Loris Capirossi (n.1973)

Loris Capirossi (n.1973)

Fidel abordării sale agresive din primul până în ultimul moment în șa, Loris Capirossi poate privi în urmă cu mândrie la o carieră în care a urcat de 99 de ori pe podium.

Capirossi a venit ca o furtună în motomondial, reușind să încheie prima sa cursă pe poziția a șasea, după ce plecase de pe 26. Primul său sezon la clasa 125cmc (1990) l-a finalizat ca și campion mondial. Adversar i-a fost Hans Spaan, un olandez care a descoperit că se luptă nu doar cu Loris, ci cu o camarilă de conaționali care l-au blocat și au facilitat evadarea liderului la Phillip Island. A rămas și astăzi cel mai tânăr campion al unei clase din motomondial.

Însă nu se pune problema lipsei meritelor, italianul dovedind-o prin revalidarea titlului în 1991, după o luptă prelungită în care adversar i-a fost conaționalul Fausto Gresini. A urcat la 250cmc și, după un an de acomodare, s-a duelat până în ultima clipă pentru coroana din 1993 cu Tetsuya Harada, cu care avea să se mai intersecteze în carieră. Alte patru victorii în 1994 n-au fost de ajuns pentru ca Loris să poată să-l împiedice pe conaționalul Biaggi să devină campion, însă venise vremea să încerce marea cu degetul la clasa mare, după doi ani în care chiar el declara că n-a luat titlurile din cauza agresivității și a erorilor personale.

La 500cmc, pe o Honda privată, a fost adesea electrizant în calificări. A trebuit totuși să aștepte până la ultima rundă, la Barcelona, pentru primul său podium. Wayne Rainey l-a remarcat și i-a oferit un contract în echipa sa pentru 1996. Capirossi a trecut așadar la Yamaha după șase ani pe modele Honda. Din nou, declicul s-a produs la ultima cursă a anului, cu puțin noroc: Criville l-a secerat pe Doohan, iar Loris a obținut prima victorie la 500cmc. Putea obține mult mai mult dacă n-ar fi căzut atât de des.

Capirossi a fost tentat de oferta Aprilia și a revenit la 250cmc în 1997, iar în anul următor a ajuns să-și dispute iar aceeași bucată de asfalt cu Tetsuya Harada. Campionatul se decidea la Buenos Aires, iar victoria echivala cu titlul. Loris l-a percutat în ultimul tur pe japonez, manevra a rămas nesancționată și astfel italianul s-a încoronat campion al clasei sfertului de litru. Atmosfera tensionată l-a făcut să plece iar la Honda, însă 1999 a fost un sezon de uitat, presărat cu incidente.

Revenirea lui Loris la clasa mare s-a produs în 2000, în tandem cu Alex Barros la Honda Pons. Victoria de la Mugello în dauna lui Rossi și Biaggi a fost o explozie de bucurie, însă nu se punea problema unui asalt la titlu în următorii ani, când a rămas cu motorul în doi timpi contra adversarilor cu arme superioare. Totuși, a fost printre puținii care au putut surmonta ocazional handicapul, reușind câteva podiumuri miraculoase.

În 2003 a acceptat să conducă proiectul Ducati la revenirea în motomondial, punând astfel bazele pentru succesele de mai târziu. În al șaselea Grand Prix cu gruparea italiană a învins, pe Circuit de Catalunya, iar ”cincinalul” său în roșu s-a soldat cu un bilanț de 7 victorii, dintre care 3 la Motegi. Însă ultimul an, 2007, a fost gri pentru Loris – Stoner a venit și l-a umbrit net, deși inputul tehnic al lui Capirossi a fost capital în dezvoltarea prototipului de 800cmc.

Hărnicia lui Capirossi l-a făcut să accepte un nou proiect de dezvoltare, alături de uzina Suzuki. Nu a obținut decât un podium la Brno pe motocicletele decorate de Rizla, iar cântecul său de lebădă a fost în 2011 cu Pramac Ducati. Penultima sa cursă la clasa mare a fost marcată de moartea lui Marco Simoncelli, așa că Loris și-a luat adio de la prietenul său și de la fanii motomondialului schimbând tradiționalul număr 65 cu 58-ul lui Marco în finala de la Valencia.

A învins pe motociclete de 125, 250, 500, 1000 și 800 de centimetri cubi, în doi timpi sau în patru, cu Aprilia, Honda, Yamaha și Ducati. Cu puțin noroc ar fi putut avea chiar cinci titluri (1993, 2006) și într-un fel nu e întâmplător faptul că s-a retras în ziua în care s-au auzit pentru ultima oară motoarele în doi timpi.

După două decenii de curse, trei titluri și mai bine de 300 de starturi, Capirossi a rămas alături de Dorna și FIM în calitate de consilier de securitate. A dezvoltat gumele Michelin și, mai nou, și-a încercat norocul și în cursele pe patru roți. Ironia sorții a făcut ca în anul retragerii, să se întâlnească la ședința cu părinții a clasei fiului său tocmai cu … Tetsuya Harada.