Top 50 cei mai buni piloți de GP din istorie, 1895-2015

Top 50 cei mai buni piloți de GP din istorie, 1895-2015

Ce defineşte măreţia unui pilot? Palmaresul, carisma, caracterul, viteza brută, fairplay-ul? Până la urmă chiar poate fi definit acest termen? Cine a fost cel mai strălucit pilot de GP din istorie? Dar cel mai rapid?

Sunt întrebări care de-a lungul deceniilor au primit varii răspunsuri, unii susţinând că astfel de topuri sunt relative. Cum poţi compara oameni din ere total diferite, să spunem Nuvolari cu Senna, sau Ascari cu Schumacher? Nu poţi la prima vedere, asta e definitiv ar spune unii. Dar ce înseamnă definitiv până la urmă? Gândiţi-vă la aceşti oameni minunaţi ca la nişte artişti, pânza lor fiind asfaltul aspru al marilor circuite, iar instrumentele de lucru maşinile specifice fiecărei epoci. Ȋn fiecare dintre aceste epoci a existat un pilot sau mai mulţi care au găsit în mod regulat cei mai strălucitori pigmenţi pe care i-au distilat prin prisma propriului geniu creând capodopere ale pilotajului. Plecând de la acest punct, tabloul general al competiţiei începe să se uniformizeze şi comparaţiile între generaţii devin plauzibile.

Te defineşte în primul rând ce faci cu ce ai la dispoziţie, cât poţi scoate dintr-o maşinărie raportat la potenţialul ei maxim virtual. Unii dintre oamenii pe care îi veţi regăsi aici au atins în mod frecvent acest potenţial, unii – poate o duzină dintre ei, au reuşit să meargă în acea zonă ce sfidează legile comune ale fizicii. Treceţi acestea prin ceea ce Jenks considera în 1958 că sunt atributele fundamentale ale pilotului suprem, adăugaţi apoi în balanţă opiniile oamenilor care au cunoscut mai multe generaţii şi au lucrat direct cu mai multe nume grele şi la final puneţi la bătaie şi flerul personal. Nu va fi ştiinţă exactă, dar măcar ne va oferi o imagine mai mult decât aproximativă a celor mai mari exponenţi ce au jalonat în 120 de ani istoria curselor de GP. Iar într-o ultimă tuşă, consideraţi acest articol ca un omagiu adus acestor oameni minunaţi şi maşinilor lor nebuneşti.

La început cei care au ratat la mustaţă topul:

Fernand Charron – eroul epocii romantice de la finele secolului 19 și începutul secolului 20, primul etalon al sportului automobilistic, primul „greatest” indiscutabil.

Fernand Gabriel – învingător în însângerata Paris-Madrid 1903, când deşi a plecat de pe poziţia 82 era deja primul atât pe traseu cât şi în clasamentul timpilor după 552km, performanțele sale realizate într-un stil de mers ca în transă, lăsând efectiv publicul amator cu gura căscată.

Richard Seaman – primul englez câștigător al unui GP după 1923 avea o încredere în sine fenomenală, un stil fluid, dar a forţat limitele şi când nu era necesar, o carieră prodigioasă încheindu-se în diluviul de la Spa 1939.

Giuseppe Farina – cei mai buni ani ai săi au fost ruinaţi de război, dar şi trecut de prima tinereţe rămăsese un războinic furios ce împingea de multe ori peste limitele maşinii, de aici rezultând numeroase accidente. Cu toate acestea, au fost zile în care nici Fangio sau Ascari nu au putut să stea lângă el.

Mike Hawthorn – mahmurelile nenumărate i-au tăiat de multe ori cheful de pilotaj, dar şi când avea chef să pună osul la bătaie era egalul oricui, fie că era Fangio, Moss sau Ascari. Reims 1953 e doar vârful aisberg-ului.

Jacky Ickx – un fenomen la începutul carierei, a încheiat blazat şi neconvingător. Ȋnainte de asta, putea să pună o maşină de F2 pe Ring în prima linie în 1967 sau demola pe acelaşi circuit faima lui Jackie Stewart precum în 1969 şi 1972.

Emerson Fittipaldi – a învins la numai a patra cursa din carieră, consfințind titlul pentru regretatul Jochen Rindt, iar lumea părea la picioarele sale. O carieră cu suișuri și coborîșuri, marcată de un superb simț tactic, o tenacitate prea puțin sud-americană și un talent precoce ce din păcate s-a erodat prea rapid. Poate şi faptul că a înăbuşit spiritul său latin din ecuaţie a contribuit la asta.

Mario Andretti – Formula 1, Indy, anduranță, Mario a reușit în toate. Parcă mereu a fost pe fugă, pe picior de plecare. Dedicația sa este de netăgăduit, viteza în unele cazuri, pe același palier cu cei mai buni, doar că flacăra performanţei doar a pâlpâit în el în prea multe momente.

Jenson Button – Pentru el pedala de accelerație parcă e din catifea, niciodata nu o maltratează, ci o mângâie ușor, asa cum procedează cu întreg ansamblul tehnic din jurul său. Dar când echilibrul monopostului este inconsecvent şi acesta devine supravirator, britanicul este doar un pilot comun.

Și cel care aproape și-a găsit locul între cei mai buni 50, germanul Hans Stuck-omul primelor succese Auto Union. Era o prezenţă şarmantă în afara pistelor, atrăgând surprinzător de multe femei, deşi nu era chiar la prima tinereţe. Până la debutul lui Bernd Rosemeyer nimeni nu a condus cu mai mult aplomb monstruoasele Type A şi Type B, având mai mereu o atingere delicată , surprinzând uneori şi oameni de abilitatea lui Varzi sau Caracciola cu viteza sa iniţială. Problema e că oscilaţiile de formă se înmulţiseră, iar inginerii nu l-au privit niciodată ca pe un mare pilot, părăsind Auto Union pe uşa din dos după ce şi-a făcut public salariul. La revenire era doar o umbră a acelui pilot ce în 1934 demolase concurenţa la Avus şi în Eifelrennen, chiar şi carisma sa faimoasă dispărând.

Să înceapă numărătoarea inversă!