Top 50 piloţi de GP: Alain Prost (14)

Top 50 piloţi de GP: Alain Prost (14)

Monaco 1986. Keke Rosberg, cel mai greu de impresionat pilot din anii ’80, și-a croit loc de pe locul 9 până pe 2, în urma coechipierului său, Alain Prost. Apoi a forțat până la limita pe care o credea omenește posibilă. De la boxe i s-a semnalizat că Prost se depărtase și mai mult. După cursă, Rosberg și-a aruncat mănușile și s-a înclinat în fața singurului om care i-a stârnit vreodată admirația adevărată.

Un comun pentru spectatorul de rând, un pilot sublim pentru observatorul avizat, Prost a fost cel mai subtil pilot din istorie. Muncitor, perfecţionist, încăpăţânat, el a marcat cel mai pregnant epoca turbo. Cu excepţia lui Jim Clark, nimeni nu a fost mai gentil cu maşina sau a protejat-o mai bine. Nu surprindea niciodată ochiul spectatorului, în schimb uimea cronometrul. În virajele lente şi întortocheate nici un pilot nu a avut mână lui, iar când situaţia o cerea, abilitatea sa sublimă îl transforma într-un racer la fel de pur şi dur ca Senna sau Mansell. Doar când pista era udă sau set-up-ul cerea vrăjitoria unui improvizator de geniu a fost prins cu garda jos de fantasticul brazilian ce i-a fost coechipier în 1988-1989.

Cel mai fin dintre toţi? Probabil chiar mai mult, căci pentru a descifra secretul din spatele racecraft-ului şi abilităţii sale trebuie săpat adânc şi studiat uneori cadru cu cadru. Exemplele evidente? Africa de Sud 1982: aflat la conducere suferă o pană, pierde un tur faţă de lideri dar face o cursă de recuperare senzaţională impunându-se şi după ce unii dintre adversari cad ca muştele. Ȋn Belgia 1986, după un acroşaj la start cu Berger este ultimul şi în plus coloana de direcţie este deteriorată, fiind nevoit să-si ajusteze cu ¼ unghiul de bracare. Cu toate astea stabileşte cel mai rapid tur al întrecerii, cu 2 secunde mai rapid decât oricine, terminând pe 6. La Jacarepagua 1987 se califică abia al 5-lea, la aproape 3 secunde de pole. Alege însă un set-up low drag şi cu delicateţea-i cunoscută ţine în viaţă pneurile, economisind carburant. Toţi fac 2-3 opriri şi întâmpină probleme cu consumul de benzină, Prost se impune cu jumătate de minut. Dar povestea preferată rămâne Monza 1988. Senna, plecat ca de obicei din pole, a preluat conducerea, urmat de „Profesor”. Dar în scurt timp, Alain a sesizat că motorul său se confrunta cu o problemă terminală, deci nu va putea ajunge la final. Ştiind prea bine ce ego uriaş zace în Senna şi faptul că dorinţa acestuia de a dovedi mereu că este cel mai rapid nu cunoaşte limite, a forţat peste limita normală. Brazilianul, simţind că marele rival se apropie, a călcat la maxim acceleraţia, încercând să se desprindă. Acest duel de la distanţă a făcut ca pe la jumătatea cursei McLaren-ul lui Prost să se retragă la boxe, dar Senna muşcase din plin momeala. Ritmul infernal impus dusese la un consum excesiv de benzină, iar pentru a putea ajunge la final a trebuit să încetinească serios, fiind prins din urmă de Ferrari-urile lui Berger şi Alboreto. Ȋn acest moment, „Magic” se precipită, încearca să crească ritmul, şi, întocmai ca un an mai târziu la Adelaide, are un moment de tulburare şi se acroşează cu întârziatul Jean-Louis Schlesser , abandonând la rândul său. Lecţia predată de Profesor e simplă: atenţie, mâna e în unele cazuri mai iute ca ochiul, nu poţi citi printre rânduri doar din fata TV-ului precum cohortele de fani Senna.