Leslie Graham (1911-1953)

Leslie Graham (1911-1953)

Ȋn momentul debutului Campionatului Mondial în 1949, Les Graham era un veteran bun de pensionare după standardele actuale, dar nu exista dram de blazare în felul în care mergea, pilota, se exprima.

Pilotând bombardiere Lancaster pentru gloria majestăţii sale în Al Doilea Război Mondial, dupa încheierea conflictului britanicul a revenit iute la idila sa veche cu motociclismul de performanţă, alegând să alerge pentru vechii săi rivali de la AJS, atras de şeful de acolo, Jock West, el însuşi fost pilot (pe un BMW). Ajunge astfel să piloteze un E90 oarecum antic, cu V2-ul său supraaalimentat datând de la jumătatea anilor ’30. Flerul mecanic incredibil al lui Graham a ajutat echipa să transforme motorul supraalimentat ce funcţiona optim la turaţii joase într-un V2 aspirat de înaltă turaţie ce va ajunge să dezvolte la finele lui 1948 respectabila putere de 49CP.

Federaţia Internaţională de Motociclism a instituit pentru 1949 Campionatul Mondial, Les devenind primul campion, după un duel strâns cu superioara Gilera a lui Nello Pagani. Ȋnvingător la Ulster şi Bremgarten, va rata victoria la TT, cu doar 3km înainte de sosire o defecţiune mecanică aruncându-l pe margine când avea un avans de un minut și jumătate faţă de pluton. Era un cap de linie însă, conflictul cu conducerea AJS care nu mai dorea să investească în dezvoltarea motocicletei aruncându-l în braţele contelui Agusta.

A fost cea mai inspirată mutare a “celuilalt Commendatore”. Prima MV Agusta de 500cc a fost îngrozitoare, dar cu ajutorul neobişnuitei abilităţi tehnice a lui Les şi tactului lui Arturo Magni se vor pune bazele dominaţiei celei mai exclusiviste mărci din istoria motomondialului. Mai mult decât orice, în spatele celor 17 titluri consecutive dintre 1958-1974 stă munca şi inspiraţia unui om umil şi franc , prea puţin apreciat azi. “ Există nu mai mult de unul sau doi rideri ce o data la un deceniu chiar merită să fie campioni mondiali, explică Arturo Magni. Primul dintre ei a fost Leslie Graham, un super technician şi un veritabil gentleman, extraordinar în punerea la punct a motocicletei şi detectarea oricărui tip de problemă mecanică, dar un tip timid ce nu cerea niciodată mai mult decât i se oferea”. Acest fel de a fi contrasta cu stilul său de conducere. De câte ori era în şa, sângele i se urca la cap, părea mereu la limita dezastrului, abilitatea sa de a ţine gazul deschis mai mult decât oricine şi modul superb în care modula frâna fiind o enigmă de nedescifrat pentru rivali.

Roadele muncii se vor vedea în cele două victorii clare din 1952 (Monza şi Montjuic), pentru 1953 fiind gata să atace o nouă coroană. Dar o cedare a motocicletei la Isle of Man TT în 1953 avea să-l arunce violent într-un zid, curmându-i visul de a deveni primul campion al MV Agusta. Omul care tratase cu nonşalanţă pericolele la manşa Lancaster-ului său probabil ar fi ridicat nepăsător din umeri spunând că acest accident brutal nu reprezintă decât “unul din acele lucruri care se mai întâmplă”.

La peste şase decenii de la moartea sa, un fapt este clar: primul campion mondial a fost şi cel mai înzestrat dintre toţi din punct de vedere al aplicaţiei tehnice. Legendarul Arturo Magni merge chiar mai departe: Les a fost cel mai bun rider din istorie. Când asta o spune omul din spatele succeselor lui Surtees, Hocking, Hailwood, Agostini sau Read afirmaţia sa capătă aproape valoare de axiomă.