Bursa licitaţiilor: Cel mai rapid Porsche în 1973 și nu numai

Bursa licitaţiilor: Cel mai rapid Porsche în 1973 și nu numai

Într-o vreme în care te-ai fi plâns în van că celălalt a făcut o mașină mai rapidă ca a ta, seria Can-Am își trăia ultimele zile de glorie în forma sa originală. Detașat în frunte, se afla un Porsche albastru cu accente de galben și roșu care părea scos dintr-o carte SF. Era 917/30, ultima și cea mai nebunească evoluție a celebrului 917, care avea să facă o formalitate din câștigarea titlului în penultimul sezon al Can-Am.

Anul era 1973 iar echipa lui Roger Penske, aflată încă pe cai mari după prima victorie de la Indy 500 înregistrată în anul precedent cu un McLaren-Offy, revenea în Can-Am. Culorile nu mai erau acum cele ale L&M Tobacco, ci același albastru care îmbrăcase McLaren-ul din Indy – cel al Sunoco. Ținta era simplă: repetarea turului de forță din 1972. Pentru asta, Penske a mobilizat, lovit de limitările din buget, o singură mașină, față de două în stagiunea precedentă. Mașina era, însă, cu totul nouă iar omul de la volan, perfecționistul Mark Donohue, era gata de atac.

jsp1

Numele mașinii care avea să se transforme în extensia perfectă a lui Donohue? Porsche 917/30. Construit pornind de la experiența vastă strânsă în 1972 cu cele două 917/10 înscrise pentru George Follmer, care a devenit campion, și Mark Donohue, 917/30 era o bestie și mai atroce. Cum altfel s-ar putea descrie o mașină care avea un turbo lag scăzut sensibil de mult față de cel care trăgea în jos 917/10 și, în plus, venea cu mai multă putere, cam 1.200-1.300 cai putere în calificări cu boost maxim, dar și un pachet aerodinamic nou și mult superior care se așeza la linie pe un șasiu tubular cu ampatament mărit?

jsp6

Mark Donohue a descris-o ca fiind cea mai rapidă mașină a lumii dar, spre surprinderea multora, nu destul de puternică. În accepțiunea lui Donohue, o mașină ar fi fost îndeajuns de puternică dacă ar fi reușit să producă wheelspin în orice treaptă de viteză, de la momentul ieșirii dintr-un viraj până la punctul de frânare pentru intrarea în următorul. 917/30, cu a sa viteză maximă de peste 390 km/h, era, deci, în limitele bunului simț. Dominația de care s-a bucurat a fost însă oricum dar nu de bun simț – dacă ar fi să întrebăm concurența.

917-le cu numărul 6, număr folosit de echipă încă de la început deoarece îi purtase noroc lui Roger în cariera sa de pilot, a terminat toate cele opt etape (o premieră în analele campionatului), câștigând cu ușurință de șase ori. Celelalte două victorii s-au îndreptat tot către mașini Porsche, anume învechitele 917/10 – din care erau mai multe prezente la fiecare etapă, aduse fie de Brumos, Vasek Polak, RC Cola sau chiar din Europa. Acestea nu s-au putut lupta cu Donohue, chiar campionul Follmer fiind lăsat de căruță la bordul unui 917/10 în culorile RC Cola căruia i s-a montat o coadă lungă.

jsp8

La finele lui 1973, Donohue și-a pus casca în cui, spunea el, definitiv. Mark nu a putut sta însă departe de curse, comentând la Mid-Ohio în 1974, când 917/30 a bifat singurul start din acel an care a tras cortina asupra campionatului, că văzând pe altul la bordul mașinii tale este ca și cum te-ai uita la un intrus cum doarme cu nevasta ta. Intrusul? Brian Redman, care pare să nu fi auzit opinia lui Mark, asta și din cauza că era ocupat să țină în urma sa cele două Shadow DN-4 cu motoare aspirate Chevrolet. Acestea au fost puse la locul lor, adică pe locurile 2-3, însă o strategie neinspirată l-a făcut pe Redman care, la rândul său, ar fi trebuit să se retragă la finele lui 1971, să piardă victoria.

Fiind incapabil să-și găsească liniștea departe de pistă, Donohue s-a întors la pilotaj – asta pe când atinsese frumoasa vârstă de 38 de ani. Cu un 917/30 modificat a atacat în acel an recordul de viteză pe oval deținut de A.J. Foyt și l-a spulberat, la o distanță apreciabilă. Apoi, momit de Penske, s-a alăturat acestuia în aventura din F1 care avea să se termine tragic pentru Donohue.

jsp3

Chiar dacă și-a trăit vremurile de glorie pe tărâm nord-american, 917/30 a fost prezent și în Europa. Pe bătrânul continent, în Interserie, Vic Elford și-a făcut de cap cu un șasiu de 917/10 pe care a fost montat motorul de 917/30, europenii nefiind capabili să se bucure și de caroseria dezvoltată alături de Penske Racing pentru cursele din State. Asta a făcut ca impactul lui 917/30 în Europa să fie unul mai redus.

Departe de această poveste care pare, în lumina Balansului de Performanță prezent astăzi în cursele de anduranță, una de basm, se află 917/30 #004. Acesta nu a fost înscris vreodată în vreo cursă adevărată. Chiar și așa, Porsche l-a trimis cumpărătorului australian beneficiind de caroseria Penske, pe care o poartă și astăzi. Între timp, mașina a căpătat și culorile șasiului folosit de Donohue, lucru care s-a întâmplat și cu alte două șasiuri de 917/30 care nu au avut, în fapt, treabă cu cele folosite în Can-Am.

jsp2

Îmbrăcată în această plăcută combinație coloristică, mașina a schimbat mai mulți proprietari, ajungând în cele din urmă la Jerry Seinfeld. Acesta s-a bucurat de ea doar o singură dată, fiind departe de a gâdila măcar potențialul mașinăriei. După această unică experiență, bifată în 2012 la Willow Springs Raceway, mașina a fost parcată în garaj îar în acest an, în cadrul licitației Gooding&Co. de la Amelia Island, va fi și vândută. Tot ce poate fi spus, înafară de faptul că va ușura de vreo 6-7 milioane pe viitorul proprietar, este că ar fi frumos ca #004 să revină pe pistă acolo unde îi este locul.

jsp6

 

Pare mai mare decat este cu adevarat

 

jsp5

 

Surse foto: Porsche, Gooding&Co.