Carmen Jorda în Formula E, visează încă la F1

Carmen Jorda în Formula E, visează încă la F1

Într-un interviu exclusiv acordat ziarului spaniol Marca la evenimentul de lansare a noii echipe de Formula 1 Renault, Carmen Jorda se arată optimistă cu privire la viitorul său de pilot.

Carmen Jorda nu a fost marginalizată odată cu schimbarea conducerii fostei grupări Lotus. Anul trecut a petrecut timp doar în simulator, de vreme ce oficial s-a spus că problemele financiare ale echipei au împiedicat-o să ruleze pe circuit. Acum e clar ce-și dorește.

Cam obosisem cu atâta muncă de simulator și mă așteaptă un an de care-mi leg mari speranțe.

Obiectivul imediat al domnișoarei din Alicante este un volan în Formula E, în cadrul grupării susținute de uzina Renault, e.dams. Inițiativa coordonată a Renault Sport face ca seria electrică să fie folosită de acum pentru școlirea piloților din familie și sursele din Spania afirmă că e foarte aproape acordul dintre Jorda și Jean Paul Driot.

Însă Jorda nu se va mulțumi doar cu asta și speră să fie la volanul monopostului de Formula 1 pentru prima oară în testele Pirelli. Carmen se gândește chiar la o sesiune de vineri, ca o continuare firească a testelor efectuate de Susie Wolff cu Williams.