TRS 2016: Lando Norris campion

TRS 2016: Lando Norris campion

Weekendul de la Manfeild s-a încheiat fără mari surprize, britanicul Lando Norris reușind încă o victorie și titlul categoriei, în timp ce coechipierul Pedro Piquet a comis o greșeală foarte costisitoare în ultima manșă.

Înaintea etapei finale, monopolul grupării M2 era aproape total – 11 victorii din 12 starturi, dintre care 5 fuseseră aduse de către liderul la zi, Lando Norris. Singurul învingător care nu venise din tabăra M2 (Norris, Piquet, Daruvala, Guanyu) fusese Ferdinand Habsburg, în chiar prima etapă de la mijlocul lui ianuarie. Austriacul a recidivat în meetingul de final, reușind o frumoasă victorie în manșa I.

Neozeelandezii au avut motive de bucurie abia în acest al cincilea weekend de curse, odată cu succesul localnicului Brendon Leitch. În trecut, riposta autohtonă fusese mult mai solidă, însă și seria TRS a devenit tot mai atractivă pentru vedetele seriilor europene. Cea de-a treia manșă a fost un galop de sănătate pentru Lando Norris, care deja îndeplinise baremul matematic și a încheiat stagiunea în stil mare.

În spatele lui Norris, Pedro Piquet a trecut al doilea linia de sosire, însă a primit o penalizare de 30 de secunde pentru depășire sub steag galben. Asta i-a promovat pe Markelov și Habsburg pe podium, însă mai importante au fost implicațiile la general: Piquet a căzut de pe 3 pe 5, în spatele lui Leitch și Habsburg. Vicecampionul stagiunii a fost indianul Jehan Daruvala, la o distanță de aproape 2 victorii de campionul Norris.

Pentru Lando Norris urmează o campanie în Formula Renault 2.0, unde va fi coleg la Josef Kaufman Racing tot cu Jehan Daruvala. TRS a fost așadar o bună ocazie să-și studieze și viitorul coechipier. În paralel, Norris va rula în BRDC F4 cu Carlin și rămâne de văzut dacă seria NEC va continua să existe, acesta fiind al treilea program pentru britanicul deosebit de încărcat în 2016.