Cazul Rossi: Nu mor caii când vor câinii

Cazul Rossi: Nu mor caii când vor câinii

Trebuie să recunosc de la început că mă număram printre „necredincioși” în ceea ce-l privește pe Rossi până la începutul anului trecut.

Nu mă înțelegeți greșit, Doctorul mi s-a părut întotdeauna unul dintre cei mai buni piloți de motociclism viteză din toate timpurile, un campion de-a dreptul legendar. Dar, sătul fiind de propaganda fără nicio bază pe care o făceau legiunile de fanatici pro-Rossi, mă încăpățânam să explic oricui avea răbdarea să mă asculte faptul că era Rossi a trecut și că Vale nu se va mai bate vreodată pentru titlu; cel mult, va mai câștiga una-două curse într-un sezon și ne va mai încânta cu câte o depășire îndrăzneață sau o revenire fulminantă din coada plutonului, după vreun start nereușit. Deja începea o altă eră, în care piloți cu un talent incredibil și cu o foame de victorie vecină cu nebunia, precum Marquez, dominau clasamentele. Rossi avea prea mulți ani în spate ca să mai fie atât de înfometat de victorie încât să fie dispus să facă lucruri extreme pentru a învinge. Stilul lui de pilotaj era învechit și felul în care mersese Doctorul în ultimii ani părea să-mi confirme teoria – doi ani la Ducati fără rezultate și o revenire la Yamaha fără cine știe ce revelații.

Citește și: Începutul sfârșitului pentru Valentino Rossi?

Dar pilotul din Tavullia m-a făcut să îmi înghit cuvintele și să regret nesfârșitele pledoarii anti-Rossi în care mă implicasem cu atâta entuziasm în ultimii ani. Valentino a arătat că este dispus să meargă fix atât de departe cât este nevoie ca să câștige din nou. A dominat un sezon întreg aproape de la cap la coadă și a pierdut titlul la doar câteva puncte diferență, în ultima cursă. Rossi și-a schimbat radical nu doar stilul de pilotaj, ci și șeful de echipă cu care lucra de foarte mulți ani și alături de care obținuse toate titlurile la clasa regină – Jeremy Burgess. Ba mai mult, conform reputatului jurnalist de motorsport Mat Oxley, legendarul rider italian și-a schimbat în întregime stilul de viață.

Și-a intensificat antrenamentele fizice, a început să exerseze foarte mult pe pista de flat-track și și-a organizat întreaga viață în jurul acestui scop – încă un titlu în MotoGP. Și-a identificat punctele slabe și a început să lucreze la ele, cu rezultate vizibile de-a lungul sezonului – poziționare mai bună în calificări, starturi mai bune. Până în 2015, obiectiv vorbind, îl vedeam pe Rossi ca pe un pilot legendar, dar nu pot să spun că mă fascina în adevăratul sens al cuvântului. De un an încoace, îl văd pe italian ca pe un supraom: să reușești un astfel de sezon, împotriva unora dintre cei mai buni și mai îndârjiți adversari pe care i-ai putea avea – Lorenzo, Marquez, Pedrosa – la 36 de ani, după câteva sezoane foarte dificile, pare la fel de miraculos ca despărțirea apelor Mării Roșii săvârșită de Moise.

De aceea spun că un al zecelea titlu pentru Vale în 2016 este o perspectivă cât se poate de plauzibilă. În testele din presezon, Valentino s-a arătat foarte competitiv, mai ales în materie de ritm de cursă. Yamaha M1 este acum cea mai competitivă motocicletă de pe grilă și cel mai puternic adversar pare să fie tot coechipierul său, Jorge Lorenzo. În plus, Rossi știe că 2016 va fi, foarte probabil, ultimul an în care va putea concura pentru titlu cu maximă competitivitate și va da totul. Sezonul acesta promite să fie unul memorabil și putem să ne simțim privilegiați că îl vom trăi alături de unii dintre cei mai buni rideri care s-au urcat vreodată în șaua unei motociclete.

Gentlemen, start your engines!