Top 50 piloţi de GP: Sebastian Vettel (21)

Top 50 piloţi de GP: Sebastian Vettel (21)

Cel mai nou Wunderkind pare croit din aceeaşi stofă ca şi predecesorii săi. Cu o evoluţie fulgerătoare, de la un debutant de perspectivă în 2008 la challenger la titlu în 2009 şi apoi campion mondial în următoarele sezoane, e posibil ca Sebastian Vettel să nu fi atins încă vârful potenţialului său.

Având în sânge ştiinţa cursei ca şi maestrul şi mentorul său – Michael Schumacher, întâlnim la el reminescenţe ale lui Ascari şi Clark, topite într-un stil original. Cel mai rapid pilot al epocii blown-difuser poate să scoată din mânecă şi să înşire o serie de tururi rapide în aceeaşi manieră ca şi Clark sau Schumacher în vremurile lor de glorie. Germanul este în primul rând un perfecționist și asta s-a văzut în evoluția sa de la stadiul de debutant de senzație în 2007/2008 la acela de mare campion în 2013. Dacă până în 2012, prins în pluton, încă mai comitea câte o greșeală din cauza precipitării, în 2013 am văzut un cu totul alt om ce a egalat un record vechi de 60 de ani. Etica muncii și știinta cursei sunt ale lui Prost, stilul e al lui Ascari, înzestrarea e dată de zei. Iar în privința oportunismului, manevrele sale din Bahrain 2013 (asupra lui Rosberg și Alonso) și Spa 2013 (asupra lui Hamilton) își au corespondentul în Alan Jones. Dar apoi a venit noua eră hibridă şi limitele stilului său de pilotaj s-au dovedit a fi nu foarte îndepărtate. Maniera sa oarecum contraintuitivă a primit o lovitură serioasă din partea unor maşini cu un spate descărcat şi oscilante pe frânare. Renăscut odată cu trecerea la Ferrari, lipsește doar o situație extremă, în care să se găsească la volanul unei mașini nu chiar de top și atunci Seb ar putea ţinti către vârful ierarhiei. Și asta în maniera moștenită de la Lauda și Schumacher, căci multe din victoriile sale sunt câștigate mult înaintea zilei de duminică, citind printre rânduri precum „cronometrul” Leon Thery.