Adelaide 1995: Ultimul joc de ruletă pe străzile orașului

Adelaide 1995: Ultimul joc de ruletă pe străzile orașului

Pentru al unsprezecelea an la rând, Australia trăgea cortina peste sezonul de Formula 1. Însă un deceniu de lovituri de teatru, public nebun și petreceri gustate de toată lumea lăsase loc unei atmosfere sumbre: era ultima vizită la Adelaide.

Între 1985 și 1994 n-a existat vreodată o cursă monotonă pe străzile din Adelaide. Am avut lupta dramatică în trei pentru titlul din 1986, tururi nebune de pole pentru Senna la Lotus, victoria lui Berger din 1987 cu Ferrari, ploaia care a răsturnat ierarhiile în 1989 și a prevestit-o pe cea din 1991 care a oprit cursa după doar 14 tururi și finala Schumacher-Hill din 1994. Însă 12 noiembrie 1995 era gri, din mai multe motive.

Lipsea miza

Înaintea finalei de la Adelaide avuseseră loc rundele japoneze de la Aida și Suzuka, ambele încheiate cu victorii ale lui Michael Schumacher. Prima dintre acestea certificase titlul piloților pentru german, iar cea de-a doua asigurase și coroana constructorilor pentru Benetton. Mai mult, se venea în Australia cu Damon Hill deja vicecampion, iar Williams și Ferrari erau sigure de pozițiile 2 și 3 la echipe. Doar între Coulthard (49p) și Herbert (45p) se mai juca locul al treilea, neoficial numit ”scutierul anului”.

Accidentul de vineri al lui Hakkinen

Nu doar cariera, ci și viața lui Mika Hakkinen a atârnat de un fir de ață în momentul în care monopostul McLaren a făcut pană și a decolat pe un vibrator supraînălțat, lovind zidul la 200km/h. Reacția rapidă a doctorului Sid Watkins, care a efectuat o traheoctomie de urgență la marginea pistei, l-a salvat pe finlandez, care a revenit după doar trei luni la volanul monopostului, în testele de iarnă de la Paul Ricard. Jurnaliștii au condamnat cursele stradale, însă problema are două fețe – nu sunt spații de degajare suficient de mari, însă faptul că spitalul din Adelaide era la doar un kilometru de locul accidentului a cântărit mult în recuperarea rapidă a lui Hakkinen.

111115_motor_hakkinen_crash.vadapt.620.high.85
O pană l-a aruncat pe Hakkinen în zid, când negocia cel mai rapid viraj al circuitului

Ultimul show la Adelaide

Australia este o federație în care cele șase state și două teritorii se bucură de o mare autonomie, ceea ce a dus la o rivalitate acerbă. Faptul că statul Victoria a reușit să obțină mutarea etapei de Formula 1 la Melbourne a provocat o reacție virulentă, iar fanii din Adelaide continuă și astăzi să organizeze mișcări și petiții pentru o revenire a cursei pe străzile încărcate de istorie. Mutarea la Melbourne îi afecta pe localnici mai tare decât eliminarea totală a Australiei din calendar.

Totuși, fanii și-au arătat sprijinul față de organizatori luând cu asalt porțile circuitului, stabilind un record de audiență ce pare incredibil în 2015: 520.000 de plătitori în trei zile și 210.000 în ziua cursei (reper bătut abia în 2000 la Indianapolis). Istoria i-a răzbunat pe cei din Adelaide, de vreme ce la Melbourne, tot în mediul urban, abia s-a trecut de 400.000 în primul an, iar audiența s-a stabilizat pe la 300.000 de atunci.

O sâmbătă liniștită

Damon Hill revenea pe străzile unde suferise marea lovitură a pierderii titlului după incidentul cu Schumacher în 1994. Britanicul era decis să-și treacă în cont măcar o victorie de palmares, pe un traseu favorabil monoposturilor Williams, fapt ilustrat mai bine de prestația lui David Coulthard. Cei doi s-au instalat pe prima linie, cu Schumacher al treilea, la trei zecimi de timpul de pole. În spatele germanului se aflau cele două monoposturi Ferrari, iar Herbert avea din nou mult de recuperat de pe 8, fiind în urma revelațiilor sezonului – Frentzen (Sauber) și Barrichello (Jordan).

