: noul campion vine din Franța

Nissan GT Academy Europe: noul campion vine din Franța

După Jordan Tresson (2010) și Gaetan Paletou (2014), Romain Sarazin este al treilea învingător al academiei gamerilor ce provine din Franța.

Câștigătorul academiei europene Nissan GT s-a tranșat la finele unei curse de șase tururi pe traseul Yas Marina, cu mașini identice Nissan 370Z. Acest shoot-out a fost punctul culminant al unei tabere de opt zile, în care cei 56 de finaliști din 11 țări europene au fost evaluați de către piloți și ingineri profesioniști, printre care și Adrian Newey.

Sarazin a beneficiat de ajutorul conaționalului Olivier Pla, pilot Nissan la clasa LMP2, înainte de a se asocia cu deficitarul proiect al constructorului nipon de la LMP1 din acest an.

Viitorul lui Sarazin, student la management în vârstă de 22 de ani, se va schimba în 2016, când va participa la un program internațional GT al celor de la Nissan. Anul trecut, Paletou s-a impus în finala academiei, iar în 2015 a participat în Blancpain Endurance Series pe un Nissan GT-R Nismo GT3. În paralel, Gaetan a luat startul în ELMS la noua clasă LMP3.

Anul acesta se vor mai decide câștigătorii a două academii – cea asiatică și cea pentru restul lumii, exceptând Europa și Asia.

Învingătorii academiei europene

2008 Lucas Ordonez
2010 Jordan Tresson
2011 Jann Mardenborough
2012 Wolfgang Reip
2013 Miguel Faisca
2014 Gaetan Paletou
gt-academy-2015-romain-sarazin-vainqueur-1