Cărțile se reamestecă la start

adel1
Coulthard a preluat conducerea trecând pe exterior de Hill

Nu era prima oară când Hill ezita la plecarea din grilă, scurta repriză de accelerație până la prima șicană fiind suficientă pentru ca David Coulthard să treacă în frunte. Nici Schumacher nu a plecat mai bine, fiind surclasat de ambele monoposturi Ferrari. Faptul că pole-ul era pe stânga, când trasa ideală pentru încadrarea în primul viraj era pe dreapta, a fost un factor important. Însă Michael a revenit asupra lui Alesi în primul tur, recuperând apoi și locul al treilea de la Berger în scurt timp. Cele două mașini Williams însă aveau un ritm superior în frunte, Coulthard păstrând o secundă liniștitoare în fața lui Hill.

screen2bshot2b2012-06-252bat2b15-19-24
Frentzen pornea într-o nouă cursă bună

Ultima șansă pentru un talent promițător

La începutul deceniului, Jochen Mass își asumase rolul de mentor pentru trei juniori Mercedes ce se profilau ca și stele ale viitorului: Schumacher, Frentzen și Wendlinger. În 1995, primul devenea dublu campion, iar al doilea impresiona mai mereu la bordul unui Sauber încă subperformant. Tot la Sauber ajunsese și Wendlinger încă din 1993, după doi ani cu Leyton House March, iar austriacul a dat randament imediat și a adus monopostul echipei elvețiene debutante în puncte de mai multe ori. Filmul s-a rupt însă la etapa de după fatidicul weekend de la Monza: Wendlinger a avut un accident serios la Monaco și sezonul său a luat sfârșit.

B2RvMAFIcAAEVUn
Wendlinger nu a mai revenit la forma dinainte de accidentul monegasc

Peter Sauber l-a rechemat pe Karl la început de 1995, însă după patru curse s-a dovedit că pilotul nu mai era același. Sauber a renunțat la serviciile sale, însă nici banii lui Jean-Christophe Bouillon nu s-au tradus în puncte și patronul a mai luat o decizie cu inima, apelând la Wendlinger pentru ultimele două curse. În calificările de la Suzuka, austriacul a fost la trei secunde de Frentzen, iar în cursă a terminat pe 10, la două tururi de învingător. În Australia s-a păstrat ecartul abisal, iar în turul 8 monopostul Sauber s-a retras la boxe și Wendlinger a spus adio Formulei 1, epuizat fizic. S-a revanșat în anduranță, cu podium la general la Le Mans în 1996 și două victorii la clasa GTS în 1999 și 2000.

O reverență pentru un comic vestit al ecranului

Michael Schumacher rula solitar în turul 15, când deja prindea piloți întârziați și i-a apărut în oglinzi lui Taki Inoue. Japonezul nu și-a mai asumat sarcina de șicană mobilă și a vrut să se dea la o parte cât mai repede, scăpând însă monopostul Footwork de sub control. A fost o ieșire din scenă tipică pentru un tip onest, care a recunoscut că mașinile de Formula 1 îl speriau, fiind prea rapide. Din păcate, James Hunt murise de doi ani și nu apucase să comenteze în stilul său caracteristic prestațiile lui Inoue, pentru care Adelaide a fost ultimul chin pe marea scenă. Autoironia nu l-a părăsit pe Taki, iar contul său de Twitter este o sursă de distracție pentru fani și astăzi.

taki-inoue-footwork
Un leac de frică pentru Taki Inoue?

Douăzeci de tururi de selecție naturală

David Coulthard a fost chemat la boxe la finele turului 19, însă liderul cursei a avut un moment de rătăcire ce a rămas în istoria disciplinei, intrând prea tare în ultimul viraj și lovind zidul ce desparte linia boxelor de circuit. O asemenea greșeală nu se poate compara nici măcar cu cea comisă de Hamilton în China (2007), unde circumstanțele atenuante ale gumelor de ploaie prea uzate și decizia strategică întârziată au fost factori decisivi. Un tur mai târziu, Rubens Barrichello a pierdut controlul mașinii și a pus capăt evoluției sale.

Situația s-a complicat pentru spectatorul Coulthard după câteva minute, când Schumacher și Alesi s-au lovit și au abandonat. Johnny Herbert a moștenit locul secund, ceea ce-i aducea punctele necesare pentru a-l surclasa pe scoțian la general. Însă și Herbert era să o comită de o manieră similară cu pilotul Williams, reușind să bracheze în ultima clipă înapoi spre circuit, după ce intrase și el prea tare pe breteaua ce ducea spre boxe. Brundle și Blundell s-au lovit, MB1 abandonând, în timp ce MB2 a putut continua cu partea posterioară avariată. Cei doi erau însă prieteni, iar peste ani au pus împreună bazele unei firme de management, numită evident MB Partners.

În primele 16 curse ale anului, 11 piloți urcaseră cel puțin o dată pe podium. Hakkinen lipsea, iar alți șapte de pe listă au sfârșit în Australia între tururile 19 și 39. După Coulthard, Barrichello, Brundle, Alesi și Schumacher, au urmat cedările de material pentru Berger (motor) și Frentzen (cutie de viteze), ambii aflându-se pe locul secund când a lovit ghinionul. Cursa avea programate 81 de tururi, iar la jumătatea acesteia doar 11 monoposturi din 23 mai rulau.

Acalmie temporară

În ordinea Hill, Herbert, Irvine, primii trei nu mai forțau, în așteptarea finalului. Alte douăzeci de bucle s-au scurs cu fiecare în ritmul său și trafic obedient, ce se dădea facil la o parte. Pentru Footwork mirosea a puncte, Gianni Morbidelli fiind pentru a doua oară într-o postură favorabilă după locul 6 marcat în Canada, altă cursă nebună, cu nenumărate abandonuri. Nici liderul nu a scăpat de emoții la boxe, unde o piuliță a opus rezistență timp de câteva secunde.

giannimorbidelli1995adelaide8
Morbidelli a adus monopostul Footwork unde nu-i era locul

Turul 62 a pus capăt evoluției lui Eddie Irvine, motorul Peugeot fiind la fel de predispus la cedări subite precum fusese în stagiunea precedentă, pe când echipase monoposturile McLaren. Drama a continuat după alte șapte tururi, când transmisia a pricinuit abandonul lui Herbert, punând capăt speranțelor acestuia de a-l devansa pe Coulthard la general, în pofida celor două victorii moștenite la Silverstone și Monza după incidentele ce i-au scos din joc pe Schumacher și Hill în tandem.

Un ecart abisal

Mai erau 12 tururi de parcurs din ultimul MP al Australiei de la Adelaide. Damon Hill conducea detașat, cu un tur în fața celui mai apropiat urmăritor, Olivier Panis. În afara lui Hill, printre supraviețuitori nu se mai afla niciun pilot ce mai urcase pe podium în 1995. Ukyo Katayama a detonat propulsorul Yamaha în turul 70, lăsând doar opt în horă.

yhl6bqu1
Orice asemănăre cu un Benetton este pur întâmplătoare pentru acest Ligier

Gianni Morbidelli urcase pe 3 și se îndrepta spre un podium pentru Footwork/Arrows după șase ani de secetă. Italianul se afla la două tururi de Hill, însă deodată se ivea o oportunitate bonus: cu câteva tururi înainte de final, Ligier-ul lui Panis a început să piardă ulei și … secunde. Damon Hill l-a dublat pentru a doua oară, scurtându-i astfel distanța de parcurs cu aproape un tur, iar Olivier a reușit să mențină monopostul în viață până la trecerea liniei de sosire.

În puncte au mai terminat Blundell (McLaren), Salo (Tyrrell) și Lamy (Minardi), în timp ce Diniz (Forti) și Gachot (Pacific) ar mai fi avut nevoie de ceva noroc pentru a puncta. Însă cât să se mai întindă coarda?

bertrand_gachot__australia_1995__by_f1_history-d5p0z45
Aventura Pacific în F1 s-a încheiat la Adelaide în 1995

Cifrele confirmă o cursă atipică

După Germania 1994, când Hakkinen decimase plutonul la start, am avut din nou o cursă cu doar opt piloți la sosire.

Damon Hill a egalat recordul de ecart între învingător și locul secund (2 tururi) stabilit de Jackie Stewart în 1969, chiar dacă în vremea lui Clark, pe tururi foarte lungi, 4 minute însemnau mai mult decât aceste două bucle de 1m20 la Adelaide. Iar dacă tot vorbim de anii ’60, Damon învingea în Australia, acolo unde se impunea cu 29 de ani înainte tatăl său în Tasman Series, la Lakeside.

Pentru Hill urma o iarnă liniștită, după o ultimă impresie pozitivă lăsată în Australia. Schumacher pleca de la Benetton, iar Coulthard, care-i pusese probleme pe final de an, se muta la McLaren. Damon era în cea mai bună poziție pentru 1996.

adel2
Damon Hill la a 13-a victorie din carieră

Olivier Panis a urcat patru locuri, până pe 8 la general, grație norocosului loc secund. Echipa sa, Ligier, a surclasat Jordan și Sauber cu aceste șase puncte și a încheiat pe 5 stagiunea. Pentru Olivier a fost începutul unei epoci frumoase, 1996 aducându-i prima și singura victorie, la fel de norocoasă, la Monaco. În 1997, Panis a fost protagonistul primei jumătăți de sezon, fiind al treilea la general după Villeneuve și Schumacher înaintea accidentului teribil din Canada.

Morbidelli a marcat singurul podium din carieră pe același traseu unde punctase (pe jumătate) pentru prima oară la final de 1991, atunci când Ferrari l-a chemat în locul lui Alain Prost. Din păcate, Gianni nu și-a mai găsit un volan în 1996, fiind pilot de teste Jordan. Anul următor, el a fost chemat în locul lui Larini la Sauber, însă nu a mai putut accede în primii 6, dedicându-se apoi turismelor.

Mark Blundell a spus adio Formulei 1 la finele unui an agitat, în care a rulat pe trei variante diferite de McLaren MP4/10. Britanicul s-a dus în IndyCar, unde a petrecut cinci sezoane fluctuante cu PacWest, marcate de accidentări, dar și de victorii spectaculoase în 1997.

12185425_1092853957393286_893637805004814348_o

Pedro Lamy a marcat primul său punct, la finele unei jumătăți de sezon cu Minardi. Avea să fie și ultimul, după ce în 1996 nu a mai putut aduce monopostul M195B atât de sus. În spatele său a sosit Diniz, la cea mai bună clasare pentru Forti, înainte ca gruparea să devină ținta ironiilor în 1996. Acționarul Gachot a pilotat pentru ultima oară monopostul Pacific, echipa intrând în faliment la scurt timp.

agp_95_moreno_forti_corse_2
Forti s-a prezentat decent în 1995, însă a urmat dezastrul

Motoarele de Formula 1 s-au auzit pentru ultima oară la Adelaide, lăsând spectacolul ulterior doar pe seama V8 Supercars. Străzile acestea au avut mereu ceva special, iar cortina s-a tras cu o coloană sonoră ce a intrat în istorie odată cu circuitul. Pentru ultima oară, Ferrari delectase sutele de mii de fani cu inconfundabilul sunet al motoarelor V12, ultimul dintre acestea fiind sacrificat tocmai de Berger, singurul pilot care nu lipsise vreodată în cei 11 ani nebuni de la Adelaide.

03065e973a1bda4c015d5e553d8522ad